UPDATE Criza din energie: Un grup de la Termocentrala Rovinari a fost închis/ Ministrul Energiei spune că taxa de 2% pe cifra de afaceri ar putea fi eliminată/ Minerii au primit noi propuneri de majorări salariale și au reluat activitatea în șapte din zece cariere

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 17 ianuarie 2019, 9:08 Economie | Energie


Complexul Energetic Oltenia
Foto: AGERPRES
Primul grup al termocentralei de la Rovinari a fost închis deja în cursul nopții trecute. Restul grupurilor vor fi închise în cursul dimineții. Pe fondul lipsei de energie, România importa masiv electricitate joi, la ora 9.00 dimineața. La un consum de 8.900 MW, importurile sunt peste 1.500 MW. Guvernul tace în continuare și nu are soluții pentru a rezolva criza din energie în care a intrat România după ce minerii de la Complexul Energetic Oltenia au declanșat o grevă spontană. Cu mare întârziere, la 6 zile după declanșarea grevei minerilor, ministrul energiei Anton Anton s-a lăsat convins să plece la Târgu-Jiu pentru a discuta cu liderii sindicali.





UPDATE 1 Ministrul a ajuns la Prefectura din Târgu-Jiu, unde vor avea discuțiile.

Până joi, ministrul a refuzat să se ducă în mijlocul minerilor.

Anton Anton va fi prezent la Târgu-Jiu în jurul orei prânzului. După întâlnirea cu liderii sindicali, va face o conferință de presă.

Chiar dacă au fost avertizați că se vor epuiza stocurile de cărbune și că vor fi oprite termocentralele, reprezentanții Guvernului nu au făcut nimic pentru a rezolva problema. A fost o întâlnire miercuri între premierul Victori Dăncilă, ministrul energiei Anton Anton și ministrul finanțelor Eugen Teodorovici, dar aceștia nu au găsit nicio soluție, ajungându-se deja în situația ca termocentralele să fie închise. În mod normal, până în acest moment trebuie constituit un comitet de criză în energie.

Minerii au început o grevă spontană vineri dimineață. Greva nu este asumată de sindicate. De altfel, minerii nu mai au încredere în sindicate.

Greva minerilor din Gorj a scăpat total de sub controlul autorităţilor. Degeaba i-au momit cu ceva uşoare majorări salariale şi degeaba i-au ameninţat cu instanţa. Nimic nu i-a convins să renunţe la greva pornită spontan vineri seara. Guvernul a încercat să găsească soluţii, însă fugind de orice responsabilitate. În cursul zilei de joi, pe ultima sută de metri, ar putea fi convocat un comitet de criză în energie, însă lipsesc total soluţiile concrete. Încă din momentul în care a fost aprobată celebra ordonanţă privind supra-taxarea mediului de afaceri, Guvernul a fost avertizat că primii loviţi ar putea fi chiar minerii de la Complexul Energetic Oltenia, însă nu a fost interesat de acest aspect. Acum, România riscă să nu poată acoperi un sfert din necesarul de energie, fapt fără precedent în ultimii 30 de ani.

Pentru mai multe amănunte, citește Criză în energie după greva minerilor: Guvernul bâjbâie după soluții și fuge de responsabilitate/ În câteva ore ar putea fi oprită prima termocentrală din lipsă de cărbune


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















17292 vizualizari

  • -51 (59 voturi)    
    pai (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:11)

    cucuveauamov [utilizator]

    sa vina minerii, ca oricum seamana in comportament cu #rezistentii
    • +29 (31 voturi)    
      hai sictir (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:21)

      marr.io [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      mamăăă ce "destept" esti! pun pariu ca nu ai curaj sa cobori 50 de metri in pamant cu colivia (asa se cheama "liftul" minerilor), daramite sa mai si lucrezi acolo.
      • -29 (37 voturi)    
        recunosc (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:34)

        cucuveauamov [utilizator] i-a raspuns lui marr.io

        ca eu nu am curaj sa intru in colivie. O va face insa poate Cucuveaua, pentru ca zbierau unii ca dumneavoastra pe strazi.
        • +8 (12 voturi)    
          XXX (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:37)

          marr.io [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

          Dupa ce ca esti prost te si lauzi? Am ajuns de rasul lumii cu acesti parlamentari, guvernanti si functionari politruci si tot apar unii ca tine care le tine partea!!! Din cauza unora ca tine avem la conducere: snobi, hoti, condamnati penali, incompetenti, imbecili, corupti, pițipoance, cocalari si agramati. Da mă prostovane, asta e nivelul majoritatii "oamenilor" de la conducerea Romaniei si al companiilor de stat. Smecherasi ce promoveaza hotia, prostia si curvele... Hai pa
          • +4 (6 voturi)    
            Ca la un meci de box:ori dai, ori ti-o iei (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:02)

            -PuieMSD- [utilizator] i-a raspuns lui marr.io

            Foarte buna strategia celor care sunt in spatele acestor miscari. Daca guvernul Dracila e lasat sa respire, atunci are timp de gratieri si pensii speciale. Asa, acum are alte treburi, de rezolvat o greva care duce la inchiderea acestor termocentrale, ce vor duce in final la revolte nationale si probabil ca Dragnea va sfarsi ca Ceausescu, ca doar e mai urat de oameni decat fostul. Mai ii ia Iohannis si ii trimite inapoi cu temele nefacute, trebuie bombardati cu probleme pana cand isi baga picioarele si renunta sau comit chestii flagrante si intra la parnaie.
    • +18 (30 voturi)    
      vai (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:21)

      ContHotnews [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      ce draci de treaba or avea rezistentii cu faptul ca o sa dardai la noapte din cauza unor incompetenti? sau daca n-o sa dardai o sa plangi cand vine factura - ca ai imbogatit straini.
      • +12 (20 voturi)    
        Gata. (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:33)

        Ganimede [utilizator] i-a raspuns lui ContHotnews

        Acum du-te si ia-ti fluturasul de salariu de la Livache.
      • +3 (3 voturi)    
        O sa fie doar criza, va trece. Si Dragnea sper. (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:02)

        -PuieMSD- [utilizator] i-a raspuns lui ContHotnews

        Si dus sa fie.
      • +4 (4 voturi)    
        Comment sters de user (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:03)

        complet_ret [anonim] i-a raspuns lui ContHotnews

    • +9 (11 voturi)    
      de ce sa vorbeasca ? (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:31)

      Dimijoarei_Obt [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Acest partid dushmanos la adresa clasei capitaliste si-a atins consemnul de lupta ! Sah mat !
    • +9 (9 voturi)    
      procesul mineriadei (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:24)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      va trebui sa continue si mentorul tau Ilici Petrica si Gelutu sa fie pusi acolo unde le era locul demult - JILAVA
  • +31 (31 voturi)    
    apoi (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:20)

    liviu_ [utilizator]

    o sa dea vina pe mineri ca au crescut importurile si creste pretul la energie....

    apropos... cine s-a folosit de mineri prin anii 90 in interes propriu, a?!

    ironia e ca acum ei va dau la gioale!

    PS: observam reactia de strut a guvernului! ei sunt hotarati in ceea ce fac doar in cazul distrugerii justitiei si eliberarii infractorilor in rest..... apropos se voteaza anu asta bugetul pe anul asta?!
    • +1 (1 vot)    
      PSD a distrus Romania, dar unii nu voteaza (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:28)

      emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      As crede ca romanii care au vazut ce mizerie a fost PSD in ultimii 20 de ani au inteles ca PSD e un partid de ticalosi, complet nefrecventabil.

      Dar romanii sunt tare prosti, nu inteleg si uita repede.
  • +32 (36 voturi)    
    A cui e vina? (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:21)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Hai sa vedem pe cine scot in fata: Soros, KJ, Dide si #rezist, Maocvei, disapora, UE, tehnocratii, bancile, multinationalele, sindicatele?

    Oare a cui e vina cand un sector e facut terci prin "coincidenta" imediat dupa ce e data o lege, mai ales cand exista avertismente si presiuni sa nu fie data ca fix asa se va intampla?!

    Cand s-a avertizat ca dupa mutarea contributiilor vor scadea salarii, minteau si spuneau ca toti sunt nebuni si paranoici. Apoi cand erau pusi in fata faptului implinit Volguta incepea cu "da e adevarat ca au scazut, dar" si la orice "da, dar".

    Cand era vorba sa nu dea TVA Split, la fel, apoi au fost obligati sa o scoata. Asta dupa ce mediul de afaceri era in haos sa faca pe repede inainte o implementare neprevazuta, facuta pe genunchi de imbecilii din PSD in 2 luni.

    Cand era vorba ca de ce a dat taxa pe lacomie fara dialog public, argumentul idiotilor a fost ca special au dat asa pentru ca erau presiuni sa nu se dea din partea bancilor (na, argument).

    Cand se avertiza ca va fi criza in sectorul energiei dupa legea asta, iarasi se faceau ca ploua. Acum, iata.

    Cand va intelege lumea ca astia sunt niste imbecili incompetenti si ca nu le pasa de parerea altora?!

    Cel mai amuzant este cum PSD a incercat ceea ce face dintotdeauna: sa-si cumpere alegatorii. Au incercat sa le mareasca salariile si tot nu e suficient sa ii calmeze iar PSD nu stie ce sa faca. Asa e cand nu stii ce implica un domeniu, nu ai cunostinte, empatie sau ratiune. Crezi ca banii rezolva tot. Eh, iata, realitatea dura arata contrariul.

    Acum suntem datori ca importam energie fara masura... dar e ok, vin postacii sa ne spuna "uite ca avem curent, toti spuneau ca ramanem fara curent" fara sa explice si de unde il avem sau cat ne costa. Ne vor explica, ca si pesedeii, ce lege exceptionala e data care sa pedepseasca multinationalele care fura banii tarii etc etc

    Ati votat PSD, acum platiti. Nu mai aveti dreptul sa va plangeti! Sa ii mai votati ca o sa va tot fie bine ca acum.
  • +20 (24 voturi)    
    Ultima speranta (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:27)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Minierii au ajuns sa fie speranta noastra in caderea acestui guvern de incompetenti si lichele. Miticii din Bucuresti, capitala roșie cu 6 primari pesedaci + PM, nu mai au curaj sa protesteze de când brutele din Junadarmerie la ordinul CRIMINAL al Ciumei Rosii, au pus pulanele, tunurile de apa si gazele pe ei. Ori nu mai vor.
    • +20 (20 voturi)    
      Tara e a tuturor a noastra (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:36)

      Ganimede [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Nu numai a celor din Bucuresti.
      Si la alegeri in 2016, toata tara a fost rosie, nu numai sectoarele din Bucuresti!
      Toti suntem responsabili de actuala guvernare, hai sa nu dam vina numai pe cei din Bucuresti.
      • +21 (21 voturi)    
        Eu am votat cu USR, (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:57)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui Ganimede

        dar se pare ca romanilor le era dor de Ceausescu, asa ca au votat cu PSD.

        Ce pot eu sa le fac, daca romanilor le place sa fie sclavi?
        • 0 (2 voturi)    
          le place sa se mentina tineri si sa traiasca mult (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:08)

          revo [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

          Si toata lumea stie ca frigul conserva! Si intunericul, la fel! Peste tot scrie: pastrati la rece, ferit de lumina!

          Trebuie sa apreciem grija parinteasca a acestui Guvern minunat fata de dorintele noastre cele mai delicate. Noua, in Sectorul 3, ne-au oprit lumina in seara de Revelion! Si ieri s-a oprit. Ne vor opri si caldura, macar cateva ore pe zi, asa, ca sa ne conserve la rece.
  • +17 (23 voturi)    
    stocuri (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:30)

    rsbl [utilizator]

    termocentralele astea nu au si ele un stoc de carbune pentru 2-3 saptamani?
    daca se strica trenu care aduce carbune, se opreste termocentrala?
    • +24 (24 voturi)    
      precizari (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:09)

      gj [utilizator] i-a raspuns lui rsbl

      Imi pare rau ,dar vad ca nu ai imaginea cantitativa a ce inseamna functionarea unei centrale. Un bloc energetic de 330mw consuma la sarcina nominala o cantitate de aprox 320 tone in fiecare ora. 3 blocuri energetice la Rovinari consuma deci aprox 1000t carbune pe ora si deci 24.000tone pe zi . realizezi ce inseamna productia, transportul si gestionarea continua a unor astfel de cantitati? stocuri pentru durate de o saptamana sunt justificate punandu-se accent pe realizarea unor fluxuri continue de productie, transport si cosum. Fara investitii , fara motivarea lucratorilor, cu sindicate fara credibilitate si cu politici dezastruase , la asta s-a ajuns. Cine scrie despre carbune si energie , ar fi bine daca ar merge, macar in excursie, intr-o cariera si intr-o centrala si ar vedea cu ochii propri conditiile de lucru, activitatea in sine si atunci concluziile ar fi poate altele.
      • +4 (4 voturi)    
        Stocuri (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:28)

        AndyMar [utilizator] i-a raspuns lui gj

        Primul punct pe ordinea de zi în CSAT ar trebui să fie criza de la CEO ..... Cum e posibil să se oprească un grup energetic, din cauză ”lipsă cărbune”, iarna, când toți energeticienii știu că ar fi trebuit să aibă stocuri de cărbune care să asigure funcționarea blocurilor energetice pentru cel puțin o lună? Dacă afară temperatura ar fi fost -20 grade, exploatarea cărbunelui nu ar fi posibilă..... Așa că, din toate timpurile, având în vedere zona în care ne aflăm, clima ( doar, iarna nu-i ca vara) , pentru siguranța sistemului energetic național, iarna sunt necesare stocuri de cărbune care să asigure funcționarea instalațiilor. Cum pot ei să spună, după numai 3 zile în care niște amărâți sătui de incompetența și îmbuibarea nenumăraților lor șefi și-au oprit activitatea, că nu mai este cărbune? Unde sunt stocurile de cărbune pe care le-au declarat constituite pentru iarnă? Nu au mințit cumva? Nu amărâții ăia periclitează sistemul energetic național, ci șefii lor, plătiți regește, cei care astă vara nu s-au îngrijit deloc pentru perioada de iarnă. Ei ar trebui chemați să răspundă pentru situația asta și lor ar trebui să le fie imputate toate orele de nefuncționare a blocurilor energetice din cauză ”lipsă cărbune”, începând cu TA6 CTE Rovinari, declarat la DEN, oprit din 17.01.2019 pentru lipsă cărbune............ și crede-ma ca iti vorbesc dupa o indelungata activitate in domeniu ....... nu trebuie sa merg in excursie intr-o termocentrala .......... TREBUIA SA AIBA STOCURI PENTRU O LUNA
    • +15 (15 voturi)    
      Se pare ca da! (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:36)

      Ganimede [utilizator] i-a raspuns lui rsbl

      Suntem o tara bananiera, cu agricultura si industrie de subzistenta. La ce sa ne asteptam!
      • +3 (3 voturi)    
        Comment sters de user (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:11)

        complet_ret [anonim] i-a raspuns lui Ganimede

  • +27 (27 voturi)    
    Daca noi in strada nu mai iesim... (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:38)

    ciuma.rosie [utilizator]

    ...poate reusesc minerii sa dea jos un guvern infect, prost si hot
  • +24 (24 voturi)    
    Livacheee (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:39)

    ady77 [utilizator]

    Joac-o p-asta.
    Sau e inca in vacanta, si nu are nevoie de energie, ca ii da aia mica.
    Dupa app. 30 de ani, psd-ului(fostul fsn) ii e frica de mineri.))
  • +20 (20 voturi)    
    . (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:52)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    Eu zic să ne solidarizăm cu minerii și să se mai facă niște greve ici colo....nu, serios, ar fi o idee.
    • +13 (13 voturi)    
      Solutia e greva generala (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:37)

      Ganimede [utilizator] i-a raspuns lui Toate nickname-urile erau luate

      In toata tara.
      • +9 (9 voturi)    
        In Venezuela s-a facut (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:58)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ganimede

        si bolsevicii nu au cedat nici macar o palma.
        Oamenii au oboist si s-au resemnat.
        Pentru ca, daca cedeaza, livache varcolacov si fufele sunt cu totii in catafalco, la propriu unii si la figurat altii, iar ei din munca si onestitate nu concep sa traiasca, ci doar de pe spinarea noastra.
        • +1 (1 vot)    
          Ba chiar Maduro a fost reales recent (Joi, 17 ianuarie 2019, 17:01)

          Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui ruskimushki

          Si tot recent membri ai opozitiei au fost arestati, illegal. Recunosti paternul? Ca si in Romania conduc niste Golani in frunte cu Dracna, si tot in Romania, recent au fost tot felul de amenzi, interogatorii ale opozantilor de la 10 August. Militia isi face Datoria.
  • +13 (13 voturi)    
    Nasol (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:56)

    Moeko [utilizator]

    Si daca se duce ministru ce sa faca , ca nu are nici-o traba cu sectorul de productie.Trebuia pana acum sa faca ceva, avand in vedere productia de energie electrica pe hidrocarburi si cresterea importurilor ,incepand cu luna noiembrie 2018 si mai ales primele 14 zile din ianuarie 2019.Face o poza cu minerii o pune la gazeta de perete, ia STEAUA REPUBLICII CL I si cam atat.Startegia energetica la care se lucreaza de 3 ani si prezentata cu tam-tam in octombrie 2018 , sta prin sertare.
  • +13 (19 voturi)    
    "puterea sovietelor+ electrificare" (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:58)

    Francisc 1 [utilizator]

    asta e comunism adevarat!
    • +4 (4 voturi)    
      Ești normal la cap!? (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:31)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Ce are a face electrificarea cu sovietele și cu minerii de la noi?
  • +12 (14 voturi)    
    Ne da Rusia generatoare (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:01)

    Patrula10000 [utilizator]

    T90
  • +20 (20 voturi)    
    Subiect de CSAT (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:01)

    AndyMar [utilizator]

    Ăsta ar putea fi primul punct pe ordinea de zi în CSAT..... Cum e posibil să se oprească un grup energetic, din cauză ”lipsă cărbune”, iarna, când toți energeticienii știu că ar fi trebuit să aibă stocuri de cărbune care să asigure funcționarea blocurilor energetice pentru cel puțin o lună? Dacă afară temperatura ar fi fost -20 grade, exploatarea cărbunelui nu ar fi posibilă..... Așa că, din toate timpurile, având în vedere zona în care ne aflăm, clima ( doar, iarna nu-i ca vara) , pentru siguranța sistemului energetic național, iarna sunt necesare stocuri de cărbune care să asigure funcționarea instalațiilor. Cum pot ei să spună, după numai 3 zile în care niște amărâți sătui de incompetența și îmbuibarea nenumăraților lor șefi și-au oprit activitatea, că nu mai este cărbune? Unde sunt stocurile de cărbune pe care le-au declarat constituite pentru iarnă? Nu au mințit cumva? Nu amărâții ăia periclitează sistemul energetic național, ci șefii lor, cei care astă vara nu s-au îngrijit deloc pentru perioada de iarnă. Ei ar trebui chemați să răspundă pentru situația asta și lor ar trebui să le fie imputate toate orele de nefuncționare a blocurilor energetice din cauză ”lipsă cărbune”, începând cu TA6 CTE Rovinari, oprit în 17.01.
    • +16 (16 voturi)    
      Da sa raspunda (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:30)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui AndyMar

      din buzunarul propriu! Sa fie egale beneficiile cu riscul. Daca esti platit cu de 7000 10000 de euro ca manager sa ai riscul in a ramane fara avere in cazul in care o dai de gard! Incluzand consiliul de administratie!
      Daca joci barbut pe bani altora cu cel mai mare risc fiind sa ramai fara job ...nu mi se pare ok!
  • +3 (21 voturi)    
    Sa porneasca regenerabilele... :-) (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:20)

    Tzepe [utilizator]

    ...pe care habarnistii de la decizie le-au promovat insistent (subventii=certificate verzi, fara numar) si care au dus la falimentarea grupurilor clasice.
    Care, functionand putin/cu incarcare redusa, n-au mai avut bani pt. reparatii/modernizari.
    • +1 (3 voturi)    
      foarte corect (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:27)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Tzepe

      Cu banii dusi pe subventii pentru "energia verde" s-ar fi marit randamentele la centralele clasice.
      Ii rog si eu pe aceasta cale pe distinsii care ti-au dat minus sa fuga in Dobrogea si sa sufle in eoliene.
  • +15 (17 voturi)    
    Penalul Valcov (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:43)

    JustinCase [utilizator]

    Penalul Valcov calculeaza cam pe la ora asta cam de unde ar putea sa fure niste tone de carbuni.
    Daca-si arunca tablourile alea multe in foc, cred mai reusim sa ne-ncalzim o zi.
  • -1 (25 voturi)    
    e piata libera...de ce nu se cumpara carbune (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:53)

    Je__ [utilizator]

    din Polonia, Ukraina sau pe unde s-o mai gasi?

    Ce cumparam direct energie?

    Ahhh...e cu baietii destepti, cu bursa, cu liberalizarea preturilor


    Am inteles
    • +5 (9 voturi)    
      Chiar ati inteles?!? (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:23)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      Daca dvs. vi se pare mai simplu sa transporti sute de mii de tone de carbune pe calea ferata de la multe sute sau chiar mii de kilometri distanta decat energie electrica prin cabluri, ma tem ca aveti un deficit de intelegere pe care nu-l puteti umple aici, pe un forum internet.

      Daca de fapt mesajul dvs. e o gluma pe care n-am inteles-o eu, imi cer scuze.
    • +3 (5 voturi)    
      Ptiu (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:47)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      Da ce gures esti bre Ciarli, ptiu sa nu te deochi! Cati banisori mai e o rubla?
    • 0 (0 voturi)    
      Vine Sfarsitul Lumii pana ajunge carbunele ala (Joi, 17 ianuarie 2019, 17:03)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      la Rovinari pe Caile Ferate Romane.
  • +10 (12 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:05)

    gorky.park [anonim]

    • +11 (11 voturi)    
      România nu mai are nimic (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:13)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui gorky.park

      Are o camarila de infractori (PSD+ALDE+UDRM =FSN=PCR) care si-au anexat tara ca sa o distruga,. Atât. Nu mai are nici măcar viitor.
    • +5 (5 voturi)    
      Foarte pe scurt... (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:25)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui gorky.park

      ... sa zicem ca gaze si petrol ar (mai) fi, dar n-avem in ce le arde ca sa producem energie electrica.
  • +16 (18 voturi)    
    Greva (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:08)

    europeanul2 [utilizator]

    GREVA GENERALA!
    Romania trebuie sa intre in greva! Nu se mai poate! Se alege praful de noi cu jigodiile astea pesediste la conducere. PCR ul sa intre odata in ilegalitate indiferent sub ce nume se afiseaza.
    De Revolutia Franceza au auzit tovarasii? Poate ne inspiram.
  • +11 (11 voturi)    
    legea salarizari (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:31)

    Dizidentul [utilizator]

    facuta de Olguta arata roadele, un miner sa cistige lunar 2000 de lei ? inadmisibil si sefi sindicatelor au acceptat. Acum dupa dezastrul de la pensii si dezastrul de la salarizari vrea sus si tare un alt ministeriu.
    • +10 (10 voturi)    
      Păi ăla muncește, de aceea nu câștigă! (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:34)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Dizidentul

      Ia jumătate din cât ia un parazit de bugetar dintr-o primărie!
    • 0 (0 voturi)    
      asta e cauza (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:18)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui Dizidentul

      Au marit salariul minim in constructii la 3000 de lei (adica cu mai mult de 50%) si au redus cota de contributii obligatorii la salarii (n-au facut-o pentru muncitori, ci tot ca sa-si apere ei afacerile super banoase si infloritoare din constructii), dar pentru ceilalti care muncesc in conditii ingrozitoare, ciu-ciu!

      Pe baza cresterii salariului minim obligatoriu, toti bugetarii au salariile crescute automat, pentru ca se respecta niste rapoarte scoase din burta de ciuma rosie. Avantajul maxim este bugetarii cu salarii foarte mari, ca aia din ministere si parlamentarii.

      Minerii au toata dreptatea sa protesteze. Munca in exploatarea miniera este infinit mai grea decat in constructii, de exemplu decat placarile facute in dorul lelii a blocurilor.
  • -6 (14 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:33)

    [anonim]

    • +7 (7 voturi)    
      Sunteti chiar atat... (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:53)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui

      ... de neinformat, sau doar glumiti?
      La Cernavoda n-au existat niciodata mai mult de doua unitati operationale. Care la ora asta functioneaza amandoua la capacitate.

      De fapt, pentru ca vad ca sunt mai multe comentarii care pun intrebari asemnatoare, imi permit sa postez un link unde puteti vedea in timp real starea sistemului energetic national - cat se consuma, cat se produce, diferentiat pe "combsutibili" etc.

      http://www.transelectrica.ro/widget/web/tel/sen-grafic/-/SENGrafic_WAR_SENGraficportlet

      Din fericire e o zi frumoasa in sudul tarii, asa ca fotovoltaicele mai pompeaza si ele cca 500 MW. dar spre seara, la noapte...
    • +1 (1 vot)    
      azi la ora 13.31 (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:34)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui

      26.15% Hidrocarburi - 1863 MW
      19.33% Cărbune - 1377 MW
      19.03% Nuclear - 1356 MW
      17.29% Hidro - 1232 MW
      10.23% Eolian - 729 MW
      7.09% Foto - 505 MW
      0.88% Biomasa - 63 MW
      Si sunt numai doua reactoare functionale la Cernavoda,nu 5.
      Deci aia cu atomo invart ceva si nu are legatura cu situatia actuala.
  • +8 (8 voturi)    
    Pica tara asta pe noi... (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:10)

    morometu [utilizator]

    In curand nu vor mai fi de niciunele...fara investitii, fara modernizari si doar cu privilegii !
    • +2 (2 voturi)    
      Nu e stress (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:31)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui morometu

      Tot rromanul a tratat averea publica ca banul altuia ....si tot conducatorul rroman a tratat banul public ca averea proprie si personala.
      Schimbare de mentalitate din pacate se poate face doar cu "bata" altfel animalul nu intelege. Mai e o solutie ...dar aia nu e dorita de nici un guvern de multa vreme in tara asta EDUCATIA.
      In rest e mult bla bla, si la fel ca in timpuri apusa sau mai putin apuse 100 de lipitori la 10 care muncesc. Exemple de lipitori tot ce este peste 300 in parlament, o mare parte din cler si cu sefi lor, tot felul de directii in care functionarii nu fac nimic doar imping aerul, pensionarii cu pensii de peste 10000 euro ...
      In timp ce ala care munceste e cocosat de lipitorile astea care nu fac nimic. Trebuiesc legii care sa responsabilizeze legiuitorul si reprezentatii acestuia in teritoriu ! Prin a achita din bunurile proprii greselile !
      • 0 (0 voturi)    
        Diferenta de pret la energie electrica... (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:10)

        morometu [utilizator] i-a raspuns lui ABBV

        ...ar trebui imputata celor vinovati, primului ministru silabitor de foi. Sunt cartiere unde lumina se intrurupe dinaintea sarbatorilor, mai ceva ca pe vremea odiosului. Cine plateste ???
      • 0 (0 voturi)    
        Corect 100% si trebuie iesit la vot (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:31)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui ABBV

        Oare romanii isi mai amintesc faptul ca pot vota?

        Oare ei inteleg la ce foloseste votul?
  • +8 (8 voturi)    
    Minerii muncesc, nu merită salarii. (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:14)

    prec [utilizator]

    Salarii mari trebuie să ia doar asistații inutili din administrația locală și centrală, forțele de represiune și multe alte categorii de lipitori bugetare.
  • +3 (3 voturi)    
    E clar (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:12)

    tarabost [utilizator]

    Corpun de Control al Primului Ministru va constata la CEO vina cumulata statului paralel, a Presedintelui Romaniei, a ICCJ, DNA, a Procurorului General. Solutia: imediat ce institutiile enumerate trec sub control PSD, stocul de carbune va creste instantaneu la valori record, prin bunavointa si cu ajutorul MAI, arma Jandarmerie.
  • +3 (3 voturi)    
    Subminarea economiei (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:43)

    Mirobo [utilizator]

    CSAT de urgenta.
    Suntem guvernati prost in mod intentionat.

    PS-in curand nu o sa mai putem scrie nimic aici din lipsa energiei electrice.
    • +1 (1 vot)    
      Sa taie curentul la Palatul Victoria (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:33)

      emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui Mirobo

      si la Casa Poporului, fiindca guvernul PSD si majoritatea parlamentara sunt niste ticalosi inutili.

      Macar daca n-au lumina, nu mai pot vota distrugerea Romaniei.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version