La mijlocul saptamanii, sedinta de tranzactionare de la Bursa din Sibiu a fost una cu evolutii mixte, preturile intrand atat pe teritoriu negativ cat si pozitiv. Volatilitatea nu a fot insa foarte ampla, diferentele dintre minimele si maximele zilei pentru simbolurile tranzactionate fiind mai reduse comparativ cu sedintele precedente, se arata intr-un comunicat al Sibex.

Totusi, speculatorii de o zi bine pregatiti stiu ca pe orice variatie, indiferent de marimea ei, exista o oportunitate de exploatat, ei actionand in consecinta, prin strategii pe 16 piete, din care s-au remarcat din nou derivatele financiare respectiv cele pe indicele Dow Jones. La 17:15, ora de inchidere a tuturor simbolurilor, cu exceptia Dow Jones, care se tranzactioneaza pana la ora 19:00, in paralel cu piata americana, numarul de contracte se situa la 5.524, valoarea lor fiind de peste 14 milioane lei.

"Participantii au fost angrenati in special in strategii speculative, pe fondul schimbarilor de directie, inregistrate mai ales pe segmentul financiar, prin prisma evolutiei derivatului pe actiunile SIF5. De altfel, aceste titluri, alaturi de derivatele pe indicele Dow Jones au facut sedinta interesanta, ele fiind cele mai tranzactionate”, a declarat un broker.

La o zi de la revenirea la tranzactionare, DESIF3 au fost din nou tranzactionate pentru scadentele iunie si septembrie, evolutia lor fiind una pozitiva, conform aprecierilor de 2,45 si 2,45%, care au dus cotatiile la 0,5230 si 0,5474 lei/actiune.

Pentru derivatele pe indicele Dow Jones, pana la ora 17:15, evolutia a fost una exclusiv „rosie”, pentru toate scadentele tranzactionate, piata corelandu-se cu ceea ce s-a intamplat marti pe Wall-Street. Totusi, tranzactionarea simultan cu bursa new-yorkeza, care inregistra la aceeasi ora o tendinta pozitiva, este un factor care pana la inchidere, se poate reflecta atat in evolutia pretului, cat si in cea a volumului. Numarul contractelor DEDJIA_RON era de peste 900 iar cotatia pentru iunie a inregistrat un traseu intre un maxim de 10.070 si un minim de 10.000 puncte.

DESIF5 au atras 4.356 contracte reprezentand schimburi echivalente cu 4,35 milioane de actiuni. Scadenta scurta (iunie) a fost cea mai solicitata, pretul de cotare evoluand pe un culoar de 3,29 bani. La inchidere, DESIF5 iunie valorau 1,1296 lei/actiune, in urcare cu 0,41%.