Brandul Saatchi&Saatchi trece de la Radu Florescu la grupul Publicis. Agentia romaneasca de publicitate va continua sa functioneze fara afiliere la reteaua internationala

de C. Ionescu     HotNews.ro
Marţi, 11 noiembrie 2014, 11:33 Economie | Media & Publicitate


Agentiile din grupul de comunicare Centrade care poarta numele Saatchi&Saatchi nu vor mai putea folosi acest brand incepand cu 1 ianuarie 2015, iar echipa condusa de Radu Florescu nu va mai fi afiliata la reteaua Saatchi, potrivit reprezentantilor acesteia. Publicis Groupe si Centrade Saatchi&Saatchi, grupul local condus de Radu Florescu, au anuntat ca "in Romania, brandul Saatchi&Saatchi va fi consolidat sub o singura entitate legala, Lion Communication SA, al carui unic actionar este Publicis Groupe".

Comunicatul precizeaza ca transferul brandului catre noua entitate, ce va reuni cele trei branduri ale grupului Publicis - Publicis, Leo Burnett si Saatchi&Saatchi -, se va face incepand cu 1 ianuarie 2015. Dupa aceasta data, agentia si echipa conduse de Radu Florescu vor continua sa functioneze ca entitate independenta, pastrandu-si portofoliul de clienti". Decizia este explicata prin faptul ca Publicis are o "strategie globala de a consolida brandurile sub o singura entitate legala detinuta majoritar de publicis si de a asigura integrarea si cooperarea regionala pe pietele unde actioneaza".

Pana acum, agentia Saatchi&Saatchi, ce face parte din grupul Centrade condus de Radu Florescu, a folosit brandul retelei de publicitate intrucat era afiliata la aceasta. Lucru care va inceta de la 1 ianuarie. Toate agentiile din Centrade care au folosit pana acum acest nume - Saatchi&Saatchi, Saatchi&Saatchi X, Saatchi&Saatchi PR - vor fi nevoite sa-si gaseasca un alt nume.

  • Comunicatul precizeaza ca agentia lui Radu Florescu va continua sa functioneze independent, pastrandu-si portofoliul de clienti. In prezent, aceasta agentie are doar clienti castigati la nivel local - niciun client de retea.

Publicis va continua parteneriatul cu fratii Florescu in cazul agentiei de media Zenith Romania. In urma cu un an, conglomeratul international a anuntat ca a preluat pachetul majoritar de actiuni in aceasta agentie.

Justin Billingsley, COO pentru Saatchi & Saatchi EMEA, citat in comunicatul de marti:
  • "Am avut o relatie foarte buna cu Centrade Saatchi & Saatchi si Radu Florescu. Decizia noastra nu reflecta sub nici o forma eventuale nemultumiri fata de performantele agentiei, care a gestionat o gama larga de clienti si a purtat numele Saatchi & Saatchi in mod admirabil. Grupul Publicis va continua parteneriatul cu fratii Florescu in cazul Zenith Media."

Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi, citat in comunicat:

  • "Perioada in care am fost afiliati la reteaua Saatchi & Saatchi a fost foarte placuta si le dorim success pe mai departe. Referitor la operatiunile grupului nostru, nu se va schimba nimic nici pentru clienti, nici pentru angajati. Suntem increzatori ca agentia noastra va continua sa creasca. In prezent, avem 70 de oameni bine pregatiti si ne asteptam ca echipa formata din aceiasi 70 de oameni sa ramana la dispozitia clientilor nostri si in 2015".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1669 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by