Fabrica de tramvaie deţinută de Astra Vagoane Călători Arad ar urma să livreze 62 de garnituri din modelele Imperio şi Autentic în patru mari oraşe din România: Cluj-Napoca, Arad, Oradea și Galați. Compania românească a depus o oferă și la licitația organizată de Primăria Capitalei pentru achiziția a 100 de tramvaie moderne, așa că există posibilitatea să vedem tramvaiele de la Astra Vagoane Călători și în București.

Imperio in AradFoto: astra-passengers.ro

Licitații câștigate Astra Vagoane tramvaie

Primăria Arad a încheiat în 2014 un contract în valoare de 6.568.101,30 de euro, fără TVA, cu Astra Vagoane Călători Arad pentru furnizarea a șase tramvaie. Tramvaiul livrat Companiei de Transport Public Arad are 27 de metri lungime, circulă cu o viteză de 70 km la oră, are 40 de locuri pe scaune și 160 de locuri în picioare. Durata de utilizare a tuturor echipamentelor mecanice și electrice solicitată este de minimum 30 de ani de funcționare.

În august 2018, Primăria Cluj-Napoca a atribuit companiei Astra Vagoane Călători un acord-cadru pentru livrarea a maxim 22 de tramvaie noi. Valoarea contractului este de 170,17 milioane lei fără TVA (36,6 milioane euro), iar tramvaiele vor fi livrate în termen de 48 de luni de la semnarea contractului. Prețul pe tramvai este de circa 1,66 milioane de euro. Tramvaiele au o lungime de maxim 32 m și o capacitate de 290 locuri din care minim 36 pe scaune fixe, potrivit caietului de sarcini.

În septembrie 2018, Primăria Oradea a încheiat cu Astra Vagoane Călători un contract în valoare de 74.400.000 milioane lei fără TVA pentru furnizarea a 10 tramvaie. Prețul per tramvai este de 1,58 milioane de euro.

Principalele caracteristici ale tramvaielor care constituie obiectul achiziţiei sunt:

  • podeaua coborâtă 100%
  • să nu aibă nici o treaptă interioară pe întreaga lungime
  • să aibă o lăţime de 2,3-2,45 ml (metri lineari)
  • să aibă o lungime minim 26 ml maxim 28 ml
  • să aibă o capacitate minimă de 168 pasageri(6,5 călători/m2), dintre care minim 40 pe scaune.

În decembrie 2018, Primăria Galaţi a atribuit Astra Vagoane Călători un acord-cadru pe 24 de luni pentru achiziţia a minimum opt şi maximum 18 tramvaie. Valoarea acordului-cadru este de maxim 119.630.700 de lei cu TVA, adică 6.646.150 de lei/ tramvaiul (1,4 milioane de euro cu tot cu TVA), a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

Lungimea noilor tramvaie va fi cuprinsă între 17,5 metri și 20 de metri, iar lățimea maximă va fi de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani.

Pe 30 mai 2019, Primăria Arad a încheiat un nou contract cu Astra Vagoane Călători pentru livrarea a 28 tramvaie noi, în următorii patru ani, pentru care va plăti 218,8 milioane de lei cu TVA inclus. În prima etapă vor fi cumpărate 18 tramvaie, prin două finanţări europene obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Pentru alte zece tramvaie există depus un al treilea proiect pe fonduri europene, dar deocamdată nu s-a obţinut finanţarea, astfel că dacă nu vor veni bani de la Uniunea Europeană, achiziţia lor va fi finanţată din surse locale.

O altă procedură, care vizează achiziția a 100 de tramvaie moderne, se află de asemenea în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei.

Ofertele au fost depuse la finalul anului 2018 de două companii - ASTRA VAGOANE CALATORI SA si DURMAZLAR MAKINE SAN VE TIC A.S. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achiziționarea a 100 de tramvaie și echipamente necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 și 55. Documentația depusă se află în analiza comisiei de evaluare constituită la nivelul autorităţii contractante.

Compania a avut în 2018, în teste, în Timișoara și tramvaiul Autentic. Video mai jos:

HotNews.ro va face într-o serie de reportaje o radiografie a industriei românești și va încerca să vadă ce a mai rămas din vechile fabrici. În total vor fi analizate șase ramuri ale industriei.

Vezi aici materialele publicate până acum: