Principalii indici ai Bursei de Valori București au închis tot pe roșu joi, însă pe o corecție mai mică decât prăbușirea din ziua precedentă, declanșată de valul de taxe anunțat de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Cum au închis principalii indici:
- BET 7,332.71 -1.91%
- BET-TR 10,771.25 -1.23%
- BET-FI 33,978.68 -0.73%
- BETPlus 1,100.94 -1.74%
- BET-NG 613.71 -2.45%
- BET-XT 674.36 -1.46%
Banca Transilvania a închis pe verde, cu o apreciere de 1,38, în timp ce Romgaz a suferit o corecție serioasă, de -7,06, ca și Fondul Proprietatea (-3,66).
Ședința tranzacționare a început joi la BVB cu creșteri timide, care nu au durat mult, indicii reintrând până la prânz în zona roșie, chiar dacă nu atât de adânc precum în miercuri, când a avut loc un adevărat ”carnagiu” bursier. Volumele din ședința de astăzi au fost semnificativ mai mici decât ieri, mulți investitori fiind în așteptare pentru că nu știu dacă măsurile anunțate vor fi adoptate de Guvern sau dacă vor fi eliminate unele dintre ele.
Amintim că, miercuri, una dintre cele mai negre zile din istoria pieței românești, capitalizarea bursieră pe piața principală s-a diminuat cu aproape 15 miliarde lei.
Ora 13.39 În jurul orei 13.30, indicele principal BET era la aproape -2,5%, iar indicele energetic NET-NG și cel financiar BET-FI consemnau scăderi de peste 3 procente, totul după un tranzacții totale în valoare de aproape 70 milioane de lei.
Ora 11:27 Indicii bursieri au trecut pe roșu. BET a coboară la aceasă ora cu 0,62%, BET-BK cu 0,47%, BETPlus cu 0,5%, BET-Fi cu 1,94%, BET-NG cu 1,19%. Valoarea totală a tranzacțiilor însumează peste 30 milioane lei, la această oră. Au existat două tranzacții pe piața Deal cu acțiuni ale Băncii Transilvania în valoare de aproape 4 milioane lei. Pe cea Regular, banca afișa tranzacții de 13,7 milioane lei. Tranzacțiile cu acțiuni BRD însumau peste 3 milioane lei, OMV Petrom - 1,91 milioane lei, Romgaz -1,13 milioane lei, restul companiile sub jumătate de milion.
Ora 11:35 Indicii bursieri afișează scăderi de peste 1%. BET -1,2%, BET-Fi -1,47%, BETPlus -1,05%, BET-NG -2,37%, BET-XT -1,24%, BET-BK -0,72%.
Ora 12.12 Indicele principal scade cu 2,54%, BET-FI -3,06%, BETPlus -2,46%, BET-NG -2,71%, BET-XT -2,54%, BET-BK -2%.
Ora 12:15 Indicele principal scade cu peste 3%. Mare parte din ceilalți indici afișează diminuări de 2,5 - 3%.
În deschiderea ședinței de tranzacționare de joi, la circa 15 minute după deschidere, indicii bursieri afișau ușoare creșteri, puțin peste 0%, iar alții scad în continuare.
Indicele principal, BET, afișează o creștere de 0,61%, BET-TR, care include companiile din BET plus dividendele, urcă cu 1,32%, comparativ cu nivelul la care a închis miercuri, BET-BK urca cu 0,12%, BETPlus urca cu 0,61%, BET-FI, în scădere cu 1,14%, BET-NG, în urcare cu 0,03%.
Ziua de ieri am denumit-o Miercurea Neagră. Băncile au pierdut până aproape de 20%, companiile din energie până la 10%.
Prețul acțiunilor Băncii Transilvania urca cu 2,02%, BRD cu 1,62%, ale Transgaz cu 2,67%, Electrica +0,2%, BVB +0,92%. Restul companiilor din indicele principal era în scădere.
Un alt efect, pe lângă cel al măsurilor anunțate de autorități, este reprezentat și de scăderile de pe piețele de capital externe.
Vezi mai multe aici:
Din acest motiv s-a ajuns la situația absurdă de a exista companii cu „P/E ratio” enorm. Adică valoarea acțiunilor e enormă în raport cu profitul făcut de companie.
Toată creșterea burselor (inclusiv a celei din Ro) nu a fost nimic altceva decât o bulă! Iar acum bula se sparge. Nu doar la noi ci în toată lumea!
Eu înțeleg că Miercrurea e neagră, PSD-ul e roșu și Teodorovici e răul întruchipat, dar poate mai sunt și alți factori în lumea asta în afara de „P$D” și „Daddy”.
De exemplu, zilele astea FED-ul a crescut din nou dobânda de la 2,25% la 2,5%. Oare acest lucru nu influențează capitalul la nivel global? Sau e tot „de la PSD„?
Esti, asemenea altor milioane de PSD-isti, un IRATIONAL (99%) sau un interesat (1%).
Prin diverse forme (PCR, FSN, FDSN, PDSR. PSD, ALDE, UDMR) ati fost si veti fi o forta in Romania indiferent ce porcarii si marsavii veti face...asta pana cand boborul roman va intelege ca PSD-este ca un chilot murdar si rupt care trebuie aruncat la gunoi si nu are nici o legatura cu identitatea votacului PSD-ist!
Ce balmajesti tu acolo cu FED si BEC e din alt film si nu are legatura cu ce se intampla la Bucuresti.
Socialismul stiintific este un esec, dar la PSD inca nu s-au sesizat cei de la HR si o dau inainte. In curand vom avea parte de discursuri anticapitalisti, de fapt anti investitii si o sa dam vina pe puterile occidentale care vor sa ne subjuge tara noastra scumpa.
acum e momentul sa-si rascumpere actiunile cei care au cash si nu au planuri de investitii
multumim psd ca ne DISTRUGETI viitorul ... nici macar banii munciti de noi nu-i putem avea ca dati voi OUIGuri de kkt!
rezultatul: scaderi ale cotatiilor, care vor determina scaderea valorii portofoliilor si ale conturilor personale ale contributorilor la pilonul II.
adica aceia care vor solicita ramburasarea, vor primi mai putini bani decat acumulasera inainte de miercurea neagra.
Poate ca o investigatie in acest sens nu ar fi inutila.
Acestea sunt momentele in care daca ai prietenii potriviti faci o gramada de bani pe bursa.
Reteta este simpla si verificata inca de pe vremea lui Rothshild in Marea Britanie (urmare a luptei de la Waterloo):
1 - declansezi nesiguranta pe bursa prin anunturi care pun pe ganduri investitorii
2 - prin niste interpusi incepi sa vinzi puternic actiuni ceea ce va determina pe unii sa inceapa si ei sa vanda
3 - cand se porneste panica si incep toti sa vanda si actiunile se prabusesc incepi sa cumperi direct si prin interpusi
4 - Cand bursa isi va reveni la normal averea iti va creste fabulos
Cam asa a cumparat Rothshild Marea Britanie.
pe seara a cazut insa vestea ca ordonanta se va da vineri, in forma initiala!