​Samsung Electronics a prezentat luni One UI Watch la Mobile World Congress (MWC), interfața concepută împreună cu Google care se va regăsi pe viitoarele ceasuri Galaxy. Samsung a mai dezvăluit că viitorul său Galaxy Watch va fi primul care va avea noua platformă unificată One UI Watch, care își va face debutul la evenimentul Unpacked, mai târziu în această vară.

Samsung One UIFoto: Samsung

Samsung a confirmat, de asemenea, că One UI Watch va fi disponibil pentru Galaxy Watch pe noua platformă unificată construită împreună cu Google, care va aduce îmbunătățiri ale performanței, o experiență mai bună între Smart Watch-uri și smartphone-urile pe Android și acces la un număr și mai mare de aplicații.

”One UI Watch împreună cu noua platformă unificată va oferi o experiență Galaxy Watch complet nouă. Ca parte a noii experiențe, după ce instalați aplicații compatibile cu smart watch-ul pe smartphone, acestea vor fi descărcate rapid pe ceas. Dacă v-ați personalizat aplicația de ceas pe telefon pentru a arăta ora din diferite orașe de pe glob, aceasta va apărea automat și pe ceas. Și dacă blocați apeluri și mesaje de pe ceas, acestea vor fi acum blocate și pe smartphone”, spun cei de la Samsung.

Platforma unificată va deschide noi caracteristici și integrări cu aplicații terțe populare disponibile pentru descărcare de pe Google Play direct pe Galaxy Watch.

„Samsung și Google au o lungă istorie de colaborare și, ori de câte ori am lucrat împreună, experiența pentru consumatorii noștri a fost semnificativ mai bună. Același lucru îl pot spune și despre această platformă unificată, care va fi lansată pentru prima dată pe noul Samsung Galaxy Watch. În colaborare cu Samsung, suntem încântați să aducem o durată mai mare de viață a bateriei, performanțe mai rapide și o gamă largă de aplicații, inclusiv multe aplicații Google, toate acestea oferind o experiență completă pe un smart watch”, a declarat Sameer Samat, Vice President of Product Management, Android and Wear, Google.

În plus, Samsung va aduce o aplicație îmbunătățită pentru crearea design-ului de face watch-uri, permițând designerilor să-și pună la lucru creativitatea. La sfârșitul acestui an, dezvoltatorii Android vor avea permisiunea să creeze noi modele care vor fi adăugate la colecția tot mai mare de fețe de ceas Samsung, pentru a le oferi utilizatorilor și mai multe opțiuni de personalizare a ceasurilor lor, care să se potrivească cu starea lor de spirit, cu activitatea pe care o desfășoară sau cu personalitatea lor.

Noul Galaxy Watch va fi primul dispozitiv care va include One UI Watch și noua platformă unificată, care urmează să fie anunțată la evenimentul Samsung Unpacked la sfârșitul acestei veri.