​Peste 921.000 de apeluri la 112 au fost clasificate drept abuzive în primele opt luni din acest an, iar dintre acestea 658.920 de apeluri au fost iniţiate de către persoane care au mai apelat Serviciul de urgenţă 112 de cel puţin două ori în această perioadă, a precizat pentru HotNews.ro Serviciul de Telecomunicații Speciale. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în urma alertării false a echipajelor de intervenţie se fac însă de către persoanele împuternicite din MAI.

Numarul 112Foto: EENA

Guvernul a impus prin Ordonanță de Urgență luna trecută obligația ca operatorii de telefonie mobilă să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay, motivul invocat de autorități fiind identificarea și pedepsirea celor care fac farse la 112, dar și reducerea timpilor de intervenție.

Avocatul Poporului a atacat Ordonanța de Urgență la Curtea Constituțională subliniind că argumentele din OUG nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată.

HotNews.ro a adresat prin urmare întrebări atât STS cât și Poliției Române pentru a afla câte apeluri abuzive la 112 au fost efectuate în acest an, câte au fost inițiate de pe cartele prepay, câte au avut aceiași autori și ce amenzi au fost aplicate.

  • Ce spune STS despre câte apeluri abuzive la 112 au fost în acest an și câte dintre acestea au fost inițiate de aceiași autori

"Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) nu are compentența de a stabili faptul că un apel este fals. Agențiile specializate de intervenție (ISU-SMURD, Ambulanță, Poliție etc.) pot confirma, în urma intervențiilor, care apeluri sunt false și care sunt cu adevărat urgențe.

Serviciul de urgență 112, administrat de STS, tratează fiecare apel conform procedurilor aplicate apelurilor de urgență: analizează, direcționează și transmite operativ apelurile de urgență către dispeceratele de urgență, precum și la autoritățile competente, în funcție de natura evenimentelor și de consecințele acestora, pe baza unui index al incidentelor stabilit de toate structurile specializate în soluționarea urgențelor, fără a avea competența de a stabili dacă apelul este sau nu fals.

Referitor la apelurile non-urgente/abuzive, datele statistice sunt următoarele:

În primele 8 luni ale anului 2019, dintr-un total de 3.678.525 apeluri non-urgente, au fost clasificate ca fiind abuzive 921.845 de apeluri.

Din totalul de apeluri abuzive, 474.085 au fost iniţiate de pe cartele Prepay.

În cazul apelurilor abuzive, 658.920 de apeluri au fost iniţiate de către persoane care au mai apelat Serviciul de urgenţă 112 de cel puţin două ori în primele 8 luni ale anului 2019, iar 262.925 au fost iniţiate de către apelanţi distincţi.", au precizat pentru HotNews.ro oficialii STS.

În privința numărului de amenzi aplicate în cazul apelurilor abuzive la 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a precizat că "nu poate fi în măsură să se pronunţe asupra legilor ce au fost încălcate sau să demareze acţiuni pentru sancţionarea terţilor contravenienţi, urmare apelurilor de urgenţă recepţionate. Conform art. 32, alin. (2) din O.U.G 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în urma alertării false a echipajelor de intervenţie se fac de către persoane împuternicite din cadrul Ministerului Afacerilor Interne."

  • Poliția Română a aplicat peste 30.000 de amenzi pentru apeluri false sau abuzive la 112 până la 26 august 2019

La solicitarea HotNews.ro de a furniza o situație a amenzilor aplicate în acest an pentru apeluri false sau abuzive la 112, Poliția Română a comunicat următoarele:

  • "În urma verificărilor efectuate la structura de specialitate din cadrul I.G.P.R., a rezultat faptul că, în primele 7 luni ale anului 2019, au fost înregistrate 458.067 de intervenții la solicitările prin SNAU 112, dintre care 68.207 au fost neconfirmate.
  • De asemenea, vă informăm că, până la data de 26.08.2019, structurile Poliției Române au aplicat 30.061 de sancțiuni contravenționale, ca urmare, a recepționării prin SNUAU 112 a unor apeluri false sau abuzive, în conformitate cu prevederile legale.", au transmis reprezentanții Poliției Române.

Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul: Câte țări la nivel mondial te obligă să-ți dai datele personale și de ce

Vânzarea cartelelor SIM preplătite numai după ce prezinți date precum: nume, prenume, adresă, CNP etc. este obligatorie în 150 de țări la nivel mondial, iar dintre acestea 22 de țări sunt din Europa. "Dacă aceste țări au aceste măsuri și ele sunt constituționale, Franta și Germania fiind printre ele, cu siguranță s-ar gasi o soluție constituțională și în România", declara recent Raed Arafat în motivarea Ordonanței de Urgență prin care Guvernul a impus și în România această obligație.

Guvernul Dăncilă a impus prin Ordonanță de Urgență, în această lună, obligația ca operatorii de telefonie mobilă să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay.

Cartelele preplătite nu se vor mai putea vinde decât cu buletinul de la 1 ianuarie 2020, iar cei care dețin deja astfel de cartele și nu vor să-și dea datele personale nu vor mai beneficia de servicii de la 1 septembrie 2020, se arată în Ordonanța de urgență care modifică sistemul 112 și care a fost publicată marți, 3 septembrie, în Monitorul Oficial. Datele personale ale utilizatorilor de telefonie vor fi stocate 5 ani de STS, iar amenzile pentru alertarea falsă au crescut de 5 ori, până la 5.000 de lei, și vor putea fi aplicate chiar de luna viitoare.

  • Raed Arafat, despre motivele identificării prepay: Să-l prindem pe cel care ne minte și să putem să eliminăm momentele care îi pot ucide pe alții, pentru că unii își bat joc de numărul 112

Raed Arafat

Raed Arafat

Foto: AGERPRES

Înainte de a fi adoptată, Ordonanța de urgență a fost în dezbatere publică, moment la care Raed Arafat, șeful Departamentului de Urgență, și-a exprimat încrederea că dacă în toate cele 22 de țări UE există această măsură, Franța și Germania fiind printre ele, cu siguranță s-ar gasi o soluție constituțională și în România.

"Sunt 22 de țări la nivelul UE, și pe plan mondial 150 de state, în care cartela trebuie să fie identificată și asta înseamnă că suntem printre puținele țări care nu are acest lucru. În alte țări, identificarea are multe motive și este mult mai largă. Noi am legat-o doar de aspectul apelării sistemului 112 și identificării apelantului ca să putem să-l prindem pe cel care ne minte și să putem să eliminăm anumite momente care îi pot ucide pe alții, pentru că unii își bat joc de numărul 112. Deci ăsta este motivul pentru care s-a decis în cadrul Comisiei ca această măsura să fie inclusă în raportul nostru și pe care o susținem pentru că suntem convinși că e o măsură corectă.

Despre constituționalitate vor vorbi juriștii, care se pricep mai bine decât mine, dar dacă 22 de țări din UE au aceste măsuri și ele sunt constituționale, Franța și Germania fiind printre ele, cu siguranță s-ar gasi o soluție constituțională și în România, astfel încât să nu fie o încălcare a Constituției, ci o măsură în sprijinul populației", a spus atunci Raed Arafat.

Pentru detalii citește: Arafat, despre identificarea proprietarilor prepay când sună la 112: Dacă punem numere de înmatriculare pe mașini înseamnă că încălcăm viața privată? Nu asta este problema, îi răspunde societatea civilă

  • Ce spune acum Avocatul Poporului: Argumentele nu justifică situația extraordinară și nici urgența acestui act normativ care limitează drastic dreptul la viață intimă

Renate Weber in studioul HotNews.ro

Renate Weber in studioul HotNews.ro

Foto: Hotnews

La scurt timp după dezbaterea publică, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență care modifică sistemul 112, actul normativ fiind publicat în data de 3 septembrie 2019 în Monitorul Oficial.

Joi, 12 septembrie, Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, a atacat la Curtea Constituțională această Ordonanță de Urgență, argumentând că "se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenței, a dovedirii existenței unei situații extraordinare, cu respectarea principiului proporționalității restrângerii exercițiului drepturilor afectate și a jurisprudenței Curții Constituționale, exigențe pe care actul normativ criticat nu le întrunește”.

Ce obiecții are Avocatul Poporului cu privire la Ordonanța de urgență:

  • "Argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată.
  • Cât privește argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, Avocatul Poporului menționează că aceasta era posibilă și prin reglementarea anterioară. În plus, din examinarea dispozițiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare și nici asigurarea garanțiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul.
  • Finalitatea urmărită de legiuitorul delegat, și anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea și sancționarea apelanților abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situație extraordinară, nu este de natură a justifica urgența reglementării.", a precizat Avocatul Poporului.

Pentru detalii citește: DOCUMENT Vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul: Câte țări la nivel mondial te obligă să-ți dai datele personale și de ce