Chinezii de la Huawei și-au exprimat dezamăgirea vineri față de decizia Guvernului de a interzice echipamentele companiei în rețelele 5G, după o prezență de 20 de ani în România. Compania, care are 1.300 de angajați locali, spune că „decizia nu are la bază nicio evaluare obiectivă și nici a fost luată în urma unor constatări concrete” și că „își rezervă dreptul legal de a contesta această decizie”.

HuaweiFoto: Ng Han Guan / AP - The Associated Press / Profimedia
  • „Huawei România a luat la cunoștință de decizia Guvernului cu privire la cererea de autorizare pentru echipamentele de infrastructură 5G ale companiei, decizie luată în data de 29 februarie 2024, pe care o evaluează în acest moment, precum și impactul său ulterior.
  • Suntem dezamăgiţi de decizia Guvernului României, decizie care nu are la bază nicio evaluare obiectivă și nici a fost luată în urma unor constatări concrete. Huawei este prezentă în România de peste 20 de ani, în toată această perioadă neavând nicio problemă de securitate, respectând pe deplin toate legile, normele și reglementările naționale”, arată compania, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro.

Compania susține că „echipamentele și serviciile sale sunt sigure și fiabile, iar soluțiile tehnice sunt, de asemenea, verificate și certificate pentru a îndeplini toate standardele și cerințele din industria telecomunicațiilor”.

  • „Huawei este, de asemenea, un furnizor consacrat de infrastructură 5G sigură și fiabilă pentru majoritatea țărilor UE, iar Huawei România este dispusă să colaboreze cu autoritățile române pentru clarificări.
  • Această decizie va afecta afacerile noastre din România și, de asemenea, va avea un impact negativ pe termen lung asupra ecosistemului industriei tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC) și al afacerilor partenerilor noștri locali”, spune compania.

Huawei România spune că „împreună cu cei 1.300 de angajați locali va continua să servească societatea românească prin soluții sigure și de încredere, să dezvolte talentele TIC și să promoveze ocuparea forței de muncă”, dar subliniază în final că „îşi rezervă dreptul legal de a contesta această decizie”.

România a interzis echipamentele Huawei în rețelele 5G din perspectiva riscurilor la adresa securității naționale

​Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a respins în data de 21 februarie 2024 solicitarea grupului chinez Huawei pentru utilizarea echipamentelor sale în rețelele 5G din România, hotărâre întărită printr-o decizie semnată joi de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial.

Decizia semnată de premierul Ciolacu are un singur articol în care se prezintă și motivele respingerii solicitării grupului chinez:

  • „Articol unic. Se respinge solicitarea pentru obţinerea autorizării privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, formulată de Huawei Technologies S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft şi Huawei Technologies Co., Ltd. în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării rețelelor 5G, ca urmare a evaluărilor realizate de către instituţiile cu responsabilități în domeniu, din perspectiva riscurilor, amenințărilor şi vulnerabilităților la adresa securității naţionale şi apărării țării şi prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice bilaterale.”

Legea 5G promulgată de Iohannis: Miza și schimbările care vor avea loc în rețelele telecom dacă un producător 5G nu primește avizul CSAT

Amintim că în vara anului 2021, în urma Memorandumului 5G semnat cu SUA, România a adoptat o lege privind securitatea rețelelor 5G, un act normativ menit să limiteze posibilele riscuri de securitate din partea producătorilor IT din China.

Principalii producători chinezi vizați de această lege sunt Huawei și ZTE, ambii cu ponderi semnificative de echipamente în rețelele operatorilor telecom din România.

Alți mari producători de echipamente și tehnologie 5G, care au obținut deja avizul CSAT, sunt Ericsson, Samsung și Nokia.

Potrivit legii, echipamentele și programele unui producător 5G care nu obține avizul CSAT mai pot fi folosite doar 5 ani în nucleul rețelelor telecom, iar restul echipamentelor 7 ani.

Autorizarea producătorilor de echipamente și programe 5G se acordă prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în termen de 4 luni de la data solicitării.

Comisia Europeană, apel la statele UE să excludă echipamentele Huawei și ZTE din rețelele 5G

În vara anului trecut, Thierry Breton, Comisarul european pentru Piața Internă, a făcut apel la statele UE și operatorii de telecomunicații să ia măsuri pentru a exclude cât mai repede echipamentele chineze, în special Huawei și ZTE, din rețelele 5G din cauza riscurilor de securitate.

Oficialul european a susținut că analiza Comisiei Europene privind riscurile de securitate a arătat că decizia anumitor țări membre de a restricționa sau exclude complet echipamentele Huawei și ZTE din rețelele 5G a fost justificată.

La acel moment doar 10 țări UE restricționaseră sau interziseseră aceste echipamente din rețelele 5G, potrivit comisarului european.

Huawei a negat acuzațiile și a reclamat că la mijloc ar fi o decizie strict politică

Chinezii de la Huawei au reacționat încă din vara anului 2020 susținând că ar îndeplini toate condițiile menționate în proiectul de lege care transpune Memorandumul 5G cu SUA pentru a participa la construcția viitoarelor rețele 5G din România.

Grupul a negat că s-ar afla sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent, ori că ar avea probleme cu transparența acționariatului.

Temerile chinezilor țineau de posibilitatea unei decizii strict politice, fără dovezi asupra acuzațiilor și fără evaluări tehnice.