Analiza WBS: Indicii bursieri europeni au ajuns la noi maxime ale ultimelor 18 luni

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 23 martie 2010, 23:38 Economie | Burse

 documente
(23 Mar 2010) PDF, 127KB
Indicii bursieri europeni au ajuns astazi la noi maxime ale ultimelor 18 luni, dupa ce Reuters a raportat ca un oficial al Ministerului de Finante al Germaniei a declarat ca Franta si Germania sunt de acord privind un ajutor financiar pentru Grecia, dar ca acesta va fi acordat doar impreuna cu Fondul Monetar International si numai daca Grecia va epuiza posibilitatile de finantare de pe pietele de capital.

Germania a fost pana in prezent principalul oponent al acordarii de ajutor financiar pentru Grecia de catre membrii zonei Euro. Indicii si-au marit cresterile spre finalul sesiunii, dupa ce datele macroeconomice din SUA s-au dovedit peste asteptari.

Dintre membrii indicelui german DAX 30, doar patru au inchis sedinta pe minus, cea mai slaba evolutie avand-o actiunile preferentiale ale Volkswagen, dupa ce compania a anuntat ca va strange capital in valoare de 4,7 miliarde EUR emitand noi actiuni preferentiale. Moneda Euro si-a continuat astazi deprecierea fata de dolarul american, cotatia EURUSD ajungand in jurul valorii de 1,35.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

157 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă