În urmă cu circa 3 luni, HotNews.ro prezenta cazul straniu al unei bone filipineze care a fost „lovită” de neputința statului. Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a decis, la acea vreme, să îi dea o amendă și să o trimită din țară.

Copii care se joacaFoto: Accipiter | Dreamstime.com

Ea a fost apărată de angajatoare, iar cazul s-a tranșat miercuri în justiție, unde a câștigat definitiv. Instanța a decis anularea deciziei IGI.

Totul a pornit de la o solicitare de prelungire a permisului de ședere.

Reamintim cazul mai jos:

O doamnă din București a reușit să aducă în țară o bonă din Filipine pentru a avea grijă de copiii ei. Asta se întâmpla în urmă cu un an. Totul era făcut legal, cu contract în regulă, cu taxe plătite la stat ș.a.m.d.

Permisul de ședere al bonei era pe punctul de a expira, așa că a decis să-l prelungească. Potrivit legii, termenul de depunere a documentelor în vederea prelungirii este de 30 de zile. În cazul bonei din Filipine, cererea de programare pentru depunerea documentației a fost depusă cu 19 zile înainte.

De precizat că, pentru a putea depune documentația, este nevoie de programare. Altfel nu se poate, deoarece Inspectoratul General pentru Imigrări ia în calcul depunerea fizică a documentelor.

Pe portal scrie că, în 15 zile, Inspectoratul trebuie să le facă programare. Ei bine, angajatorul (doamna) nu a primit nimic. Nicio informare, nicio programare.

Angajatoarea și bona au continuat să aștepte până când, surpriză!: după expirarea permisului de ședere, cei de Inspectorat s-au dus acasă la angajatoare și au dat amenzi: doamna care a angajat-o a fost sancționată cu 10.000 de lei.

În cazul bonei, ea a fost dusă la Poliție, i s-a dat o amendă de 400 de lei și i s-a emis o decizie de părăsire a țării în cel mult 15 zile. Cum decizia a fost imediat atacată în instanță, filipineza a putut rămâne în țară până la soluționarea cazului ei de către justiție. În final, ea a câștigat procesul.

Chiar IGI spunea în august că știa de solicitarea de prelungire a vizei de ședere, dar că nu fusese îndeplinit termenul de 30 de zile.

Tot din documentul IGI, reieșea că autoritățile au așteptat apoi 5 zile (de ședere ilegală) până să meargă să dea amendă și să emită decizia de expulzare.

Practic, deși instituția știa că există o solicitare de prelungire a permisului de ședere, chiar dacă cu întârziere, a preferat să aplice sancțiuni.

Sursă foto: Dreamstime.com