​BREXIT: Regulile UE și costurile la internet, apeluri și SMS-uri rămân neschimbate cel puțin până la 31 decembrie 2020

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2020, 13:31 Economie | Telecom


Brexitul si comunicatiile
Foto: ANCOM
​​„Cu toate că Brexit-ul are loc, românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie, precum și de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile și SMS-urile transmise din România către numerele de telefon din Marea Britanie, până, cel puțin, la 31 decembrie 2020", a declarat joi Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Acordul Brexit) prevede o perioadă de tranziție până la finalul anului, în care cele mai multe dintre reglementările europene continuă să se aplice în relațiile dintre cele două părți.

"Negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie vor stabili ce se întâmplă după 31 decembrie 2020”, a mai precizat vicepreședintele ANCOM (autoritatea de reglementare în comunicații).

  • Ce precizări a făcut joi ANCOM cu privire la comunicațiile electronice în și cu Marea Britanie în anul 2020:

"Acordul Brexit prevede o perioadă de tranziție, până la data de 31 decembrie 2020, în care cea mai mare parte a legislației europene continuă să se aplice în relația cu Marea Britanie. Sunt incluse în acest sens regulamentul european „Roam like at home” și cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile și SMS-urile în interiorul Spațiului Economic European (SEE, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein). În acest context, utilizatorii români care călătoresc ocazional în Marea Britanie vor beneficia, cel puțin până la 31 decembrie 2020, de roaming la tarife naționale („Roam like at home”), deși de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene.

Totodată, utilizatorii (persoane fizice) aflați pe teritoriul țării noastre care transmit apeluri sau SMS-uri către numere de telefon din Marea Britanie vor beneficia, cel puțin până la 31 decembrie 2020, de plafoanele tarifare aplicabile în interiorul SEE (0,19 Euro/minut, fără TVA, și 0,06 Euro/SMS, fără TVA). Reamintim că plafoanele anterior menționate se aplică doar apelurilor și SMS-urilor care sunt tarifate în funcție de consumul efectiv, nu și celor incluse în abonamente/(extra)opțiuni.

  • Teritoriile britanice unde nu se aplică reglementările europene

Reglementările europene vizează, cel puțin până la 31 decembrie 2020, numai teritoriul propriu-zis, european, al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv pe cel al Gibraltarului.

Reglementările europene nu vizează:

- teritoriile britanice de peste mări, în afara Gibraltarului:
Anguilla, insulele Bermuda, teritoriul antarctic britanic, insulele Virgine Britanice, teritoriul britanic din Oceanul Indian, insulele Falkland, insulele Cayman, Montserrat, insulele Pitcairn, Henderson, Duci și Oeno, Sfânta Elena (insulele Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha), Akrotiri și Dhekelia, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud, insulele Turks și Caicos

- dependențele coroanei britanice.
insulele Anglo-Normande (Guernsey și Jersey) și insula Man

Alte informații utile
În prezent, orice furnizor poate stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politică de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE.

Politica de utilizare rezonabilă definită de furnizori trebuie să respecte limitele prevăzute de reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene. După epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplică tarifele din România. Mai precis, se aplică tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. Pe site-ul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, se poate afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fără costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, dacă se aplică o limită pentru utilizarea rezonabilă.

Operatorii mobili pot oferi, însă, și planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) fără acces la servicii în roaming. Acestea sunt destinate celor care nu doresc să utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci când călătoresc în afara României, preferând să beneficieze de mai multe resurse naționale la prețuri avantajoase. Dacă doresc să călătorească în afara țării, înainte de a alege o ofertă, fie că este vorba de o opțiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie să verifice dacă aceasta include serviciul de roaming."


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1220 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by