Profitul Volkswagen a scazut cu 74% in primul trimestru

de Vlad Barza     HotNews.ro
Miercuri, 22 aprilie 2009, 13:18 Economie | Auto

Pareau sa reziste excelent, insa criza le-a erodat rezultatele financiare. Grupul Volkswagen a raportat in primele trei luni un profit in scadere cu 74% si vanzari cu 11% mai mici, noteaza Bloomberg. Desi in martie vanzarile VW in Europa au crescut usor, grupul estimeaza ca livrarile pe plan mondial vor fi mai mici cu 10% in 2009.

In primul trimestru profitul net al grupului a fost de 243 milioane euro, mai mic fata de cele 929 milioane euro din primul sfert al lui 2008. Vanzarile au scazut cu 11%, spre 24 miliarde euro, iar compania a livrat 1,39 milioane vehicule. VW estimeaza ca in 2009 livrarile pe plan mondial vor scadea cu 10% de la nivelul record de 6,23 milioane vehicule inregistrat anul trecut.

Volkswagen a intrerupt productia in perioada sarbatorilor, dar si in februarie in mai multe uzine din Germania, iar anul acesta va renunta la 16.500 de angajati pe perioada determinata. Vanzarile modelelor Fox si Polo au fost impulsionate de programul Rabla din Germania, iar compania se bazeaza pe lansarea noii generatii Polo, dar si pe faptul ca Golf 6 e in primul an complet de comercializare.

Vanzarile globale ale marcii Volkswagen au scazut cu 5% in primele trei luni, la 868.000 de unitati. Grupul mai detine marcile Skoda, Seat, Bentley, Bugatti, Lamborghini, plus divizia de vehicule comerciale Volkswagen.


Citeste mai multe despre   






















555 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nu e problema (Miercuri, 22 aprilie 2009, 15:44)

    Dragos [anonim]

    deci tot au profit baietii, au bani de salarii si restul cheltuielilor si le mai si iese ceva. care e problema?
    • 0 (0 voturi)    
      gandire purila... (Joi, 23 aprilie 2009, 1:12)

      iancu [anonim] i-a raspuns lui Dragos

      Sti ce inseamna asta? Ca actionarii vor face presiuni sa se eficientizeze treaba...asta inseamna concedieri! Care produc alte concedieri...si tot asa...e un cerc vicios! Pe actionari nu ii intereseaza ca isi iau aia salariile sau nu.....ii intereseaza profitul! Dar dupa gandirea ta comunista....nu e nici o problema!!!!
      Somn usor!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică