​eBay, una dintre cele mai mari platforme de comerț online la nivel mondial, a încheiat un parteneriat cu Poșta Română pentru un program național dedicat IMM-urilor românești, ale cărui detalii vor fi anunțate săptămâna viitoare, a anunțat luni ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.

Parteneriat eBay-PostaFoto: Ymgerman / Dreamstime.com
  • „Cert este că vom reuși astfel să oferim antreprenorilor români acces la o piață globală și facilitarea vânzării de produse și servicii pe platforma eBay.
  • Poșta Română va juca un rol important în acest parteneriat, ajutând IMM-urile să livreze produsele în timp util. Prin intermediul acestui program, companiile românești vor putea să își extindă afacerile, să își crească veniturile și să își dezvolte o prezență online mai puternică.
  • Parteneriatul dintre eBay și Poșta Română va avea un impact pozitiv asupra economiei românești, contribuind la creșterea exporturilor de produse românești.”, a scris Burduja pe Facebook.

eBay, unul dintre liderii globali în comerțul online, alături de Poșta Română și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării vor da detalii despre acest program într-o conferință de presă care va avea loc marți, 23 mai, în București.

Din partea eBay la eveniment va participa Miki Sokolovsky, Head of Communications & Marketing EMEA emerging markets.

Sursa foto: Ymgerman / Dreamstime.com