La 31 octombrie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României erau de 32,36 miliarde de euro, în creștere cu aproape un miliard de euro mai mult decât la 30 septembrie 2018. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, valoarea acesteia fiind de 3,58 miliarde de euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2018 au fost de 35,94 miliarde euro, faţă de 34,82 mld. euro la 30 septembrie 2018.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 2.723 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 1.750 milioane euro) și altele;
  • Ieşiri de 1.775 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (939 milioane euro) şi altele.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 milioane euro.