Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, le-a cerut noilor șefi din ANAF și Vamă ca până la începutul săptămanii viitoare să vină cu plan de acțiuni pentru recuperarea sumelor întârziate și pentru intrarea în normal cu colectarea, au declarat joi surse oficiale la Guvern.

BaniFoto: © Elena Crk | Dreamstime.com
  • „Planul de acțiune se va axa pe acțiuni către cei rău platnici, inclusiv companiile de stat și presupune mobilizare de resurse și schimbări de oameni, logistică, astfel încât să fie încasați banii datorați la buget”, au declarat joi surse guvernamentale.

În privința înlocuirii lui Ionuț Mișa de la marii Contribuabili, decizia de mutare a acestuia ar trebui să vină de la noul președinte al ANAF, au mai spus sursele.

După oferta creșterii salariilor profesorilor, premierul Ciucă a anunțat că s-a convenit înlocuirea conducerilor insituțiilor care au în responsabilitate colectarea banilor la bugetul de stat, nominalizând ANAF, Vama și Marii Contribuabili.

Surse guvernamentale au declarat săptămâna trecută că Ionuț Mișa, șeful de la Marii Contribuabili, susținut de PSD, va fi înlocuit prin ordin de mutare.

Companiile de stat au datorii mari la buget. Ce arată datele ANAF din martie: de la CFR, la Tarom și Romarm

S-a dat vina pe datornici pentru faptul că nu s-au încasat destui bani la buget, iar acum vor să introducă măsuri de austeritate, dar dacă ne uităm în curtea Guvernului situația ne arată că probleme mari sunt la companiile de stat.

Unele dintre ele au datorii de peste 1 miliard de lei, conform datelor de la finalul lunii martie.

CFR Marfă sare în evidență din punct de vedere al datoriilor la stat.

Buget de stat: 1,66 miliarde lei

Bugetul Asigurărilor Sociale: 324 milioane lei

Sănătate: 114,8 milioane

Compania Națională a Huilei

Buget de stat: 1,46 miliarde lei

Bugetul Asigurărilor Sociale: 2,78 miliarde lei

Sănătate: 654,2 milioane lei

Bugetul asigurărilor pentru șomaj: 289,9 milioane lei

Unifarm

Buget de stat: 1,33 miliarde lei

(la celelalte bugete are zero datorii)

Complexul Energetic Hunedoara

Buget de stat: 759 milioane lei

BAS: 738 milioane lei

Sănătate: 195,9 milioane lei

CFR

Buget de stat: 674,8 milioane lei

BAS: 534,1 milioane lei

Bugetul asigurărilor pentru șomaj: 65,9 milioane lei

Compania Națională a Uraniului

Buget de stat: 154,7 milioane lei

BAS: 39,2 milioane lei

Sănătate: 11,6 milioane lei

Societatea Națională a Cărbunelui

buget de stat: 117,3 milioane lei

BAS: 248,3 milioane lei

Sănătate: 31,5 milioane lei

Toate filialele Romarm au datorii la bugetul de stat, asigurări sociale și sănătate. Dintre toate, sare în evidență Metrom cu 50,8 milioane lei la bugetul de stat, 18,8 milioane lei la cel al asigurărilor sociale și 8,2 milioane lei la sănătate.

Tarom

Buget de stat: 34,7 milioane lei

BAS: 47,2 milioane lei

Sănătate: 14 milioane lei

Oltchim - companie în faliment

Bugetul asigurărilor sociale: 13,2 mil lei

Sănătate: 3,95 mil. lei

Apaterm

Buget de stat: 7,25 milioane lei

BAS: 11,5 milioane lei

Sănătate: 3,3 milioane lei

Remin - insolvență

Buget stat – 0,9 milioane lei

Acestea sunt doar câteva dintre companiile de stat cu datorii la buget.