​Populara aplicaţie video TikTok intenţionează să lanseze la începutul lunii august o platformă de e-commerce în ideea de a vinde produse „Made in China” pe piaţa din SUA, a scris marţi cotidianul The Wall Street Journal, citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

TikTokFoto: freepik.com

Obiectivul TikTok ar fi acela de a reproduce în SUA succesul înregistrat de alte platformele chineze de shopping Shein şi Temu.

Potrivit WSJ, viitoarea platformă de e-commerce a TikTok va fi responsabilă pentru depozitarea şi livrarea articolelor în numele producătorilor şi comercianţilor din China. Această intenţie a TikTok de a intra pe segmentul de e-commerce vine într-un moment în care aplicaţia video a intrat în vizorul oficialilor americani care au îngrijorări cu privire la securitatea datelor.

TikTok se luptă pentru a nu fi interzisă în SUA după ce parlamentarii americani au introdus un proiect de lege care ar da administraţiei Biden autoritatea de a interzice acele aplicaţii care reprezintă un risc la adresa securităţii.

Aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni.

În prezent, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume, însă SUA este cea mai mare piaţă a sa.

Autoritățile europene au luat la rândul lor în vizor TikTok, amenințând platforma că va fi interzisă în UE dacă nu se conformează cu noile reglementări privind serviciile digitale și protejarea consumatorilor.

TikTok vrea să concureze și cu Twitter-ul lui Elon Musk

Mutarea anunțată marți de jurnaliștii de la WSJ vine la doar o zi după ce TikTok a lansat un nou instrument care permite utilizatorilor să posteze mesaje care conțin doar text, o noutate pentru această platformă dedicată până acum imaginilor, permițându-i astfel să concureze direct cu Twitter.

Noua funcție le permite utilizatorilor „să își împărtășească poveștile, poemele, versurile (cântecelor) și alt gen de conținut scris, oferindu-le creatorilor o altă modalitate de a se exprima”, a precizat într-un comunicat filiala grupului chinez ByteDance.

TikTok le permite utilizatorilor care creează conținut scris să adauge sunet, să dea o locație, să autorizeze comentarii sau să permită altor utilizatori să folosească modul „Duets”, care le permite utilizatorilor să își posteze propriul mesaj alături de cel al unui alt creator.

Construit pe baza videoclipurilor de scurt metraj care l-au făcut atât de popular, TikTok încearcă să își extindă oferta. În special, a crescut treptat durata maximă a videoclipurilor sale de la 15 secunde la lansarea sa în 2017 la 10 minute, pentru a concura cu unul dintre principalii săi rivali, YouTube, care a creat la rândul său formatele scurte YouTube Shorts, inspirate de TikTok.

Acest nou format care permite să postezi doar text este o altă alternativă la regele rețelelor sociale centrate pe text, Twitter, redenumit luni X, a cărui hegemonie este din ce în ce mai contestată.