Premierul Florin Cîțu a decis marți eliberarea lui Alexandru Bologan, membru al PNL Sector 4, din funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării, după 5 luni de la numirea în funcție, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. În locul său a fost numit George Nicolaie, vicepreședinte PNL Sector 4, care este acționar al firmei de panotaj Euromedia Group și consilier general în Primăria Capitalei.

Alexandru Bologan si George NicolaieFoto: Arhiva personala

Motivele înlocuirii lui Alexandru Bologan nu sunt precizate în Monitorul Oficial, dar schimbarea are loc la doar 5 luni de la numire. Funcția de secretar de stat de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, unde ministru este Ciprian Teleman (USR-PLUS) este una politică și aparține PNL.

Click pentru a deschide

Alexandru Bologan, membru PNL în Sector 4, a fost practic înlocuit cu George Nicolaie, vicepreședinte PNL Sector 4, filială unde președinte este deputatul liberal Pavel Popescu, un susținător declarat al lui Florin Cîțu la șefia PNL.

De altfel, în declarația de avere a lui George Nicolaie, acesta menționează un împrumut de 133.000 de lei făcut către liberalul Pavel Popescu.

Contactat marți de HotNews.ro, liberalul Pavel Popescu a precizat că George Nicolaie l-a împrumutat cu acești bani în campania parlamentară, bani care i-au fost ulterior restituiți în urma rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a cheltuielilor electorale ale partidelor.

Ce avere și interese are George Nicolaie - noul secretar de stat la Ministerul Digitalizării

George Nicolaie este vicepreședinte al PNL Sector 4, consilier general la Primăria Capitalei, din luna noiembrie 2020 și acționar cu peste 25% din acțiuni la Euromedia Group, una dintre cele mai mari firme de panotaj din ţară, potrivit declarației de interese depuse la începutul mandatului în Primăria Capitalei.

Potrivit declarației de avere depuse la aceeași dată, valoarea participației sale în Euromedia group depășește 1,9 milioane de lei. Deține un apartament de peste 95 mp în București și cote părți din două terenuri intravilane în comunele Chiajna și Glina Ilfov, precum și în cadrul unui teren extravilan în Râșnov, Brașov.

Este pasionat de motociclete, având un Harley-Davidson (fabricată în 2019) și un BMWK1300R (fabricată în 2011), dar deține și o mașină Citroen 2cv (fabricată în 1988), toate dobândite prin cumpărare.

Mai deține tablouri și ceasuri în valoare de 18.000 de euro. La capitol active financiare, are un depozit de 24004 lei și un cont curent de 11.414 euro la ING Bank, iar la Raiffeisen bank are un depozit de 586.414 lei, un depozit de 12.175 dolari și două conturi curente de 120.000 de euro și respectiv 110.000 lei.

În 2019 George Nicolaie a raportat venituri anuale de 60.000 de euro și respectiv 46.500 lei de la firmele Euromedia Group, Euromedia Services și Wide Screen Media.

Soția sa lucrează la Universal Soluțion și Createlier SRL și a avut venituri de 48.000 lei și respectiv 19.000 lei.

Acesta și-a mai trecut venituri de peste 8.800 de euro din închiriere, și venituri din dividende în valoare de peste 2,4 milioane lei de la Euromedia Group și respectiv 173.000 lei de la Universal Solution.

În 2013, Paginademedia scria că firma care a preluat Euromedia se numeşte Createlier. Acţionarii Createlier sunt două persoane fizice - Nicolaie George (25%) şi Costin Ciobanu (50%) - şi o altă companie Environment & Sport Development SRL, care deţine 25%.

Firma Environment & Sport Development este deţinută, în proporţii egale, de Ovidiu-Traian Semenescu şi Valerie Antoinette Denise Semenescu.

Despre George Nicolaie, publicația Paginademedia.ro scria că acesta ar fi prieten cu Dan Cristian Popescu, fost deputat PNL, în prezent deputat PSD.