Datorită dificultăților de evaluare și de contabilitate, administrarea unei taxe pe avere la acest moment în România este imposibil de implementat, susține Daniel Anghel, Tax and Legal Leader la PwC România. El a reamintit că țara noastră nu funcționează pe o declarație unică globală, pe un impozit globalizat.

Daniel Anghel Foto: PwC România

„Sunt studii făcute la nivelul OECD care au arătat că impozitele pe avere, pentru că despre acest lucru este vorba, încetinesc creșterea economică, magnitudinea fiind undeva între 0,02 – 0,04 puncte procentuale pentru o creștere cu un punct procentual a ratei impozitului pe avere”, a spus el.

Potrivit acestuia, Franța, când a introdus o astfel de taxă de solidaritate, a avut ca efect, printre altele, exodul capitalurilor și al forței de muncă înalt calificate.

• În Olanda, astfel de costuri ridicate ca urmare a implementării unei astfel de taxe a dus ca acel cost al colectării să fie de 5 ori mai mare decât cele ocazionate de impozitul pe venit.

„Discuția vine într-un context total necorelat cu ceea ce se întâmplă la nivel global și internațional. Ceea ce observăm în alte sisteme fiscale de pe glob: schimbarea centrului de greutate este dinspre impozitele directe spre cele indirecte.

De ce?

Impozitele indirecte vin cu avantaje semnificative din perspectiva colectării, din perspectiva taxării la momentul consumului și înlăturând o bună parte a poverii legate de prefinanțare”, a explicat Daniel Anghel.

El a precizat că speră să nu fie implementată o taxă de solidaritate în România.