Strauss-Kahn (FMI): Criza este departe de sfarsit iar relansarea va porni din Statele Unite
"In ciuda unor semnale pozitive, criza este departe de a se fi sfarsit", a declarat seful FMI, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Washington, inaintea reuniunii de primavara a Fondului.
"Credem in continuare ca relansarea ar putea sa se produca in primul semestru al anului 2010", a adaugat el, cu o zi inainte de publicarea estimarilor revizuite ale Fondului pentru cresterea economica mondiala.
"Startul relansarii economice ar trebui sa vina din Statele Unite, va veni din Statele Unite", a apreciat Strauss-Kahn, in conditiile in care FMI prevede ca economia americana se va contracta cu 2,8% in acest an.
Curatarea bilanturilor de activele toxice - conditie sine qua non a relansarii
El a insistat asupra necesitatii continuarii eforturilor pentru "curatarea bilanturilor" institutiilor financiare de activele toxice. "Suntem departe de ceea ce avem nevoie in acest domeniu", a spus seful Fondului.
"Nu as spune ca nimic nu a fost facut, ar fi nedrept: multe lucruri au fost deja facute, dar nu este suficient", a subliniat el.
"Ceva s-a miscat, dar nu suficient de repede. Si v-o spun cu toata seriozitatea: intreaga experienta pe care o avem in domeniul crizelor bancare anterioare, si avem o experienta semnificativa aici, arata ca o relansare nu a avut niciodata loc inainte de finalizarea curatarii bilanturilor din sectorul financiar", a continuat Dominique Strauss-Kahn.
"Relansarea economiei in 2010 depinde mult de eforturile care raman de facut in acest domeniu. Va cer, in deschiderea reuniunii de primavara, mai multe eforturi in aceast directie", a mai spus el.
FMI estimeaza ca produsul intern brut se va contracta cu 1,3% in acest an, pentru a creste cu 1,9% in 2010.
Costul total al crizei financiare ar urma sa depaseasca 4.000 de miliarde de dolari pentru ansamblul institutiilor financiare din intreaga lume.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
ce nu e clar ?
step by step !
Ha, ha, ha.
Au ajuns in mainile catorva, care au planuit si au lansat aceasta criza, ca sa poata cumpara acum active devalorizate.
Se va incheia cand isi vor face plinul si vor iesi la cumparaturi.
Fac pariu ca in cel mult un an, multe companii arhicunoscute vor fi in proprietatea unor Strauss si alti ...berg.
Oricum criza se va termina cand vor vrea ei, asa cum zice si un ante-forumist.
ce-mi plac glumele mele !