​Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ a Serviciului Român de Informații (SRI), controversată pentru scandalurile privind zeci de doctorate obținute prin plagiat, vrea să creeze un centru de inovare în domeniul intelligence-ului și securității, contract cu o valoare estimată la peste 5,3 milioane lei (fără TVA), potrivit unui anunț de licitație publicat miercuri în Sistemul Electronic de achiziții Publice (SEAP).

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Proiectul vizează creșterea competitivității economice la nivel național prin construirea la nivelul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“ a unei infrastructuri de cercetare în domeniul securității și intelligence-ului la cele mai înalte standarde de performanță. Complexul de Cercetare al Institutului Național de Studii de Inteligence – INTELIGENT care urmează a fi dezvoltat prin intermediul proiectului va fi compus din 7 laboratoare de cercetare. (..)
  • Proiectul urmărește dezvoltarea unui centru ca hub de invovare în domeniul intelligence-ului și securității, cât și diseminarea rezultatelor de cercetare ale acestuie, iar prin cercetările efectuate în cadrul acestui centru vor putea fi identificate soluții pentru asigurarea transferului eficient de expertiză în domeniul intelligence-ului și securitățății dinspre mediul guvenamental și cel academic și entități private, interesate să își îmbunătățească competitivitatea pe piață prin introducerea unor procese inovative de colectare și analiză a informațiilor din surse deschise, printr-o mai bună pregătire a resurselor umane și prin modelarea complex a proceselor decizionale și a politicilor de securitate.", se arată în Caietul de sarcini al licitației.

Potrivit anunțului de licitație, pentru realizarea acestui proiect, finanțat cu fonduri UE, Academia SRI (Unitatea militară 0418 București) vrea să încheie 10 contracte pentru "achiziţionarea de echipamente IT (smartboard, sistem audio-video, sistem sonorizare, sistem videowall, sistem videoconferință, sistem securitate și control acces, sistem wifi, videoproiectoare tip 2, monitoare Led şi periferice multimedia) ce vor fi folosite de cercetători în scopul derulării activității de cercetare, dar și de organizare și disemniare a rezultatelor cercetării."

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 11 septembrie 2020, tot atunci urmând să aibă loc și ședința de evaluare a ofertelor.

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ , pe scurt Academia SRI, s-a remarcat în decursul anilor pentru scandalurile despre diplomele postdoctorale date unor politicieni care nici măcar nu au trecut o data pe la Colegiul Național de Informații al SRI - vezi cazul Eugen Orlando Teodorovici -, sau scandalurile legate de zecile de teze de doctorat plagiate.

Un bilanț recent realizat de jurnalista Emilia Șercan asupra activității Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – instituția care soluționează sesizările de plagiat în tezele de doctorat, arată că din 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat înregistrate în 4 ani, CNATDCU a pronunțat doar 71 de verdicte.

Dintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor.

32 din cele 49 de titluri retrase definitiv au avut la bază solicitări făcute de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – pe scurt, Academia SRI – care, în urma unui proces de evaluare internă, a constatat că lucrările pe care le-a girat în timp sunt plagiate. În total, Academia SRI a reclamat la CNATDCU 41 de teze.