Analiza WBS: Indicii BVB au inceput saptamana cu cresteri spectaculoase

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 10 mai 2010, 21:03 Economie | Burse

 documente
(10 Mai 2010) PDF, 265KB
Indicii Bursei de Valori București au inceput saptamana cu creșteri spectaculoase, in ton cu avansul realizat de piețele occidentale dupa anunțul oficialilor UE și ai Bancii Centrale Europene privind masurile de urgența de stabilizare a situației financiare din zona euro in urma creșterii de saptamana trecuta a riscurilor de extindere a crizei din Grecia.

Practic toate acțiunile listate pe piața REGS au avansat astazi, aducand indicii la aprecieri cuprinse intre 8.85% (BET-NG) și 13.57% (BET-FI). Din componentele indicelui BET, care a caștigat astazi 11.14% pana la 5454.83, cea mai mare apreciere a fost inregistrata de acțiunile Condmag (+20.63%, cea mai mare creștere de pe piața REGS), iar cea mai redusa creștere de OMV Petrom (+5.67%).

Cele mai lichide companii au fost cele din sectorul financiar și de investiții, OMV Petrom fiind singura prezența in topul primelor 10 valori tranzacționate din afara acestui grup. Valoarea totala a tranzacțiilor cu acțiuni și titluri de stat de pe secțiunea BVB a fost de 49, respectiv 15 milioane de lei, in timp ce pe secțiunea RASDAQ s-au tranzacționat acțiuni in valoare de 2.17 milioane de lei.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

265 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    *)* (Luni, 10 mai 2010, 21:59)

    utug [anonim]

    Mai este mult ... pana departe !

    http://www.ktd.ro/bursa/indici_grafice.php?ix=BET&per=36&ix_comp=0&tip=abs&x=51&y=7


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă