România a transmis către Bruxelles principalele măsuri strategice și tehnice privind securitatea rețelelor 5G în acord cu recomandările la nivelul UE

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 8 iulie 2020, 19:22 Economie | Telecom


internet 5g
Foto: Hotnews
​Guvernul României a transmis miercuri, 8 iulie, către Comisia Europeană raportul privind punerea în aplicare a principalelor măsuri strategice și tehnice în conformitate cu setul de măsuri 5G recomandat la nivelul UE, a declarat pentru HotNews.ro Radu Nicolescu, consilier de stat în domeniul IT, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Orban. Comisia Europeană a propus în luna martie a anului trecut măsuri pentru securitatea rețelelor 5G în UE, pe fondul temerilor privind riscurile de securitate ale tehnologiilor chineze Huawei și ZTE.

Radu Nicolescu, consilier de stat
Foto: Arhiva personala
"Guvernul României a aprobat în ședința din 21 Mai 2020 cadrul de lucru interinstituțional și a mandatat Grupul de Lucru 5G cu identificarea măsurilor necesare pentru punerea in aplicare la nivel național a recomandărilor din EU 5G Toolbox precum și cu elaborarea raportului către Comisia Europeană privind punerea în aplicare de către România a măsurilor cheie identificate.

Grupul de Lucru 5G a analizat contextul general, evoluțiile și elementele de interes legate de securitatea rețelelor 5G la nivel național, UE și internațional, riscurile identificate precum și masurile strategice, tehnice sau de sprijin la dispoziția autorităților române.


Răspunsul României privind punerea în aplicare a principalelor măsuri strategice și tehnice în conformitate cu EU 5G Toolbox a fost transmis astăzi către Comisia Europeană, prin Reprezentanța Permanentă a României la UE.",
a declarat miercuri, 8 iulie, pentru HotNews.ro Radu Nicolescu, consilier de stat în domeniul IT, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Orban.

Acesta a precizat că nu poate oferi mai multe detalii, deoarece documentul este confidențial.

  • Comisia Europeană a propus măsuri pentru securitatea rețelelor 5G în UE, pe fondul temerilor privind riscurile de securitate ale tehnologiilor chineze Huawei și ZTE

Comisia Europeană a recomandat în luna martie 2019 o serie de etape și măsuri operaționale
menite să asigure un nivel ridicat de securitate cibernetică a rețelelor 5G în întreaga UE, pe fondul preocupărilor privind amenințările la adresa securității în legătură cu prezența tehnologică în creștere a Chinei în UE.

Statele membre ale UE au dreptul de a exclude societăți de pe piețele lor din motive de securitate națională, în cazul în care societățile în cauză nu respectă cadrul juridic și standardele țării.

România și celelalte state membre UE trebuie să transmită către Comisia Europeană rapoarte privind măsurile de implementare a setului de măsuri 5G recomandat de Bruxelles.

Până la 1 octombrie 2020, Comisia Europeană, în cooperare cu statele membre, trebuie să evalueze efectele recomandării din martie 2019 pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

  • Stadiul licitației pentru noi frecențe 5G în România

În luna mai 2020,
Guvernul a aprobat un Memorandum privind înființarea unui Grup de lucru 5G, sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), în vederea:
  • 1. identificării măsurilor concrete și măsurabile necesare pentru punerea în aplicare a recomandărilor din setul de instrumente al UE pentru atenuarea eficace a riscurilor și asigurarea securității rețelelor 5G în România;
  • 2. Elaborării unui raport privind punerea în aplicare de către România a măsurilor-cheie identificate.

Grupul de lucru 5G este compus din reprezentanți de la ministere, SRI, SIE, STS, ANCOM, Autoritatea pentru Digitalizarea României ori CERT-RO.



Eduard Lovin, vicepreședinte al Autorității de reglemenare în comunicații (ANCOM) a declarat recent într-un interviu pentru FinancialIntelligence.ro că un pas important în lansarea licitației 5G din acest an este și transpunerea în legislația națională a setului de instrumente (Toolbox-ul 5G) privind cerințele de securitate a rețelelor, adoptat la începutul acestui an de Comisia Europeană.

  • "Acest set de instrumente stabilește atât măsuri strategice și tehnice, cât și acțiuni de suport – 29 în total, care trebuie efectuate la nivelul tuturor statelor membre, fiind vorba în special despre consolidarea/întărirea cerințelor de securitate în sarcina operatorilor de rețele, evaluarea profilurilor de risc ale producătorilor de echipamente și aplicarea unor restricții pertinente pentru cei considerați a prezenta un risc ridicat. La acest capitol, Toolbox-ul UE are elemente comune și cu Memorandumul SUA – România pe tema securității rețelelor 5G.", a declarat Eduard Lovin, vicepreședinte ANCOM.

În România, licitația pentru frecvențele 5G a fost amânată din nou, de această dată pentru sfârșitul acestui an, suma minimă estimată a fi atrasă de stat fiind de 580 milioane de euro dacă s-ar vinde toate benzile de frecvențe licitate.

România a fost printre primele țări din UE în care operatorii locali de comunicații mobile au lansat servicii 5G comerciale, prin upgrade-uri ale rețelelor 4G, utilizând spectrul radio pe care îl dețin în prezent, spectru neutru din punct de vedere tehnologic, ceea ce permite furnizarea serviciilor în toate tehnologiile, conform strategiilor comerciale ale fiecărui operator.

Pe de alt parte, spectrul radio deținut în prezent este insuficient pentru servicii 5G de calitate și cu acoperire extinsă, acesta fiind motivul pentru care este așteptată licitația pentru noi resurse de spectru radio.

Organizarea acestei licitații a eșuat anul trecut în lipsa implementării Memorandumului 5G semnat între România și SUA, precum și a aprobării de către Guvern a taxelor de licențe. La acel moment, conducerea ANCOM și-a exprimat însă încrederea că procedura va fi finalizată în prima jumătate a anului 2020.

Potrivit surselor HotNews.ro, din punct de vedere juridic pentru ca licitația 5G să aibă loc nu ar fi nevoie decât de Hotărârea de Guvern cu taxele de licență pentru frecvențele licitate, propunerea privind nivelul acestor taxe fiind deja făcută de ANCOM încă de anul trecut.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1865 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    riscul tehnologiei vs riscul vendorului (Miercuri, 8 iulie 2020, 22:02)

    Gica Georgescu [anonim]

    Sper ca UE nu confunda riscurile de securitate ale tehnologie cu risurile de securitate ale unui vendor subordonat politic unui regim ostil.
    Securitatea interfetei aer la 5G este superioara celei de la 4G care, cel mai probabl nu a fost sparta de nimeni.
    In rest, criteriile de securitate cibernetica sunt aceleasi ca la orice alta retea de de date.
    Pe scurt, daca produsul e conform cu standardul, securitatea cibernetica este garantatata insa nu este garantata securitatea oferita de producator.
  • -1 (3 voturi)    
    Romania n-a transmis nimic (Miercuri, 8 iulie 2020, 23:21)

    Robert USA [utilizator]

    Romania a RAPORTAT la stapanire!!! Asa sa se stie ca a facut, ca tara nu e "sloboda" cum au lasat-o domnitorii ei; tara e pashalac la discretia stapanirii straine!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by