Efectele negative ale OUG 114/2018 încep să își facă apariția în zona de energie. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) intenționează să majoreze cu aproximativ 2,5% tarifele de distribuție a energiei electrice, din cauza taxei de 2% pe cifra de afaceri. Mai departe, această majorare se va vedea cel mai mult în facturile consumatorilor industriali, cele mai afectate fiind IMM-urile.

EnergieFoto: Hotnews

Aceasta în condițiile în care la consumatorii casnici, tarifele vor fi plafonate timp de trei ani. Chiar luni, ANRE a anunțat că de la 1 martie, tarifele reglementate pentru consumatorii casnici se mențin la nivelul celor actuale.

Pentru a rezista pe piață, consumatorii industriali vor scumpi ceea ce produc. În final, cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt tot persoanele cu venituri mici.

"Noile tarife pentru serviciul de distribuție a energiei electrice propuse prin actuala modificare a ordinelor în vigoare, conduc la suportarea de către utilizatorii din aria în care operatorii prestează serviciul de distribuție a unor costuri pentru serviciul de distribuție conform creșterilor de tarife menționate în proiectele de ordin", se arată într-o notă de fundamentare a ANRE asupra proiectelor de ordin privind majorarea tarifelor de distribuție. Acestea ar putea fi aprobate de autoritate în ședința de luni.

În condițiile în care Guvernul și ANRE au decis, în mod populist, ca timp de trei ani, consumatorii casnici să plătească facturi la preț plafonat, cei care vor prelua întreaga povara a taxei de 2% pe cifra de afaceri aplicată operatorilor din energie vor fi consumatorii industriali, care folosesc multă energie pentru activitatea lor. Însă, lucrurile nu se opresc aici, iar cei care vor suporta întreg lanțul de scumpiri vor fi tot simplii cetățeni.

Practic, vor crește prețurile pe piața liberă. Însă aceste scumpiri se vor vedea și în prețurile altor produse. Producătorii de pâine, de exemplu, vor fi nevoiți plătească facturi mai mari la energie. Pentru a rezista pe piața, acei fabricanți vor scumpi produsele de panificație. La fel și în cazul altor mărfuri.

HotNews.ro a arătat în mai multe rânduri că măsurile populiste prin care autoritățile forțează prețuri la energie mai mici pentru consumatorii casnici, concomitent cu impunerea unor taxe mai mari pentru operatori, se vor reflecta în scumpiri în întreaga economie. În final, cei vor avea cel mai mult de suferit sunt persoanele cu venituri mici.

Legislația în vigoare (Legea energiei) permite protejarea consumatorilor vulnerabili, însă autoritățile nu au făcut nimic până acum în privința lor. Nici măcar nu a fost definit consumatorul vulnerabil. Practic, au tot amânat rezolvarea problemei consumatorilor vulnerabili. În schimb, au preferat această măsură populistă prin care prețurile la energie sunt plafonate pentru toți consumatorii casnici, indiferent de veniturile lor, fie asistați sociali, fie persoane care locuiesc în vile de sute de metri pătrați, chiar cu riscul de a afecta întreaga economie.

Citește pe aceeași temă și