Fonduri UE in valoare de 383 de milioane de euro sunt in administrarea Ministerului Comunicatiilor in perioada 2007 - 2013, iar raportat la aceasta alocare financiara gradul de absorbtie este de circa 10% (aproximativ 35 de milioane de euro), a declarat miercuri Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor. Acesta se declara insa multumit si sustine ca peste 60% din totalul contractelor au fost semnate in cele 10 luni ale mandatului sau.

Valerian Vreme, ministrul MCSI si Adina Moga, director general OIPSIFoto: Hotnews
  • "Mai ales pe partea de contractare zic ca Ministerul si-a facut treaba. Absolut toti ministrii sunt datori cu o plecare, dar in privinta alocarii fondurilor UE sunt multumit. Suntem peste media absorbtiei fondurilor UE la nivel national", a spus miercuri Valerian Vreme.

Adina Moga, directorul general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale (OIPSI) sustine ca din punct de vedere al contractatii, gradul de absorbtie este mult mai mare.

  • "Cand vorbim de gradul de absorbtie de 10% ne referim la gradul de absorbtie real, bani europeni efectiv platiti si intrati in contul beneficiarilor care au initiat tot procesul de finantare si au facut anterior cheltuieli pe proiect. Daca ne raportam la gradul de absorbtie din punct de vedere al contractarii (n.a cerere de finantare aprobata si demararea implementarii proiectului pe banii proprii ai beneficiarului), procentul este mult mai mare. Din punct de vedere al contractarii avem un procent de atragere a fondurilor de circa 53% din totalul celor 383 de milioane de euro - alocarea financiara aferenta perioadei 2007-2013", a precizat pentru HotNews.ro Adina Moga.

Bilantul la cele 10 luni de mandat prezentat miercuri de ministru vin in conditiile in care se apropie data pentru evaluarea ministrilor care au de gestionat fonduri europene. Traian Basescu a spus, recent, ca ministrii care nu au atras investitii si fonduri europene trebuie sa se gandeasca daca mai raman in Guvern dupa data de 30 iunie.

"Urmaresc evolutia banilor alocati pentru investitii. Domnilor ministri, vreau sa ne intelegem foarte bine. Este masura capacitatii dumneavostra. Anul acesta nu puteti spune ca nu am putut face investitii ca mi-a pus banii in trimestrul patru, cand tocmai venea zapada. Ati avut banii din ianuarie (...) Daca ati avut aceasta lipsa de inspiratie, va trebui, dupa 30 iunie, cand se trage linia si vedem cum am realizat investitiile pe semestrul unu, sa va ganditi daca mai puteti face parte din Cabinet. Eu sper sa nu fim in situatia asta, desi executia nu este buna in momentul de fata", a spus seful statului.