​Planurile CEC Bank de a lansa o companie de asigurări și așteptările Guvernului Ciucă de a avea un jucător de stat în piața RCA, în plină criză dată de falimentul Euroins, nu s-au mai concretizat anul trecut. Noul vicepreședinte al ASF, Sorin Mititelu, declară într-un interviu HotNews.ro că banca n-a făcut nicio solicitare de autorizare în acest sens și că prețurile nu vor scădea semnificativ nici dacă statul ar deveni jucător în piața RCA.

Asigurare RCAFoto: ASF

În primăvara anului trecut, în plină criză dată de falimentul Euroins, urmată de plafonarea prețurilor RCA, fostul premier liberal, Nicolae Ciucă, declara că „susține înființarea unei companii de stat în asigurări, dar care să vândă și RCA, având discuții în acest sens și cu ASF și cu CEC Bank”.

Fără a confirma planurile de a vinde și RCA, oficialii CEC Bank au precizat pentru HotNews.ro că au demarat procedurile pentru înființarea unei societăți de asigurări, așteptată să devină operațională până la sfârșitul anului 2023.

„În ceea ce privește discuția cu CEC, am avut întâlniri cu reprezentanții băncii, le-am spus ce documente să aducă. Suntem în etapa în care reprezentanții CEC trimit documente la autoritate, ținem legătura cu ei și sperăm ca, cât mai repede, să vedem și o companie de stat care să vândă RCA.", a declarat în aprilie 2023 Valentin Ionescu, directorul general în asigurări din ASF.

CEC Bank n-a trimis nici acum o solicitare oficială de autorizare către ASF

Anul 2023 a trecut, prețurile RCA sunt în continuare plafonate, dar CEC Bank nu și-a făcut companie de asigurări, cu atât mai puțin una care să vândă RCA.

Sorin Mititelu, noul vicepreședinte pe asigurări al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), spune într-un interviu HotNews.ro că autoritatea nu a primit nicio solicitare de la CEC Bank pentru a intra pe sectorul asigurărilor.

  • „Nici nu avem informații, nici nu avem ce comenta, pentru că n-am primit nicio solicitare oficială în acest sens de autorizare. În momentul de față nu este nimic în analiză pentru a se autoriza oficial. Probabil că au fost niște demersuri preliminare”, spune vicepreședintele ASF.

RCA-ul nu oferă o marjă mare de profit. S-ar putea veni cu reduceri de preț de maxim 10% indiferent de proprietarul unui asigurător

Oficialul ASF a subliniat că „70-75% din prețul plătit pe RCA se întoarce mai devreme sau mai puțin mai târziu în plata unor daune”, lucru de care va trebui să țină cont orice companie care vrea să activeze în acest sector, indiferent de acționariat.

  • „Cu cât sunt mai multe companii, practic e mai mult capital în piață, care asigură baza necesară dezvoltării pieței, nu numai pe asigurări.
  • În privința unei companii de stat și așteptarea că o companie de stat ar rezolva problema transportatorilor, de fapt a celor care se așteaptă la niște tarife mici sau chiar foarte mici, comentariul meu ar fi legat de ce spuneam mai devreme: tarifele sunt obiective și ele trebuie să fie juste.
  • Ele sunt legate în principal de cheltuielile cu daunele, adică acel 70-75%, de fapt 75%, cum am văzut în statisticile de final de an 2023, merg pe cheltuielile cu daunele.
  • Deci nu contează ce fel de companie ești, ce acționariat ai, 70% -75% din tarif, oricine-l va practica, oricine va fi în piață, va trebui să-l aibă pentru a acoperi cheltuielile cu daunele.
  • Deci, o eventuală, să spunem participare a unor companii, chiar și de stat, nu va avea o influență asupra pieței în sensul scăderii prețului”.

Ce se poate schimba, spune acesta, este în partea de 25-30% din prețul plătit pe RCA, unde o companie indiferent că este de stat sau privată își eficientizează costurile.

  • Produsul acesta (n.a RCA-ul) nu este un produs cu marjă de profit mare și de altfel în ultimii ani nici nu prea a fost.
  • Deci partea aceea de 25-30% dacă este să aibă o îmbunătățire a situației, nu va conduce decât la o îmbunătățire sau o scădere a tarifului cu un 5% maximum 10%, indiferent de cine este proprietarul unei companii”, a declarat Sorin Mititelu.

Easy Asigurări poate intra oricând pe piața RCA până la finalul lunii noiembrie

Întrebat despre posibilitatea altor jucători de a intra în piața RCA, vicepreședintele ASF a indicat Easy Asigurări, firmă controlată de fondatorul Superbet, Sacha Dragic, care a fost autorizată să vândă RCA în luna septembrie a anului trecut.

  • „Este o companie care a fost autorizată. E vorba de Easy Asigurări și așteptăm intrarea ei în piață prin ofertarea produsului RCA. Este în așteptarea unei decizii din partea Biroului Asiguratorilor Auto din România (BAAR) în privința mecanismului de alocare a asiguraților cu risc ridicat.
  • În funcție de ce decid acolo, îi vom avea mai devreme sau mai curând în piață.
  • Termenul pe care îl au ei este dat de termenul de valabilitate a licenței, care este final de noiembrie anul acesta. Până atunci, au posibilitatea să intre oricând în piață”.

Cât de stabilă este situația jucătorilor RCA activi? Există riscul unui nou faliment?

  • „După cum avem toate datele statistice, situația este mai bună decât a fost oricând în ultimii 10 chiar 15 ani. Deci, dacă ar fi să ne raportăm strict la indicatori de solvabilitate, așa cum am menționat și cu alte ocazii, și de lichiditate, situația la nivel de sistem este una foarte bună.
  • De asemenea, și dacă e să ne uităm strict la segmentul acesta, la clasa a 10-a cea a asigurărilor RCA, situația este una îmbucurătoare, astfel că, spre exemplu, rata combinată a daunelor la final de an 2023 la nivel de sistem este undeva la 94-95% deci o situație foarte bună”.

Numărul dosarelor de daună dar și reclamațiile sunt în scădere

Vicepreședintele ASF spune că și numărul de dosare de daună RCA este în ușoară scădere, fapt care are legătură cu frecvența daunelor.

  • „Prin urmare am observat, am plecat de la 7%, 6%, ne îndreptăm către 5% frecvență și asta se datorează numărului de dosare mai mai mic de la an la an.
  • Dar cea mai mare scădere am văzut-o în numărul de petiții, de reclamații. Dacă în 2021 am avut un vârf de 41.000 de reclamații într-un an, anul trecut am avut doar 6.100 de reclamații.
  • Deci aceasta este marea diferență de la perioada anterioară la perioada prezentă și dacă aș exclude, am pune deoparte numărul de reclamații ce vin dinspre service-uri, reclamații la adresa asiguratorilor, practic, numărul reclamațiilor coboară sub 5.000/an”, potrivit oficialului ASF.

Alte informații din interviul acordat HotNews.ro: