​Blocarea prin DNS a unor site-uri web poate fi evitată și în 20 de secunde de cineva care are ceva cunoștințe IT, dar pentru că cei mai mulți abonați nu știu sau nu vor să facă acest lucru, acestă metodă este un compromis agreat deja de furnizorii de internet din România, au precizat pentru HotNews.ro surse din industria IT. Metoda este aplicată din 2015 după un ordin al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc pentru evitarea accesării site-urilor de jocuri de noroc sau de pariuri care nu au licență de operare în România. Peste 1.000 de site-uri se află acum pe o listă neagră. Se va întâmpla la fel și cu site-urile de filme piratate?

Site blocatFoto: Hotnews
  • Ce este blocarea prin DNS și cât de ușor poate fi evitată: Orice utilizator care va folosi servicii free ca OpenDNS sau care are instalat un server propriu de DNS va putea accesa în continuare site-urile blocate

Un specialist IT, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a explicat pentru HotNews.ro cât ușor de evitat și de inutilă poate fi blocarea la nivel DNS de către furnizorii de internet.

"DNS este un serviciu care convertește numele unui server sau site în adresa numerică de IP. Transmiterea de date către și de la un un server conectat la internet se face doar folosind adresa IP a acestuia deci, translatarea de la nume la adresa IP este obligatorie.

Calculatorul fiecărui utilizator de internet trebuie să folosească un server DNS pentru a afla adresele IP ale serverelor accesate prin nume. Acest server este pus la dispoziție ca serviciu gratuit de toți providerii de internet.

Un utilizator poate alege să folosească serverul/serviciul DNS al providerului, însă poate folosi servicii gratuite de DNS oferite și de terțe părți cum ar fi OpenDNS sau Google DNS sau poate chiar să își instaleze un server de DNS propriu.

Dacă va rămâne definitivă, hotărârea judecătorească dată luni 5 noiembrie de Tribunalul București ar obliga providerii pârâți de către casele internaționale de producție în acest proces să nu mai rezolve în DNS numele serverelor ce conțin materiale piratate.

Pe de altă parte, orice utilizator care va folosi servicii free ca OpenDNS sau care are instat un server propriu de DNS va putea accesa în continuare site-urile blocate.", a precizat acesta.

  • Este posibil să blochezi permanent un utilizator de internet prin alte metode?

"Există soluții tehnice la nivel de filtrare de pachete de blocarea a traficului către acele site-uri. Aceste soluții sunt însă mai dificil de implementat. Se poate filtra traficul către adresele de IP ale acelor servere însă serverele pirat își schimbă mereu locația și adresa de IP, deci trebuie făcută o urmărire permanentă a acestora. Există și soluții de filtrare a traficului de web către acele severe folosind numele (nu adresa de IP), dar aceste soluții implică echipamente scumpe capabile de packet sniffing la trafic foarte mare.", a spus acesta.

  • Deținătorii site-urilor de conținut piratat pot fenta această decizie a instanței?

"Instanța a făcut o listă cu nume de servere ce trebuie "blocate". Posesorii de astfel de servere pot oricând să schimbe numele sau să adauge nume noi la serverele existente, lucru care va face această blocare inutilă", a mai precizat specialistul IT.

  • Asociația pentru Tehnologie și Internet (APTI): Nu e prima încercare de blocare a unor site-uri prin DNS. Soluția e una singura - învățați să folosiți Internetul liber, în afara cenzurii

Decizie Tribunal Bucuresti

Decizie Tribunal Bucuresti

Foto: Captura Portal.just.ro

Amintim că opt case internaționale de producție cinematografică au obținut luni, 5 noiembrie, în primă instanță, blocarea permanentă la nivel DNS a accesului clienților principalilor furnizori de internet fix, respectiv RCS&RDS, Telekom România (fostul Romtelecom), UPC, Nextgen (firma de cablu a Telekom), DCS și AKTA la mai multe site-uri web cu filme piratate, pentru încălcarea drepturilor de autor.

"Decizia este în primă instanță și dacă niciunul dintre furnizorii de internet pârâți în acest dosar nu face apel la Curtea de Apel București, decizia va fi executată. Nimeni în afara părților din dosar nu poate ataca această hotarâre", au precizat pentru HotNews.ro mai multe surse juridice.

Dacă hotărârea rămâne așa, furnizorii de internet mai sus menționați vor trebui să blocheze la nivel DNS accesul propriilor clienți la site-urile de filme piratate care au fost reclamate de casele internaționale de producție cinematografică.

Asociația pentru Tehnologie și Internet (APTI), al cărei director executiv este Bogdan Manolea, jurist specializat în drept IT, a reacționat marți, 6 noiembrie, pe Facebook:

"Ieri Tribunalul București a decis într-un caz în primă instanță să ceară către 6 furnizori de Internet blocarea prin DNS a mai multor site-uri bănuite că ar încălca drepturile de autor a unor producători de filme.

Ce este bine să înțelegem:

1. Nu e prima încercare de blocare a unor site-uri prin DNS, soluția e una singură - învățați să folosiți Internetul liber, în afara cenzurii: 1.1.1.1 (DNS al CloudFlare) sau 8.8.8.8 si 8.8.4.4. (DNS al Google) sunt aliații vostri. Sau cautati TOR brower bundle - pt avansați.

2. Decizia este în primă instanță, doar dupa apel va putea fi executată.

3. Daca sunteți clienți de Internet ai Vodafone sau Orange sau unul dintre ceilalți 944 de furnizori de Internet nu sunteți afectați."

  • Blocarea site-urilor prin DNS se aplică deja din 2015: Peste 1.000 de site-uri sunt pe lista neagră a Oficiului Național al Jocurilor de Noroc

Surse din rândul furnizorilor de servicii Internet au precizat pentru HotNews.ro că "soluția interzicerii accesului la anumite site-uri este practicată și de ONJN pentru evitarea accesării site-urilor de jocuri de noroc sau de pariuri care nu au licență de operare în România, dar această soluție a fost un compromis și nu ceva sprijinit de comunitatea furnizorilor”.

De altfel, pe site-ul Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) există o pagină specială în care se actualizează în permanență o LISTĂ NEAGRĂ cu toate site-urile de jocuri de noroc care funcționează ilegal în România.

În prezent pe această listă se află 1091 de site-uri web și numărul acestora se actualizează periodic. Chiar în data de 29 octombrie 2018 au mai fost adăugate în listă alte 15 site-uri web.

Furnizorii de internet sunt obligați legal încă din vara anului 2015 să blocheze la nivel DNS accesul la site-urile care figurează în această listă neagră, în urma unui ordin dat de președintele ONJN (n.a Ordinul Președintelui O.N.J.N. nr. 147/23.06.2015).

  • Românii care pariază online pe site-uri neautorizate în România riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Site blocat

Site blocat

Foto: Hotnews

ONJN atenționează pe site-ul propriu că românii care pariază pe astfel de platforme online riscă amenzi de până la 10.000 de lei:

"Informăm toți jucătorii, că în conformitate cu prevederile art.22 alin.(6) din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: ”Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei participarea persoanelor fizice de pe teritoriul României la activități de jocuri de noroc la distanță, așa cum sunt definite la art.10 alin.(1) lit. h)-n), care nu sunt autorizate de O.N.J.N.

Gândul.info scria în octombrie 2015 că peste 50.000 de români s-ar fi trezit atunci că ar avea de plătit amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru că ar fi jucat pe astfel de platforme online, fără să fi știut de noile obligații legale.

În prezent, românii care încearcă să acceseze unul din cele peste 1.000 de site-uri incluse de ONJN pe LISTA NEAGRĂ și sunt blocati la nivel de DNS de către furnizorii de internet primesc o atenționare (vezi poza alăturată)

  • Mai multe ONG-uri au reclamat în 2015 că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și-a luat rolul de cenzor al site-urilor web pe care utilizatorii români le pot accesa

Mai multe asociații și ONG-uri au reclamat în luna august a anului 2015 că se întâmplă un lucru foarte grav în internetul românesc, după ce Oficiul National pentru Jocuri de Noroc ar fi adoptat, fără dezbatere publică, o decizie prin care este instituită cenzura pe internet și se încalcă viața privată prin alterarea confidențialității comunicațiilor electronice.

"ONJN a adoptat, fără dezbatere publică, o decizie care nu numai că obligă furnizorii să blocheze accesul la unele site-uri prin DNS, ci și să redirecționeze utilizatorii către un site găzduit de STS (http://213.177.28.90/). La sfârșitul lui iulie 2015 ONJN deja a trimis o somație în acest sens la adresa furnizorilor de Internet prin care îi obligă să implementeze această decizie.", spuneau asociațiile.

ApTI împreună cu alte 5 organizații non-guvernamentale susțineau atunci că STS ar putea colecta toate adresele IP ale utilizatorilor de Internet de pe teritoriul Romaniei care încearcă să acceseze acele site-uri și că astfel ar fi încălcată viața privată prin alterarea confidențialității comunicației electronice.