Bursa de la Bucuresti a inchis pe plus miercuri, cu un avans mai important pe sectorul SIF-urilor

de Dragos Comache     HotNews.ro
Miercuri, 16 iunie 2010, 17:04 Economie | Burse

Indicele societatilor de investitii financiare a crescut cu peste 4% in sedinta de miercuri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in vreme ce indicele general al pietei a avansat cu 2,2%.

BET-C, indicele compozit al BVB, a urcat cu 2,27%, pana la 3.016,05 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a crescut cu 2,74%, la 5.099,99 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 4,19%, ajungand la 22.079,13 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 3,07%, la 471,36 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu 2,65%, pana la 719,12 puncte.

Rulajul de pe piata reglementata a BVB a crescut de aproape trei ori, la 47,80 milioane de lei, echivalentul a 11,31 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 47,78 milioane de lei. BRD - Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 10,98 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova cu un rulaj de 9,79 milioane de lei, respectiv 7,90 milioane de lei. SIF Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 3,22 milioane de lei, iar Banca Transilvania se afla pe locul cinci, cu 2,48 milioane de lei.

Actiunile Electroaparataj (12,26%), Petrolexportimport (9,76%) si SSIF Broker (8,24%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Banca Comerciala Carpatica (-1,05%) si Contor Group (-0,74%) au fost singurele care au inregistrat pierderi.

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 22.081 lei, iar cele cu unitati OTP Green Energy au fost de 164 lei.​


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

158 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă