La Bursa din Sibiu, iulie a debutat cu o lichiditate de nivel bun, pe fondul evolutiei "rosii" a pietei fiind incheiate, pana la ora 17:15, 11.578 contracte cu o valoare de 35,6 milioane lei, se arata intr-un comunicat al Bursei sibiene. "Astfel, iulie a inceput sub auspiciul strategiilor pe vanzare, evidentiindu-se din nou marele avantaj al tranzactiilor cu instrumentele financiare derivate, anume posibilitatea de a castiga si cand preturile scad. Fapt exploatat la maxim de speculatorii activi pe segmentul financiar, valutar si al indicilor, dovada si cresterea cu circa 5000 de noi deschideri a numarului de pozitii futures, care a ajuns la 38.730", se mai arata in document.

De o lichiditate buna s-a bucurat in continuare perechea EURO/RON, cu 1276 contracte, semnificand 1,27 milioane euro transferati intre vanzatori si cumparatori. Dupa ce in prima parte a saptamanii leul a batut o serie de recorduri negative, ajungand la un minim istoric fata de euro, pretul futures al monedei unice a indicat scaderi pentru a doua zi la rand, si asa cum speculatorii sibieni au anticipat inca din sesiunea precedenta, euro s-a depreciat fata de leu, fapt reliefat si de oficialul BNR.

Speculatorii din piata sibiana au continuat si joi sa mizeze pe un leu mai puternic, preturile estimate pentru cele patru scadente tranzactionate indicand ieftinirea monedei europene cu valori intre 3 si 7,94 bani. "Lichiditatea derivatului euro/leu fost asigurata si de diferenta foarte redusa dintre cele mai bune cotatii de vanzare/cumparare pe trei scadente, anume septembrie si decembrie 2010, respectiv martie 2011, aceasta situandu-se la un ban in majoritatea timpului, dar coborand chiar la 0,3 bani. Preturile atractive gasite in piata au fost favorabile atat vanzatorilor cat si cumparatorilor", a mai explicat brokerul.

Unul din produsele pentru care semnalele din ultimele zile indicau deprecieri, a fost contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average. "Dupa doua sedinte de scadere consecutiva pe Wall-Street, evolutia sa pe piata Sibex, una corelata cu Wall-Street din acest punct de vedere, nu putea fi decat una pe minus. Directia negativa a fost consemnata inca de la deschidere, cotatia mentinandu-se permanent sub nivelul zilei precedente", a observat un alt broker. In aceste conditii, participantii au incheiat, pana la 17:15 aproape 2200 contracte DEDJIA_RON. Scaderea de 222 puncte, conform diferentei dintre minimul zilei si cotatia de la inchiderea zilei precedente a asigurat speculatorilor short pe septembrie un castig de pana la 49%.

Penultima sedinta a saptamanii a oferit si importante oportunitati speculative pentru DESIF5, strategiile aplicate ducand la rularea a 8,12 milioane de actiuni ale emitentului. Pentru scadenta septembrie, DESIF 5 au evoluat pe un culoar de 549 puncte, randamentul pe vanzare putand ajunge la 34%.