​Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, întrebat dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare a preţului carburanţilor cu 50 de bani, în condiţiile în care benzina a ajuns la 7,5 lei per litru, că va exista o discuţie în Guvern pentru a vedea de ce a crescut preţul.

Pret benzina PetromFoto: HotNews.ro / Adrian Vasilache

Șeful Guvernului a spus că țara noastră are al doilea cel mai mic preţ la carburanţi din Europa, iar scumpirea nu este atât de mare, acciza fiind raportată la anul 2018.

  • „O să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul. Am înţeles că s-a mărit iarăşi barilul. Este foarte uşor de influenţat în urma războiului, dar vreau să vă spun un lucru – ştiţi că avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puţin decât România.
  • Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea şi în toată Europa. O să încercăm să o menţinem într-un grafic. De asemenea, ştim că preţul la carburant pe tot lanţul aduce până la urmă scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare.
  • Noi avem acciza blocată raportată la 2018. Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a mai spus că a văzut că motorina s-a scumpit mai mult.

  • „Este şi normal. De obicei motorina se foloseşte în război, din câte ştiu eu”, a completat Ciolacu.

Cât costă în prezent benzina și motorina în România

Prețul mediu al unui litru de benzină a ajuns la 7,21 de lei în data de 10 septembrie 2023, arată datele Peco-online.ro.

Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 2.7%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costa astăzi cu 9,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a ajuns la 7,5 lei, în creștere cu 3,9% față de luna trecută, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă acum cu 14 lei mai mult.

Ce prețuri erau când s-a introdus compensarea prețurilor la carburanți

Guvernul Ciucă a introdus compensarea cu 50 de bani la litrul de benzină și motorină în data de 1 iulie 2022, fiind o măsură voluntară, susținută financiar în mod egal de la bugetul de stat și de operatorii de benzinării.

Măsura, luată inițial pentru trei luni, a fost prelungită în septembrie până la 31 decembrie.

  • Prețul mediu al unui litru de benzină era de 8,65 lei la 30 iunie 2022 și a scăzut la 8,17 lei în data de 1 iulie, prima zi în care s-a introdus măsura de compensare cu 50 de bani la carburanți, potrivit datelor Peco-online.ro.
  • Prețul mediu al unui litru de motorină era de 9,22 lei la data de 30 iunie 2022 și a scăzut la 8,73 lei în data de 1 iulie 2022.

La finele lunii decembrie 2022, premierul de atunci, Nicolae Ciucă, a anunțat că măsura de compensare cu 50 de bani a prețului la carburanți nu va mai fi valabilă începând cu 1 ianuarie 2023, dar că ar putea fi reintrodusă în anumite condiții.

  • „Compensarea prețului la carburanți, dacă inițial părea că nu va produce efecte, constatăm că a fost o măsură bună. Trebuie să anuntam că de la 1 ianuarie nu va mai funcționa. În masura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare și susținere a cetățenilor o vom aplica din nou”, a spus atunci Ciucă.

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, surse guvernamentale au declarat că Guvernul ia în calcul să reintroducă schema de compensare cu 50 de bani la carburanți când prețurile vor ajunge la nivelul la care s-a luat decizia data trecută.

La finalul ședinței de Guvern, ministrul de atunci al Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că statul va interveni dacă e nevoie, dar că nu vrea să seteze un plafon și false așteptări.