Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță joi că s-au făcut controale la alte două magazine Mega Image din București, fiind constatate numeroase nereguli, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 31.000 lei. Comisarii ANPC au găsit produse congelate neconforme, alimente cu urme de mucegai, vitrine și rafturi cu grad avansat de uzură, neigienizate, precum și insecte moarte (muşte şi gândaci de bucătărie). Pentru unul dintre magazine s-a făcut propunere de închidere pentru 6 luni.

Mega Image Foto: Mega Image

„Acțiunile de control întreprinse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la marile magazine continuă, dat fiind că sesizările consumatorilor referitoare la neregulile prezente aici, nu contenesc. Alte două magazine al operatorului economic Mega Image, de astă dată situate în Capitală, au fost verificate: cel situat pe Bd Timișoara nr. 35 și cel din Șos. Iancului nr. 4”, informează ANPC într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, echipele Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București „au constatat, în urma controlului, abateri importante de la legislația în domeniu, care au condus la aplicarea unor amenzi contravenționale în valoare de 31.000 lei”.

ANPC precizează că s-au dispus şi măsuri complementare, respectiv:

- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe

- oprirea temporară a prestarii de servicii până la remedierea deficiențelor constatate, pentru ambele unități

- a fost propusă sancțiunea complementară de închidere temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru unul dintre cele două magazine.

Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:

  • - comercializarea unor produse congelate neconforme (legume și produse din carne cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață)
  • - comercializarea unor fructe și produse din carne cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai
  • - comercializarea a diverse sortimente de salate fără informații privind data și ora deschiderii ambalajului, deși acestea aveau valabilitate 2 zile de la deschidere
  • - comercializarea unor produse preparate în zona de gătire a magazinului fără informare asupra orei de producție, deși acestea aveau valabilitate două ore din momentul producției
  • - utilizarea unui spațiu de expunere al produselor preambalate și congelate neigienizat, cu resturi de etichete, impurități mecanice, insecte moarte (muște și gândaci de bucătărie)
  • - prezența, în sistemul de ventilație al vitrinelor frigorifice de expunere a produselor la vânzare, a prafului în strat grosier, ruginei, a vopselei exfoliate
  • - utilizarea unor vitrine frigorifice cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu resturi și reziduri alimentare
  • - grătarele raionului de rotiserie erau neigienizate, prezentând un strat gros de arsură și grăsimi
  • - rafturile din lemn ale raionului de patiserie prezentau un grad avansat de uzură, iar în jurul acestora se aflau capcane de gândaci
  • - existența pavimentului neigienizat, în magazine, cu un strat de praf gros, grăsime si zone depreciate.

Șeful ANPC: „Continuăm… picătura chinezească varianta mega!”

„Mega Image din nou! Deja par mega probleme! 4 din 4! Povestea va continua, ca mesaj de fermitate! Vrem Mega Respect, Mega Calitate, Mega Conformitate, dacă tot suntem MEGA IMAGE! Până la acel moment, rămân MEGA SANCTIONAȚI! Și continuăm…Picătura chinezească varianta mega!” - spune președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, citat în comunicatul ANPC.

Horia Constantinescu (PSD) a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) în 21 ianuarie, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă.

El a condus Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, iar în 2019 a mai fost președinte al ANPC pentru câteva luni, fiind numit de către premierul de atunci Viorica Dăncilă.

Citește și: Iaurturi, ouă expirate și fructe mucegăite, puse în vânzare în supermarketurile din București / Magazine Kaufland, Mega Image şi Carrefour din Capitală, amendate de ANPC