Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat luni un curs de referinta de 4,1054 lei pentru un euro, nivel cu doar 0,06 bani mai mic decat cel de la finele saptamanii trecute.

Pe piata valutara, moneda nationala s-a depreciat usor vineri si a inchis saptamana la 4,1167 unitati/euro. In sedinta de luni, moneda nationala s-a apreciat pana la 4,1050 unitati/euro, miscare in linie cu cele ale monedelor regionale. Conform economistilor ING Bank Romania, o corectie pare probabila in sedinta de luni, dinamica leului putand fi influentata de discutiile ministrilor de finante din zona euro ce sunt programate in aceasta zi.

Reprezentantii bancii fac referire si la stirile din ultima perioada cu privire la schimbarea premierului. "Daca o astfel de schimbare ar avea loc, leul s-ar putea confrunta temporar cu o presiune de depreciere. Desi coalitia de guvernare a trecut de multe ori prin vremuri tulburi pare sa functioneze in continuare, insa investitorii ar putea fi mai sensibili la tensiunea politica pe masura ce ne apropiem de alegerile din 2012. Iar o schimbare a premierului ar duce la acest lucru deoarece inseamna si inlocuirea unor ministri", se arata intr-o nota a ING.

Leul a pierdut insa teren in fata monedei americane, dolarul fiind cotat la 2,9093 lei, fata de 2,8720 lei cat era la sfarsitul saptamanii trecute.

BNR a publicat un curs de 3,2750 lei pentru un franc elvetian, cu 2,63 bani mai mult decat vineri, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,6001 lei, cursul fiind cu 3,62 bani mai mare decat in sedinta anterioara.