In sesiunea de marti, la Bursa din Sibiu s-au tranzactionat 6.717 de contracte futures si optiuni, cu o valoare de 50,4 milioane de lei. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a aflat din nou in centrul atentiei investitorilor, fiind incheiate 2.861 de contracte in sedinta de ieri.

Indicele Dow Jones tranzactionat pe futures la decembrie 2011 a scazut cu 162 de puncte pana la cotatia de 11.665 puncte iar pe martie a pierdut 137 de puncte pana la 11.650 puncte. Dupa cresterile puternice de luni, au urmat scaderi si randamente ridicate marti pentru cei care au mizat short. In ultimele sapte ore de tranzactionare, rulajele Dow Jones s-au triplat, numarul total de contracte incheiate fiind de 2.861.

Pretul unciei de aur a fost cotat in crestere mare pe ambele scadente listate. Astfel, pe octombrie 2011 castiga 3,07% pana la 1.703.6 iar pe decembrie 2011 creste cu 3,18% la o cotatie de 1.702.3. Contractul de zece uncii creste si el pana la 1.697 puncte.

Cotatia Pachetului Phoenix (PHX) a crescut miercuri cu 11,13% pana la 5.212 (+522 puncte). Diferenta dintre cotatia a zece uncii de aur si cotatia indicelui Dow Jones (metoda de calcul a activului suport) s-a marit substantial prin aprecierea pretului pentru metalul galben si deprecierea pentru index-ul american.

Derivatele pe actiuni s-au mentinut in scadere, contractul futures cu activ suport actiunea SIF Oltenia scade cel mai tare pentru decembrie 2012, unde pretul de cotare era la ora 23.15 la 0,8670 lei in scadere cu 1,70%. Pentru martie 2012, pretul coboara la 0,9006 lei si inchideri de 612 pozitii pentru primele doua scadente listate.

In sectorul valutar leul pierde teren in fata euro, cursul de schimb tranzactionat pentru decembrie fiind 4,34 lei. Cel mai lichid contract in acest sector a fost cel cu activ suport perechea Eur/Usd, 802 contracte incheiate si o cotatie la ora 23.15 de 1,3889 (-0,26%) pentru scadenta decembrie 2011.