​Unul dintre cele mai des folosite mesaje de către Coaliția PSD- ALDE pentru justificarea controversatei OUG 114, pe partea de energie, a fost nevoia de protecție a consumatorilor față de lăcomia multinaționalelor. Mesaj fals. În realitate, OUG 114 ajută foarte mult marii furnizori, în dauna producătorilor, dar și a consumatorilor, mai ales a celor din industrie. Acum, noua ordonanță de la Finanțe, care modifică OUG 114, favorizează și mai mult acele companii, crescându-le profiturile nu doar pe partea de furnizare, ci și pe distribuție.

ElectricitateFoto: Agerpres

Culmea este că la sfârșitul lui decembrie, consilierul Darius Vâlcov a vorbit despre lăcomia unor companii, ca motiv pentru promovarea OUG 114, printre ele pomenind și de E.ON, Engie și Electrica. Spunea că a fost introdusă taxa de 2% pentru că acestea sunt impozitate prea puțin la ce cifră de afaceri au. În realitate, sunt companii care nu pierd nimic de pe urma OUG 114. Dimpotrivă. Taxa de 2% o vor acoperi din tarifele finale, iar pe partea de distribuție și furnizare sunt chiar beneficiari. Vor pierde, în schimb, producătorii, și de energie electrică, și de gaze. Aceștia vor plăti și taxa de 2%, și vor livra energie și gaze la prețuri impuse, mult mai mici decât până acum. Excepție fac, potrivit noii OUG, Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, două companii cu pierderi uriașe, menținute artificial în viață. Pentru acestea, reglementatorul din energie are sarcina de a stabili o taxă de doar 0,2%.

Proiectul de la finanțe prevede că în perioada de reglementare 2019-2024, pentru calculul tarifelor de transport și distribuție a energiei electrice și gazelor rata de rentabilitate va fi de 6,9%. Acum este de 5,66%. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă tarife mai mari la transport și distribuție, care mai departe se reflectă în facturile finale pe care le plătesc consumatorii.

În condițiile în care autoritățile au stabilit, prin OUG 114 și metodologiile reglementatorului, ca pentru consumatorii casnici facturile să rămână la nivelul actual cel puțin în 2019, creșterile de tarife le vor suporta cei de pe piața liberă. Adică, cei din industrie, IMM-urile sau marii consumatori, vor plăti tarife mai mari la energie electrică și gaze naturale. Mai departe, aceștia vor fi nevoiți să scumpească produsele și serviciile. Până la urmă, indirect, întreaga populație va trebui să suporte aceste majorări de tarife.

Cine sunt marii câștigători? Pe partea de energie electrică sunt distribuitorii ENEL, E.ON, CEZ și Electrica, aceștia fiind și mari furnizori, iar pe partea de gaze sunt francezii de la Engie și nemții de la E.ON, care sunt și mari beneficiari ai OUG 114. Ordonanța 114 a fost elaborată în așa fel încât furnizorii să poată achiziționa energie electrică și gaze la prețuri mai mici, pe care să le vândă mai departe către consumatorii de pe piața liberă la prețuri mari. Noua Ordonanță adaugă noi beneficii acestor mari furnizori, care au și distribuție. Dovadă că noua OUG favorizează aceste companii este că acțiunile Electrica au crescut astazi pe bursă. La ora redactării articolului, creșterea era de 3,5%.

Cine pierde? În primul rând producătorii de energie electrică și gaze naturale. Pe partea de energie electrică, aceștia sunt forțați să livreze cantități mari, la prețuri mici, pentru consumatorii casnici. OUG 114/2018 prevede ca populația să se întoarcă în regim reglementat, chiar dacă piața fusese liberalizată. Cele mai afectate companii vor fi Hidroelectrica și Nuclearelectrica, acestea putând fi obligate de la anul să livreze în regim reglementat până la 65% din producție. Pentru acest an nu a fost impusă obligația cu 65% din producție deoarece aveau mare parte din cantitate deja contractată. În acest an, Hidroelectrica va fi obligată să vândă, în regim reglementat, la prețul de 111 lei/MWh, iar Nuclearelectrica la prețul de 188 lei/MWh, în timp ce OMV Petrom va livra cu 259 lei/MWh, iar cei pe bază de cărbune la prețul de 218 lei/MWh. Pentru comparație, în 2018, prețul mediu de tranzacționare pe piața centralizată pentru serviciul universal a fost de 250 lei/MWh.

Pe partea de gaze naturale, ANRE obligă producătorii să vândă către furnizori, timp de trei ani, la prețul de 68 lei/MWh. Cele mai afectate companii sunt Romgaz și OMV Petrom, care vor livra către furnizori cantități mari de gaze, la preț plafonat, chiar și cu 30-40% mai mic față de cât era până acum. Mai departe, acești furnizori vor putea vine gaze, bineînțeles la preț mai mare, către consumatori. Mai exact, un furnizor va cumpăra gaze cu 68 lei/MWh de la un producător, iar apoi le va vinde către consumatori, alții decât cei favorizați de ANRE, la ce preț consideră necesar.

Alți beneficiari despre care HotNews.ro a scris în mai multe rânduri sunt firmele lui Ioan Niculae. Practic, prin încălcarea oricăror reguli de concurență, firmele din grupul InterAgro vor primi gaze la doar 68 lei/MWh, în timp ce restul industriei din România va plăti facturi și cu 30-40% mai mari. Interesant este că aceste combinate, cu excepția uneia, sunt închise, foarte vechi, lipsite de investiții și ruginite, iar pentru a fi redeschise, ar fi nevoie de noi autorizații.

Toate aceste prevederi încalcă legislația europeană pe partea de concurență. De altfel, Comisia Europeană a declanșat o procedură de infringement din cauza articolelor privind plafonarea prețurilor la gaze. De asemenea, în ceea ce privește taxa de 2%, Consiliul Concurenței a atras atenția că poate reprezenta ajutor de stat faptul că pentru două dintre companii, CE Oltenia și CE Hunedoara, va fi aplicat un alt regim.

HotNews.ro a scris mai multe articole despre efectele OUG 114 pe zona de energie. Vezi aici: