Hotnews utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care Hotnews.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform 
Intr-o postare recenta intitulata “Romania fara investitii straine? O puteti privi in ochi” explicam ca o declarare a capitalului strain ca neavenit, dintr-un nationalism economic excesiv, ne poate duce intr-o situatie perfect predictibila. O situatie care nici macar nu este imaginara, si pentru prezentarea careia nici macar nu trebuie sa fiu crezut pe cuvant. Caci ea poate fi observata cu ochiul liber in subdezvoltarea Moldovei istorice. O regiune cu investitii straine extrem de putine, scrie Radu Craciun pe blogul personal.
Ne aflam din nou intr-o situatie similara cand discutam despre subiectul plafonarii dobanzilor la credite. Are consecinte sau nu? Dispar creditele sau nu? Din nou, avem unde sa ne uitam ca sa intelegem consecintele. Iar acest loc, poate paradoxal pentru unii, este piata titlurilor de stat. Care e legatura?
Titlurile de stat reprezinta practic imprumuturi, credite luate de statul roman de la institutiile financiare pentru acoperirea deficitului de finantare pe care il are. In aceeasi masura in care si o familie ia un credit pentru a-si acoperi nevoile de finantare. Si ce credeti? Ministerul de finante a incercat in luna octombrie a anului 2017 de mai multe ori sa plafoneze sau sa incetineasca cresterea dobanzilor pe care institutiile financiare o cereau. Cum? Prin refuzul oricarei oferte de finantare a carei dobanda depasea un anumit nivel, un semnal sugerand ca nu e dispus sa plateasca dobanzi mai mari. Din nou, o abordare similara planului de plafonare a dobanzii pentru populatie.
Ce s-a intamplat? In 6 licitatii a sfarsit prin a nu mai obtine niciun credit, niciun ban. Bancile si alti investitori au refuzat sa crediteze guvernul roman la dobanzile plafonate de acesta. De ce? Pentru ca anticipatiile inflationiste si perceptia unui profil de risc in crestere pentru Romania i-au facut pe investitori sa astepte dobanzi mai ridicate, independent de ce isi dorea de fapt Ministerul de finante. Cam asa functioneaza pietele... Daca cererea nu se intalneste cu oferta, ele se blocheaza, iar banii raman la cine ii are.
De altfel, privind graficul de mai jos, vedem cum asteptarile investitorilor, ale creditorilor, dicteaza in final evolutia dobanzilor care este in crestere, in pofida incercarilor beneficiarului de a le plafona. Astfel, coloana albastra marcheaza tocmai luna octombrie, cand 6 licitatii au fost anulate pentru a plafona cresterea dobanzilor. Cu ce rezultat? Se vede cum ele au continuat sa creasca si dupa aceea.
O a doua initiativa discutabila este legarea plafonului dobanzii pentru creditele ipotecare, adica credite cu maturitati de peste 10 ani, de dobanda de politica monetara a BNR, care este dobanda platita pe depozite la...1 luna. Proiectul de lege spune ca “dobanda pentru creditele ipotecare sa nu depaseasca de 2,5 ori dobanda de referinta a BNR”. La prima vedere, o astfel de masura pare sa favorizeze intoarcerea la dobanzile variabile. Pentru ca o dobanda fixa, in cazul in care BNR se afla intr-un ciclu de scadere a dobanzii cheie, poate sa ajunga sa depaseasca raportul de 2,5 in cazul in care nu este si ea scazuta. Si viceversa. Deci directia luata de din ce in ce mai multe banci de a oferi dobanzi fixe si automat predictibilitatea ratelor bancare va trebui sa se reverseze. Un mare pas inapoi tocmai pentru clienti.
Dar haideti sa presupunem ca legiuitorul nu si-a dorit acest lucru si chiar presupune ca legea se refera la dobanzile fixe cu care se dau creditele. In acest caz, va invit sa ne intoarcem la graficul de mai sus si sa ne uitam in ce masura dobanda “creditului ipotecar” luat de statul roman, adica randamentul titlurilor de stat la 10 ani, a avut vreo legatura de-a lungul timpului cu dobanda cheie a BNR. Observam fluctuatii mari si este normal sa fie asa. In timp ce deciziile legate de dobanda cheie se iau tinand cont de perspectivele inflationiste in urmatoarele 12-18 luni, creditarea statului pe un interval de 10 ani se face la o dobanda care sa reflecte asteptarile nicidecum pe termen scurt, ci mai degraba pe termen mediu si lung. In aceste conditii, stabilirea unui raport fix de 2,5 are toate sansele sa duca la griparea pietei.
Un sondaj ad-hoc realizat pe un site popular arata ca mai mult de jumatate dintre respondenti considera plafonarea dobanzilor o decizie buna. Nu ma mir. Sunt convins ca si mai multi ar fi de acord cu inghetarea prin lege a cursului de schimb, astfel incat el sa nu mai fluctueze. Este asta suficient pentru ca o astfel de decizie sa fie votata in Parlament?
Comentati pe blogul lui Radu Craciun.
Cauzele lejerității (ca să nu spun de-a dreptul tâmpeniei) cu care majoritatea parlamentarilor români privesc problemele legate de bănci, dobânzi, etc. stau - pe lângă precaritatea cunoștințelor din orice fel - în manipularea ceaușistă - prelungită după 1989 prin manipulări naționaliste, neocomuniste, spuneți-le cum vreți - că problema dependenței a fost DEFINITIV rezolvată prin ștergerea datoriilor. Iar ecoul acestei “popular wisdom” (vizibil cam în orice discuție cu șoferii de taxi sau cu pensionarii care mănâncă un mic la Obor) se face simțit (cum altfel?) în atitudinea parlamentarilor, reprezentanții ‘boborului’...
Nu e ceva de care vom scăpa rapid. Din păcate. Pentru că deși ne aflăm în epoca Internetului educația cere timp. Preț de generații.
Au trecut 30 ani in care s-au oferit avantaje doar capitalului si detinatorilor de capital.
Dupa ce au plecat vreo 5 milioane de romani e timpul sa se mai creeze avantaje si consumatorilor, ca sa nu mai plece alte 5 milioane si sa fie viata cat de cat suportabila in Romania, nu un cosmar cu cele mai mici salarii si cele mai mari preturi la bunuri si servicii din UE
Va mai amintiti anul trecut cand bancile se plangeau ca nu mai au profit si vor pleca din țară dar la sfarsitul anului au raportat profit record ?
E normal ca in Germania, unde economia e super-stabila, somajul super-mic, inflatia la fel, bancile sa dea credite cu dobanzi mici, pentru ca riscul de pierdere a locului de munca e infim. Pe cind in Rimania, in ultimii 30 de ani a fost o perioada de 10 ani de somaj masiv, una de 8 ani de scadere a somajului pina la 0 (2008) urmat de somaj extrem (2009), urmat incet, incet de revenirea la somaj foarte mic. Ca sa nu mai spun ca in vest daca intri in somaj primesti un an aproximativ 80-90% din salariu, pe cind la noi primesti maxim 1000 de lei, De aici si diferentele de dobanda, generate de riscurile aferente, adica de procentul de rau-platnici.
Cit despre profit, nu privi doar ultimul an, vezi poza din toata perioada 2009-2018 si vei vedea ca a fost o lunga perioada de peirderi acoperite de actionari.
#showComment
Dezvoltare pe credit si intrun ritm extrem de alert.
Asta e o totala prostie, se creaza o bula speculativa care va exploda la un moment dat , fix ca in cazul Greciei.
Prefer o crestere economica sustenabila de 1-2% decat una de 7% facut pe credit de consum.
Bancherii vad doar dezvoltare = credit, uitand sa spuna ca acel credit mai trebuie si returnat
Plecati de la premiza gresita ca toti clientii de credite ipotecare au cunostinte de baza financiare. In Romania oamenii sunt din pacate slab sau deloc educati in domeniul financiar.
Necesitatea unei plafonari exista pentru a opri oamenii fara cunostinte financiare sa se imprumute orbeste la orice dobanda. Experienta post 1989 ne arata nevoia unei astfel de protectii.
Cat timp exista bani "out of thin air" care pot fi imprumutati si metode "neortodoxe" de asigurare a oricarui risc, oricat de mare ar fi, vor exista institutii manate de pura lacomie a oamenilor implicati (proprietari si management) si dispuse sa imprumute oamenii dincolo de limita lor sustenabila de indatorare, doar pentru a stoarce dobanzi exceptionale.
Sunt de acord ca limita propusa acum este probabil prea mica, dar nu sunt de acord ca piata creditului ar trebui sa fie complet libera. Istoria recenta, din Romania si din lume, a aratat ca institutiile de credit reusesc sa treaca cu brio peste perioade salbatice (credite acordate usor la dobanzi foarte mari, oricui le cere) obtinand profituri uriase (proprietarii) si prime / bonusuri la fel de uriase (management), dar lasand in urma adevarate crize sociale in randul populatiei lipsita de cunostinte financiare, crize sociale pe care apoi trebuie sa le suporte societatea (bugetul statutlui).
In trecut, frica de faliment si cantitatea limitata de bani pe care o puteau imprumuta erau cele care opreau institutiile de credit sa dea credite in orice conditii. Acum cele 2 frane sunt doar pur teoretice, in practica ele nu sunt lasate sa falimenteze (risc sistemic), iar cantitatea de bani disponibili este virtual infinita. Disparitia celor 2 frane trebuie inlocuita cu alte forme de control, altfel lacomia umana face prapad.
#showComment#showComment