"În privința situației create ieri și a modului în care în social media și în anumite canale mass-media au circulat o serie întreagă de informații neconforme cu realitatea, aș vrea să vă spun că Guvernul României dezaprobă și va acționa prin pârghiile pe care le are la orice încercare de a provoca dezechilibre și de a induce dezinformări în spațiul public", a atenționat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Coada la benzinarie BucurestiFoto: Hotnews

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a atenționat că efectele agresiunii militare ruse în Ucraina, care se resimt și în România, riscă să fie amplificate prin manipulări și dezinformare.

"Ca atare urmărim inclusiv aceste aspecte, luăm măsuri pentru a contracara inclusiv aceste forme de război informațional, încercări de a crea instabilitate și de a răspândi nejustificat panica în rândul populației, un motiv în plus să salutăm și să mulțumim mediului de afaceri care astăzi a reacționat și a transmis mesaje clare și coerente privind încrederea în economie.

Așadar informați-vă din surse verificate. Autoritățile statului au acționat în cursul acestei zile pentru a verifica concret în ce context și cât de gravă era această informație care circula în spațiul public și care a provocat toată această complexitate de factori și primele măsuri deja au fost luate.", a spus Dan Cărbunaru, la finalul ședinței de Guvern de joi.

Virgil Popescu: Ce s-a întâmplat ieri face parte dintr-un război hibrid care se petrece pe teritoriul României

Și Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis în cadrul briefingului, același avertisment asupra războiului dezinformării care ar avea loc deja în țară.

"România nu are absolut nicio problemă cu stocurile de petrol și carburanți, există resurse și românii nu au de ce să se teamă că vom ajunge să nu existe benzină și motorină în stațiile de distribuție. Nu există niciun motiv pentru explozia prețurilor așa cum s-a întâmplat ieri și este regretabilă toată această manipulare care a fost făcută.

Am spus de aseară că suntem într-o situație complicată cu un conflict armat la granița României, cu această agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, și în continuare cred că ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri face parte dintr-un război hibrid care se petrece pe teritoriul României.", a spus Virgil Popescu.

Primele sancțiuni împotriva benzinăriilor care au crescut nejustificat prețurile

Dan Cărbunaru a anunțat joi și primele rezultate ale controalelor demarate la benzinăriile din țară în urma creșterilor de preț și a panicii create în urmă cu o zi.

MOL a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei. În total, ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

ANPC a controlat peste 70 de stații de carburant in tara, fiind aplicate amenzi de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare de 100.000 de lei a fost aplicată chiar la sediul central a unui furnizor de carburanți, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

El nu precizat numele operatorului, însă a precizat că are 215 stații, ceea ce corespunde MOL. De altfel, miercuri seară ministrul Economiei, Virgil Popescu, a indicat compania ca fiind sursa panicii care a dus la formarea de cozi uriașe la benzinăriile din țară.

De unde a apărut isteria că s-ar scumpi prețul la benzină și la motorină

Ministrul Virgil Popescu a declarat la Digi24 că toată panica a pornit de la „MOL din Beiuș”.

„Informația a fost rostogolită în social media, s-a creat panică”, a spus el.

De altfel, Agerpres scria că din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL a înregistrat un deficit de carburanţi pe piaţa din România, compania scumpind carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.

Foto: Facebook/Calin Nan via Bihoreanul.

În acest context, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus miercuri seara începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant.

„Nu există motive reale pentru cresteri accelerate de preturi in România. Țara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.