Bursa de la Bucuresti a inchis in crestere joi, rulajul fiind sustinut de tranzactiile cu titluri BRD si BVB

de Dragos Comache     HotNews.ro
Joi, 23 decembrie 2010, 17:37 Economie | Burse

Bursa din Bucuresti a incheiat sedinta de joi pe plus, cele mai mari cresteri fiind inregistrate de indicele compozit si de cel al companiilor energetice.

Astfel, BET-C, indicele compozit al pietei, a urcat cu 1,31%, la 3.075,81 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a avansat cu 0,89%, la 5.186,95 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 0,75%, ajungand la 20.939,81 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 0,82%, la 460,12 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a crescut cu 2,01%, la 761,30 puncte.

Rulajul actiunilor listate la BVB a fost de 28,07 milioane de lei (6,55 milioane de euro), tranzactiile de pe piata Deal cu actiuni BRD si BVB reprezentand aproape 30% din total.

Pe piata Regular, titlurile SIF Oltenia (+1,07%) au atras cea mai mare lichiditate, de 3,53 milioane de lei, urmatoarele locuri fiind ocupate de Banca Transilvania (-1,49%) si OMV Petrom (+2,76%), cu schimburi de 3,08 milioane de lei, respectiv 2,02 milioane de lei. Pe locul patru in top sunt titlurile SIF Moldova (+1,47%), cu un rulaj de 1,96 milioane de lei, iar pe cea de-a cincea pozitie se afla Impact Developer & Contractor (+4,40%), cu 1,4 milioane de lei.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-a transferat un pachet de 500.000 actiuni al BRD, adica 0,07% din capitalul bancii, la un pret de 12,3 lei pe actiune, valoarea tranzactiei fiind de 6,15 milioane de lei. De asemenea, s-a realizat o tranzactie cu actiunile BVB, fiind vandute 50.000 actiuni, adica 0,65% din titlurile Bursei, la un pret de 40,5 lei pe actiune si o valoare totala de 2,02 milioane de lei.

Pe sectorul obligatiunilor, s-au efectuat schimburi cu obligatiuni emise de municipiul Timisoara, in valoare de 895 lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 59.842 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 21.308 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate cinci contracte avand ca activ suport actiunile SIF Muntenia cu scadenta pe luna iunie, la un pret mediu de 0,627 lei si o valoare totala de 25.090 lei, si trei contracte pe acelasi activ cu scadenta in martie, la un pret mediu de 0,624 lei si o valoare de 9.355 lei.​


Citeste mai multe despre   






















174 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version