Magnatul financiar Warren Buffett a anunțat miercuri că își dă demisia din funcția de administrator al Fundației Bill și Melinda Gates, una dintre cele mai mari organizații de caritate din lume, relatează Reuters și CNBC.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

„Timp de ani de zile am fost un administrator - chiar dacă unul inactiv - al unui singur beneficiar al fondurilor mele, Fundația Bill și Melinda Gates. Demisionez acum din această poziție, la fel cum am făcut-o în cazul tuturor celorlalte consilii de administrație, cu excepția celui al Berkshire Hathaway”, a anunțat miliardarul american, referindu-se la compania de investiții pe care a fondat-o.

Bill și soția sa, Melinda Gates, co-fondatorii fundației care le poartă numele, au anunțat la începutul lunii mai că divorțează după 27 de ani de mariaj dar au declarat că își vor continua munca filantropică începută.

Fundația pe care au creat-o în urmă cu 21 de ani a devenit una dintre cele mai influente și puternice din lume în domenii precum sănătatea publică globală, organizația cheltuind peste 50 de miliarde de dolari în ultimele două decenii pentru a aduce o abordare diferită în ceea ce privește combaterea sărăciei și a bolilor.

Buffett a anunțat anul trecut că a donat acțiuni ale Berkshire Hathaway Inc în valoare de peste două miliarde de dolari către fundația soților Gates ca parte a angajamentului său de a-și dona întreaga avere înainte să moară.

Magnatul financiar în vârstă de 90 de ani a anunțat miercuri că va dona încă 4,1 miliarde de dolari către cauze filantropice.

Buffett a fost în centrul unei controverse puternice luna aceasta după ce o investigație a jurnaliștilor americani de la ProPublica a descoperit că acesta a plătit o rată reală a impozitului pe venit de doar 0,1% între 2014 și 2018.