Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri o reacție nervoasă pe Facebook după ce unele bănci au anunțat că vor majora comisioanele la operațiunile în numerar. „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare!”, a spus Ciolacu, care a convocat o intâlnire la Guvern.

Marcel CiolacuFoto: AGERPRES
  • „Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
  • Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a spus Ciolacu.

Reacția premierului vine după ce mai multe bănci au transmis deja clienților că urmează să opereze creșteri ale comisioanelor pentru operațiunile de retragere de numerar sau depunere de numerar la ghișee, plăți inter și intra-bancare (cele făcute la ghișeu).

”Te informăm că de la 1 ianuarie 2024 comisioanele vor fi modificate pentru operațiunile de depunere de numerar la ghișee și pentru alte operațiuni”, arată mesajul unei dintre bănci.

Măsura vine ca urmare a intrării în vigoare a legii privind limitarea numerarului în economie, o decizie controversată asumată de Guvernul Ciolacu.

Măsura îi afectează pe proprietarii micilor magazine din zonele rurale, unde plățile se fac cel mai mult în numerar, iar comercianții sunt obligați să ducă seara banii la bancă. Ei vor plăti acum mai mult pentru ca banca să le pună banii în cont, ceea ce le va afecta costurile.

  • „Gândiți-vă că sunt peste 60.000 de mici comercianți, foarte mulți având magazine în zone rurale, unde plățile se fac exclusiv cash. Clienții vin și plătesc cu bani gheață, unii coboară din munte să-și facă aprovizionarea. Seara, proprietarul s-ar duce la cash and carry să-și refacă stocurile, dar acum ne-a coborât plafonul. Păi unde și cum să-mi urc eu bani pe card la ora aia ca să-mi plătesc marfa cu cardul?”, explică într-o discuție cu HotNews Feliciu Paraschiv, fondator al Paco Supermarkets și Vicepreşedinte Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România – ANCMMR.

Actualul Guvern vrea limitarea plăților în numerar, pentru a stârpi, zic guvernanții, evaziunea fiscală care le-a scăpat de sub control. Oamenilor nu le convine, comercianții sunt și ei foarte nemulțumiți.

Dincolo de nemulțumiri, ne-am uitat la cifre, care arată că intențiile PSD vin în cel mai prost moment. Numărul ATM-urilor la suta de mii de adulți scade, numărul sucursalelor bancare scade, iar măsura preconizată de PSD vine să mascheze incapacitatea de a reduce evaziunea fiscală.

Ce arată un raport al Consiliului Concurenței

  • În mediul urban, o unitate deservea aproximativ 4200 de clienți în anul 2015, ajungând în prezent să deservească 4700 de clienți. Schimbarea este mult mai dramatică în mediul rural, unde, în anul 2015, o unitate deservea aproximativ 6100 de clienți, ajungând în prezent să deservească 9000.
  • În mediul rural, închiderea unităților și creșterea considerabilă a numărului de clienți pe care o unitate trebuie să îi deservească îngreunează accesul la sistemul bancar.
  • Propensiunea diferită spre utilizarea noilor tehnologii pe medii de rezidență reiese și din gradul diferit de dotare cu unități self service a rețelei teritoriale. În 2020, 79% din sediile din mediul urban erau dotate cu unități self-service, față de doar 8% în mediul rural.

Românii au o relație de dragoste cu banii cash

Banii ținuți la saltea au crescut în România la nivel record: peste 65 de miliarde de lei la finalul acestei veri. Creșterea față de primăvară este relativ puternică: peste 5% de la primul la al doilea trimestru.

Ca termen de comparație, această sumă depășește capitalizarea bursieră a Renault, Volvo sau Carrefour. Chiar și denominat în euro, valoarea lichidităților în afara sistemului bancar a crescut de 5 ori: de la 3 miliarde de euro la peste 15 miliarde de euro în vara acestui an.