Luni: Principalele burse asiatice au urcat spectaculos. In SUA, piata va fi influentata de  indici importanti ai pietei imobiliare si consumului

de Carla Dinu     HotNews.ro
Luni, 24 august 2009, 6:12 Economie | Burse

Marile burse asiatice au inceput saptamana cu cresteri spectaculoase, influentate de evolutia bursei americane de la sfarsitul saptamanii trecute.

La Tokyo indicele Nikkei a castigat peste 3% in debutul sedintei de tranzactionare sustinut si de scaderea cotatiei yenului fata de dolarul american, scrie AFP. La final piata a urcat cu 3,35%.

Si bursa din Hong Kong a deschis luni in urcare importanta, cu 2,12%.

La Seul, indicele Kospi a incheiat in urcare cu 1,98%, atingand cel mai inalt nivel din ultimele 13 luni. Bursa de la Manilla a urcat cu 5,11%, de la Taipei cu 2,76%, cea din Noua Zeelanda cu 1,07%. La jumatatea sedintei, bursa de la Jakarta castiga 1,17%,iar cea din Bangkok, aproape 2%, scrie Reuters.

Investitorii de pe pietele asiatice urmeaza tendinta celor de pe Wall Street care au facut vineri ca bursa americana sa urce la cel mai inalt nivel inregistrat in acest an. Evolutia a venit pe fondul cresterilor din imobiliare si a declaratiilor optimiste facute de seful Fed, Ben Bernanke, care a apreciat ca activitatea economica din SUA si lume se normalizeaza, iar criza economica pare sa intre in declin.

In aceasta saptamana bursa americana va fi influentata de noi statistici in ceea ce priveste piata imobiliara, mai precis vanzarile de locuinte noi in SUA si consumul (indicele increderii consumatorilor in economia americana, comenzile de bunuri durabile, PIB-ul pe trimestrul al doilea, indicele S&P / Case Shiller, care ia in calcul preturile a 20 de zone metropolitane din SUA si indicele asteptarilor de consum calculat de Universitatea din Michigan), scrie agentia Reuters.

Vineri s-a anuntat ca vanzarile de locuinte vechi in SUA au urcat cu 7,2% in iunie.



Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

677 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    aiurea (Luni, 24 august 2009, 8:46)

    deu [anonim]

    numai la noi se intampla opusul...
  • +1 (1 vot)    
    la noi abia a inceput... (Luni, 24 august 2009, 10:14)

    lupone [anonim]

    criza o sa mai dureze..inca ceva vreme si inca ce e mai rau nu a trecut..numai unii spera sa poata da o garsoniera cu 150000 euro...si vise de genul asta..mai vorbim.
  • +1 (1 vot)    
    dead cat bounce.... (Luni, 24 august 2009, 10:34)

    Ovidiu [anonim]

    asta se intampla acum..

    in sua rata default-urilor este la 13%, record absolut de zeci de ani....si inca creste...

    brace for impact...urmeaza valul 2, iar guvernele nu mai au atata cash cat sa ajute firmele, ca i-au terminat in valul 1...deci vor tipari bani, si urmeaza inflatia...

    nici o criza din istoria lumii nu a durat 2 semestre....

    3-5 ani in cazul fericit, 10 in cazul nefericit...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version