DOCUMENT

Cele trei tipuri de locuințe care pot fi cumpărate prin Noua casă

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 12 august 2020, 18:51 Economie | Finanţe & Bănci


Noua casa
Foto: Hotnews
După ce săptămâna trecută a fost publicat în Monitorul oficial programul Noua casă, astăzi au apărut în dezbatere publică și normele de aplicare. E de fapt vorba de o corelare a acestora. Așa cum a scris HotNews.ro și săptămâna trecută, vorbim de două plafoane de 70.000 și 140.000 euro și de două tipuri de avans: 5 și 15%.

Norme de aplicare Noua casă (click pentru a deschide)

Tipurile de locuințe care pot fi achiziționate sunt (potrivit normelor):


1. locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;

2. locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;

3. alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadrate în categoriile prevăzute mai sus.

Procentul de garantare de către stat a creditelor destinate achiziţionării locuinţelor prevăzute mai sus este de maximum 50%, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanțării garantate în condițiile în care valoarea finanțării este de maximum 70.000 euro și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 EUR și avansul plătit de beneficiar.

Procentul de garantare de către stat a creditelor destinate achiziţionării locuinţelor prevăzute la primele două puncte (adică 1 și 2) este de maximum 60% exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanțării garantate în condițiile în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.001 EUR și maximum 140.000 EUR echivalent lei și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 EUR și maximum 119.000 EUR, la care se adaugă avansul plătit de beneficiar.

Avansul

Conform OUG adoptate și publicate în Monitorul oficial:

  • La categoria 70.001 - 140.000 euro avansul e de minimum 15%
  • La categoria de 70.000 euro avansul e de minimum 5%

Cine beneficiază


Persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

• la data solicitării creditului garantate, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
• achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
• are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

Pentru mai multe detalii citește: Noua casă, în Monitorul Oficial


De ce a fost modificat programul „O familie, o casă”: Finanțele spun că nu ar fi avut bani pentru el. Documentul precizează că e pentru a ajuta piața imobiliară









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





13744 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Întrebare! (Miercuri, 12 august 2020, 22:09)

    nick24 [utilizator]

    Cât este TVA pt apartamentele vândute de dezvoltatori?
    Plafonul pt 5% s-a schimbat?
  • +9 (13 voturi)    
    Lege pentru samsari (Miercuri, 12 august 2020, 22:53)

    schumi [utilizator]

    Dc au scos prima casa pentru construire????....eu vreau sa-mi fac casa cum vreau eu, nu vreau sa cumpar un kkt produs pe banda rulanta de niste hoti pe care nu-i verifica nimeni. Marlania PNL pute a marlani imobiliari din toate partidele.
  • -1 (3 voturi)    
    Intrebare (Joi, 13 august 2020, 0:24)

    Dragos_B [utilizator]

    Intrebare mai mult sau mai putin idioata. Se poate achizitiona o casa plus terenul aferent undeva la munte prin acest program? Va multumesc!
    • +3 (11 voturi)    
      Deja... (Joi, 13 august 2020, 1:37)

      Urzitoru [utilizator] i-a raspuns lui Dragos_B

      Deja avem oameni ce se gandesc la cabane de vacanta achizitionate prin credite garantate de stat! Asta in timp ce tinerii... nu au acces, si raman sa cotizeze (plateasca o chirie) la proprietari!
      • +1 (3 voturi)    
        Ai dreptate (Joi, 13 august 2020, 10:07)

        Dragos_B [utilizator] i-a raspuns lui Urzitoru

        Ai dreptate intr-un fel. Eu am gasit un servici prin care pot lucra de-acasa si stau in chirie. Si ma gandeam ca mi-as permite printr-un credit sa ma mut la tara undeva. Viata ar fi mai ieftina si poate pe termen lung as incerca si ceva pe turism. De aceea am intrebat ! Iti multumesc pentru reactie.
        • +3 (3 voturi)    
          Pai se poate... (Joi, 13 august 2020, 10:44)

          Urzitoru [utilizator] i-a raspuns lui Dragos_B

          bine-nteles ca se poate... orice imobil cu destinatia de locuit, oricat de vechi... (doar ca pt casele vechi ramane plafonul de 70.000 euro si creditul nu poate depasi valoarea imobilului stabilita de evaluator).
          • 0 (0 voturi)    
            M (Joi, 13 august 2020, 10:58)

            Dragos_B [utilizator] i-a raspuns lui Urzitoru

            \multumesc .... Acum sa dau niste telefoane se gasesc vreun prieten la o banca oarecare, sa-mi spuna si el cam care ar fi pasii de facut ! O zi senina!
        • +1 (1 vot)    
          normal ca se poate (Joi, 13 august 2020, 10:45)

          ion_de_la_tara [utilizator] i-a raspuns lui Dragos_B

          proramul este pentru intreaga tara, porbabil iti trebuie domiciliu acolo...
  • +1 (5 voturi)    
    PNL si Prima Casa (Joi, 13 august 2020, 10:49)

    robyzs [utilizator]

    PNL si Prima Casa sprijina samsarii si bancile nu pe tinerii care isi cumpara o casa.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by