Pietele europene au inceput saptamana cu cresteri importante, revenind dupa ce saptamana trecuta suferisera cea mai abrupta scadere din ultimele sapte luni. Indicele londonez FTSE 100 a fost singurul dintre principalii indici occidentali care a incheiat sesiunea de astazi in scadere cu 0.12%, fiind afectat de evolutia negativa a sectorului bancar in urma publicarii de catre HSBC a unor rezultate financiare pentru 2010 sub asteptarile analistilor.

La polul opus s-a situat indicele german DAX, care a avansat cu 1.21% pana la 7272.37. Cresterea preturilor de import din Germania s-a mentinut in ianuarie in apropierea maximului ultimilor 29 de ani, fiind influentata de evolutiile ascendente ale cotatiilor pentru energie si materii prime. Rata anuala de crestere a preturilor a fost de 11.8% fata de 12% in decembrie, ramanand peste asteptarile medii de 11.2% ale analistilor economici. Economia daneza s-a contractat neasteptat cu 0.4% in al patrulea trimestru al anului trecut, dupa 15 trimestre de cresteri consecutive, in urma reducerii exporturilor si a cheltuielilor guvernamentale.