Grupul OMV vrea sa investeasca un miliard de euro in trei rafinarii printre care si Petrobrazi

de CP     HotNews.ro
Marţi, 13 martie 2018, 13:51 Economie | Energie


Petrobrazi
Foto: AGERPRES
Compania austriaca OMV vrea sa investeasca in urmatorii sapte ani un miliard de euro in cele trei rafinarii ale grupului - Schwechat, Burghausen si Petrobrazi, in perspectiva intentiei de a dubla capacitatea de rafinare pe termen lung, potrivit Agerpres, care citeaza dintr-un comunicat al OMV referitor la strategia companiei de dezvoltare pana in 2025. Strategia include si livrarea in reteaua europeana de transport a unor cantitati suplimentare de gaze din Norvegia si Romania.

"Productia ar urma sa creasca la 600.000 de barili pe zi pana in 2025 (fata de 348.000 barili pe zi in 2017 - n.r.). Aceasta crestere va fi asigurata de achizitii in regiuni bogate in rezerve, unde costul de productie mediu nu depaseste 8 dolari (pe baril - n.r.). O contributie semnificativa, pe termen lung, este asteptata sa vina din campurile Yuzhno Russkoye, Achimov IV si V din Rusia, precum si din blocul de gaze offshore Neptun din Romania"

"In strategia de crestere, ramanem focusati geografic pe regiunile noastre cheie: Europa Centrala si de Est (Austria si Romania), Marea Nordului, Orientul Mijlociu si Africa. Pe langa acestea, OMV vrea sa dezvolte o noua regiune-cheie in Australasia", potrivit documentului citat.

Astfel ca vanzarile de gaze ale companiei ar putea creste la peste 20 de miliarde de metri cubi pana in 2025, iar OMV spera sa acopere 10% din piata din Germania.

"Alte planuri includ livrarea in reteaua europeana de transport a unor cantitati suplimentare de gaze din Norvegia si Romania. Constructia conductei Nord Stream 2 are o importanta strategica cruciala pentru OMV, intrucat va securiza alimentarea cu un volum consistent de gaze, pe termen lung, catre Europa, in asociere cu Central European Gas Hub de la Baumgarten si de reteaua de conducte ale Gas Connect Austra (transportatorul national - n.r.)", se mai arata in documentul companiei.

Rreprezentantii OMV nu au spus nimic despre conducta de gaze BRUA, proiect care este sustinut din bani europeni si care ar urma sa lege Bulgaria-Romania-Ungaria si Austria.

Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, declara recent ca exista discutii privind vanzarea in tarile vecine a gazelor care vor fi extrase din Marea Neagra, insa compania a pierdut licitatia pentru rezervarea de capacitate pe conducta spre Ungaria.

OMV Petrom a participat la licitatia organizata de companiile de transport al gazelor din Romania si Ungaria (Transgaz si FGSZ) pentru rezervarea unei capacitati de transport al gazelor de aproximativ 4 miliarde mc gaze/an, prin conducta BRUA, insa a pierdut in fata a trei companii unguresti. In acest moment, OMV Petrom cauta si alte destinatii de export al gazelor din Marea Neagra in afara de Ungaria, fiind luate in calcul tari precum Moldova, Ucraina, Bulgaria si Turcia. O varianta analizata de companie este posibilitatea de a transporta gazele prin conductele de tranzit existente, care leaga Romania de Ucraina si de Bulgaria.

  • Reamintim ca licitatiile au fost organizate in perioada decembrie 2017-ianuarie 2018 de companiile de transport al gazelor din Romania si Ungaria (Transgaz si FGSZ) atat pe sensul de export, cat si pe cel de import. Potrivit unor informatii oferite de Transgaz, la solicitarea HotNews.ro, a avut loc o prima runda de licitatie, incheiata cu succes, pentru rezervarea unei capacitati de transport al gazelor de aproximativ 3,73 miliarde mc gaze/an, prin conducta BRUA, pentru perioada 2022-2037. Inca 10% din capacitate ar urma sa fie oferite ulterior.
  • Premierul ungar Viktor Orban a declarat recent ca Ungaria va semna in curand un acord care ii va permite sa importe anual 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Romania, pentru urmatorii 15 ani.
  • Viktor Orban a facut declaratia la cateva zile dupa ce ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a spus ca firmele maghiare vor contracta intreaga capacitate de transport, de 4,4 miliarde de metri cub, pe traseul conductei BRUA care ar urma sa transporte gazele din Marea Neagra.
  • Orban a mai spus ca trei companii din Ungaria au castigat o licitatie in acest sens in Romania. Acesta nu a precizat despre ce companii e vorba.
  • Aceste licitatii au fost facute in conditiile in care Ungaria a decis vara trecuta ca BRUA (conducta Bulgaria- Romania-Ungaria-Austria) sa se opreasca pe teritoriul sau. Practic, a decis sa nu extinda conducta pana in Austria, asa cum era proiectul initial, ci sa se opreasca in Ungaria, gazele urmand sa fie redirectionate pe alte rute, catre Slovacia, Ucraina, Serbia si Croatia.
In aceste conditii, OMV Petrom analizeaza si alte rute de transport al gazelor din Marea Neagra, sperand insa ca in viitor sa revina Austria in proiectul BRUA. "Cu siguranta sunt si altele. Exista posibilitatea de a transporta gazul catre nord sau catre sud, folosind conductele de tranzit care exista in acest moment, doar ca trebuie conectate printr-o conducta care nu exista si e in planurile Transgaz, la Marea Neagra. Noi ne uitam la absolut toate si suntem in discutii cu mai multi participanti la piata din Romania si strainatate pentru toate aceste piete care ar avea nevoie de aceste rute de transport. Ucraina este una din directiile si destinatiile acestei conducte, dar nu este singura...Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. BRUA nu mai e BRUA deocamdata, insa autoritatile au exprimat clar angajamentul ca vor continua efortul de a aduce inapoi Austria ca o piata tinta pentru aceasta conducta. Exista aceasta posibilitate, insa exista niste lucrari care mai trebuie facute intre Ungaria si Austria. Nu este exclus ca in viitor sa se transforme inapoi in BRUA", a spus Lacramioara Diaconu.

Intrebata daca OMV Petrom se va "intepa" la conductele de tranzit Isaccea (la granita cu Ucraina) - Negru Voda (la granita cu Bulgaria), Lacramioara Diaconu a raspuns ca "toate variantele sunt pe masa(...) , inclusiv interconectarile la tranzit".

Reprezentantii OMV Petrom au precizat ca pana in prezent, compania nu a semnat niciun contract pentru gazele din Marea Neagra, "nu s-a vandut nicio molecula de gaz".

Citeste si OMV Petrom a participat la licitatia pentru transportul gazelor prin BRUA, insa a pierdut in fata a trei companii din Ungaria/ Pentru gazele din Marea Neagra sunt cautate alternative de vanzare in tari precum Moldova, Ucraina, Bulgaria si Turcia


Citeste mai multe despre   


















1862 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    in urmatorii 7 ani un miliard (Marţi, 13 martie 2018, 14:49)

    don Semaca [utilizator]

    ce mai e miliardul in ziua de azi? Comunicatul vorbeste despre un miliard esalonat pentru urmatorii 7 ani, care inseamna aprox. 150 milioane pe an. Stirea se pretinde a fi una economica, riguroasa - nu necesita interpretare jurnalistica. Insa este adevarat ca pentru Griveii dornici de senzational suna mai bombastic cifra de 7 miliarde...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version