Cele trei modalități de a dovedi Poliției că ai asigurare RCA. Noile reglementări au fost publicate în Monitorul Oficial

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 8 septembrie 2020, 10:18 Economie | Asigurari


Control RCA in trafic
Foto: Politia Romana
Începând din această săptămână, șoferii vor putea dovedi că au asigurare RCA valabilă, în cazul unui control în trafic al Poliției, prin oricare din următoarele trei modalități: prezentând polița și contractul RCA pe suport de hârtie sau în format electronic ori prin informația rezultată din interogarea bazei de date AIDA care conține polițele RCA valabile, încheiate pe teritoriul României. Aceste modificări legislative au fost publicate luni, 7 septembrie, în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare în următoarele 3 zile de la data publicării.

ASF a adus modificări, în data de 26 august 2020, normei 20/2017 în privința modalităților care atestă încheierea asigurării RCA în cazul controalelor efectuate în trafic de către Poliție, iar luni, 7 septembrie acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.


Click pentru a deschide


Astfel, dovada încheierii asigurării RCA se poate face prin oricare din următoarele modalități:
  • a) polița de asigurare RCA și contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic;
  • b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României și numai pentru perioada menționată în aceasta, sau polița de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spațiului Economic European și a Confederației Elvețiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic.
  • c) informația rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existența unui contract RCA valabil la data interogării.

Modificările și completările aduse Normei nr. 20/2017 intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.

  • Schimbările legislative vin după o serie de articole HotNews.ro privind probleme la polițele RCA eise electronic

Aceste modificări legislative vin după o serie de articole în care HotNews.ro a prezentat această situație problematică la polițele RCA emise online, care din punct de vedere legal erau la fel de valabile ca și cele pe hârtie, doar că la controlul în trafic, unii polițiști țineau cont doar de varianta pe hârtie.

1. HotNews.ro a semnalat în data de 4 iulie că în epoca internetului, polița RCA emisă în format electronic și transmisă pe e-mail nu este suficientă în cazul unui control în trafic. Un cititor HotNews.ro a aflat asta pe propria piele, când polițistul i-a cerut să-i prezinte polița RCA pe suport de hârtie, în original.

La solicitarea HotNews.ro, Poliția Română a transmis că, potrivit legii, șoferii sunt obligați să dețină polița RCA în format fizic pe suport de hârtie, în original.


2, După acest articol, un deputat ne-a contactat pentru a ne semnala o inițiativă legislativă în Parlament pentru redresarea acestei situații.

Pentru că nu ar fi puține cazurile în care șoferii au fost amendați de polițiștii din trafic pentru că nu dețineau polița de asigurare RCA în original, pe suport de hârtie, un deputat USR a propus luna trecută un amendament la legislația privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie suficient să poți prezenta polița RCA în format electronic.


3. Tot după articolul HotNews.ro, mai mulți cititori ne-au semnalat o decizie judecătorească ce ar contrazice interpretarea Poliției.

Este vorba de o decizie definitivă din anul 2017 prin care Tribunalul Sălaj a respins apelul Poliției și a menținut sentința dată în anul 2016 de Judecătoria din Simleul Silvaniei prin care a fost anulată o amendă aplicată unui șofer pentru că nu avea la el polița de asigurare auto RCA.

Petru a lămuri aceste aspecte, HotNews.ro a adresat noi întrebări Poliției Române, care și-a reafirmat poziția că șoferii ar fi obligați, potrivit legii, să prezinte documentul pe hârtie. Referindu-se la decizia instanței din Sălaj, Poliția a subliniat faptul că deciziile din instanțe nu sunt unitare și a prezentat la rândul său o serie de alte decizii ale altor instanțe din țară contrare interpretării deciziei emise de Tribunalul din Sălaj.


4. După acest val de articole, Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat în data de 6 august, Autorității de Supraveghere Financiară (ASF)
să fie de acord cu modificarea urgentă a alin. (11) de la articolul 10 din cadrul Normei RCA nr.20/2017.

În baza formulării actuale, mulți șoferi sunt amendați de reprezentanții Politiei Rutiere atunci cand nu au asupra lor exemplarul original al politei RCA, in ciuda faptului ca si-au respectat obligatia legala de incheiere a asigurarii. Amenzile sunt de 1.000-2.000 lei si sunt insotite si de retinerea certificatului de inmatriculare. Propunerea AURSF vizeaza modificarea urgenta a acestui punct, asiguratii putand face dovada si cu polita RCA in format electronic, dar si prin consultarea online a bazei de date administrate de BAAR si prezentarea dovezii autoritatii abilitate.


5. Drept urmare, ASF a scos în dezbatere publică în data de 12 august un proiect de modificare a Normei 20/2017 referitoare la dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate, astfel încât șoferii să poată prezenta polița RCA în format pe hârtie sau în format electronic.


6. Ulterior, în data de 26 august 2020, ASF a adoptat aceste modifcări legislative care vor intra în vigoare la 3 zile după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8970 vizualizari

  • +12 (14 voturi)    
    nedumerire (Marţi, 8 septembrie 2020, 11:50)

    mi_po [utilizator]

    Pai daca se poate interoga baza de date, de ce trebuie sa ma mai opreasca politia sa interoghez eu baza de date, de ce nu o face direct politia?!
    Cer prea mult?
    Zile faine!
    • +1 (1 vot)    
      Situatia e cam așa: (Vineri, 11 septembrie 2020, 5:59)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui mi_po

      “ Cele trei modalități de a dovedi Poliției că ai asigurare RCA.”:

      “c) informația rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existența unui contract RCA valabil la data interogării.”

      Deci aici nu e clar : tu interoghezi baza de date și îi arăti polițistului sau îi dai smartfonul polițistului să interogheze el baza de date?

      E de Caragiale!
  • +3 (7 voturi)    
    hmm (Marţi, 8 septembrie 2020, 12:07)

    adrian_rolland [utilizator]

    Acum mai ramine doar sa te amendeza daca porti sau nu basca..
  • +11 (11 voturi)    
    Lol (Marţi, 8 septembrie 2020, 12:35)

    HP [utilizator]

    Interogarea bazei de date poate sa o faca politistul.

    Tot politistul ar trebui sa verifice si starea permisului si a talonului.

    De fapt, nu inteleg de ce cetateanul platitor de taxe e postas de hartii intre institutii.

    Ar trebui o lege prin care nicio institutie sa nu ceara cetateanului prezentarea unui act care se afla in baza de date a altei institutii publice.

    Sa se interogheze intre ei pana la loc comanda.
    • +1 (1 vot)    
      îți cere dovada la aceeași instituție! (Vineri, 11 septembrie 2020, 6:00)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui HP

      La ANAF cere dovada plătii impozitului PLĂTIT LA EI.
  • +2 (4 voturi)    
    ggg (Marţi, 8 septembrie 2020, 16:28)

    MTG [utilizator]

    In DB, e o mafie a militiei, care a reusit sa puna o limita de 50 km/ h pe un camp, unde sunt niste case parasite, unde stau ascunsi pe bancheta din spate a unui logan nemarcat parcat in poarta unei case, geamuri cu folie, sub o antena de telefonie mobila,

    Stie cineva cate legi incalca acesti militieni? Mai conteaza?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by