Interzicerea creșterii prețurilor, așa cum a fost gândită de Lukașenko în Belarus, arată că acesta nu cunoaște mecanismele de bază ale economiei, nici măcar ale istoriei economice, mai ales că a avut lângă el, în Rusia, o situație aproape similară care s-a sfârșit rău, cu 5-7 milioane de oameni morți. Motivul? Stalin atât a înțeles din economie.
*Textul de mai jos se bazează în mare parte pe cartea: Our Long Walk to Economic Freedom: Lessons from 100.000 years of human history – Johan Fourie
Pe scurt, după ce a murit Lenin, Stalin a câștigat controlul asupra partidului și s-a uitat la fermierii înstăriți (numiți și kulaki), care anterior au crescut producția și au „profitat” de pe urma pieței libere creată anterior de Lenin (care luase decizia pentru că a existat o mare foamete la 2 ani după ce Partidul Comunist ajunsese la putere).
Scurtând povestea, Stalin a trimis Armata Roșie peste fermierii respectivi, cărora le-a fost confiscată producția și i-au arestat pe cei care s-au opus. În iulie 1930, mai mult de 300.000 de kulaki au fost forțați să plece sau au fost deportați în lagăre din Siberia, perioadă cunoscută drept „politică de dekulakizare”. Mulți au murit pe drum.
La ce s-a ajuns? Țăranii s-au alăturat „voluntar” (de frica pedepselor) sau s-au mutat în orașe. Între 1929 – 1931, 1,4 milioane de țărani au abandonat fermele. În final: foamete. O mare foamete a început în 1932-1933, care a dus la moartea a 5-7 milioane de persoane.
O altă zonă pe care s-a concentrat Stalin în planul cincinal a fost dezvoltarea industriei grele, care a mers mai bine. Problema este că nu a dus la o creștere a standardului de viață. Aparentul succes al lui Stalin de a transforma economia sovietică a venit cu un cost mare. Pentru a-și întări poziția, el a executat 700.000 de oameni între 1936 – 1938, inclusiv membri ai Partidului Comunist.
Producția industrială nu a dus la un consum mai mare. Bunurile erau limitate la o elită mică și erau de proastă calitate. Aceasta a fost o consecință a faptului că firmele nu obțineau profit și, prin urmare, nu exista un stimulent pentru a concura pentru clienți, să investească în produse noi care ar îmbunătăți viața consumatorilor.
Chiar dacă salariile în mediul urban au crescut, lucrurile pe care acești muncitori le puteau cumpăra erau limitate la ceea ce guvernul a considerat că este necesar pentru supraviețuire.
După ce a căzut Uniunea Sovietică, datere arată că a crescut speranța de viață foarte mult în fostele state comuniste, inclusiv în România.
Un film despre sărăcia americană, interzis de Stalin și o poveste
Revenind la Stalin, poate amuzant este că în SUA era un film făcut după o carte „The Grapes of Wrath”, în care juca Henry Fonda, care nu a fost pe placul guvernului american: l-a catalogat socialist și marxist.
Ei bine, în 1948, Stalin a crezut că este o idee bună să arate acest film și Uniunii Sovietice. Răspunsul public a fost opusul a ce a așteptat. Audiența a fost șocată de faptul că cei mai săraci din SUA își puteau permite o mașină. Când a văzut reacția, a retras filmul.
De ce? Ceea ce era considerată sărăcie în America însemna cu totul diferit în URSS.
Și revenind la Lukașenko și la faptul că nu înțelege cum funcționează o economie, am citit într-o carte o poveste, o spun din memorie (nu mai rețin numele autorului și titlul cărții – dacă o știți, vă rog să-mi spuneți în comentariu).
O delegație de oficiali din Uniunea Sovietică a mers în Anglia pentru schimb de experiență și a se lăuda cu superioritatea economică comunistă.
Au trecut pe lângă mai multe brutării și apoi îi întreabă pe englezii care erau cu ei: Putem să ne întâlnim cu persoana care se ocupă de pâine? Englezii nu știau la ce se referă așa că le-au zis: Vreți să discutați cu un brutar?
Nu, ei voiau, de fapt, să discute cu oficialul care se ocupă de clarificarea producției de pâine, pentru că nu înțelegeau cum reușesc să producă mâncare atât de multă și de variată.
Nu înțelegeau cum funcționează capitalismul, că decizia de producție nu se lua de către oficiali care trebuie să se gândească la întreg lanțul de producție și dădea rateuri în lanțurile de aprovizionare din cauza asta. La comuniști era un creier central care se ocupa de tot, în timp ce în capitalism fiecare antreprenor este un creier în sine. Mai multe creiere sunt superioare unuia mare, de aceea în comunism nu merg lucrurile.
Sursă foto: Dreamstime.com
Citește și:
0
7
