Premierul Florin Cîţu spune că ia în calcul pentru nominalizarea la Ministerul Finanţelor "orice expert al PNL, care va putea să facă o treabă foarte bună la MF", a spus joi Cîțu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Precizarea vine după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că săptămâna viitoare vrea să convoace o şedinţă de partid în care să discute şi cu premierul nominalizarea unui nou ministru al Finanţelor, vehiculând şi trei nume în acest sens - Sebastian Burduja, Bogdan Huţucă şi Ovidiu Heiuş.

"Nu ştiu numele avansate de domnul Ludovic Orban, mi le spuneţi dumneavoastră. (...) Am spus că PNL are foarte mulţi experţi foarte buni. Vom lua o decizie. (...) Iau în calcul orice expert al PNL care va putea să facă o treabă foarte bună la minister", a declarat Florin Cîţu, joi, la Ministerul Finanţelor.

Premierul a spus că va veni şi el cu o propunere în partid pentru şefia MF.

Întrebat dacă acesta trebuie să fie neapărat membru PNL, Cîţu a răspuns: "Ar fi de preferat, bineînţeles".