Varujan Vosganian: Un anunt prealabil de oferta pentru Oltchim va fi publicat saptamana viitoare

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 24 mai 2013, 21:15 Economie | Companii

Un anunt prealabil de oferta pentru Oltchim va fi publicat saptamana viitoare, pentru a testa interesul potentialilor investitori, a anuntat, vineri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, prezent la manifestarile organizate in localitatea argeseana Golesti cu ocazia implinirii a 138 de ani de la infiintarea PNL.

"Saptamana viitoare vom publica anuntul de oferta pentru Oltchim, care este un anunt prealabil. El nu este un caiet de sarcini propriu-zis, ci este o tentativa de a vedea care este interesul posibililor investitori. Am avut cateva fonduri (...), catre sfarsitul saptamanii vor mai veni cateva echipe de experti din partea unor firme interesate. Am facut acest anunt de oferta pentru ca, de aici inainte, contactele noastre sa fie facute publice si asta sa dea o anumita incredere zonei", a declarat Vosganian, citat de Agerpres.

El sustine ca printre potentialii investitori se numara si compania rusa TISE, care a-a aratat interesata si in trecut de privatizarea Oltchim.

"Una dintre companiile care au fost interesate si cu care am fost si la primul ministru, compania TISE, care anul trecut nu a mai participat la licitatie din motive bine cunoscute, si-a anuntat interesul si pentru o formula integrata, cu rafinaria de la Pitesti, Arpechim, cu platforma noastra de la Arpechim (Divizia Petrochimica Bradu - n.r.) si cu platforma de chimie", a precizat ministrul.

O alta prioritate pentru Ministerul Economie o reprezinta cresterea volumului productiei realizate de Oltchim, astfel incat societatea sa redevina profitabila.

"E nevoie ca platforma de chimie sa aiba o capacitate de 50%, pe ansamblul intregului combinat. (...) Eu, cu colegii mei si cu administratorii judiciari, am finalizat o gandire pe care saptamana viitoare am s-o discut cu premierul", a anuntat Vosganian.

Planul prevede gasirea, in prima faza, a unei finantari de 25 de milioane de euro, care sa permita plata utilitatilor si achizitionarea suplimentara de materie prima, astfel incat, in urmatoarele luni, productia sa ajunga la un nivel care sa asigure profit societatii.

"Saptamana viitoare voi prezenta primului ministru aceasta constructie financiara, care sa se bazeze pe ceea ce inca nu este ipotecat la Oltchim si care sa poata atrage interesul unor banci. Daca toata lumea va fi de acord, atunci vom purcede la aceasta constructie financiara", a explicat ministrul Economiei.













Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

421 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Rugaminte pentru dl Vosganian (Vineri, 24 mai 2013, 22:49)

    un dac [utilizator]

    Stimate prozator,
    Valcea este acum muribunda.
    Inchiderea iminenta a Oltchimului e ceva ce nu puteti dvs intelege nici macar ca impact alimentar.

    Va rog frumos sa nu mai vorbiti la timpul viitor despre Oltchim. Incheiati aceasta campanie electorala eterna, suntem totusi la 1 an de guvernare.Deveniti penibil pentru oamenii detasati si criminal lingvistic (sper ca "doar" lingvistic) pentru cei care sunt direct implicati.

    Valcea, Oltchimul, oamenii simpli, oamenii muncii din aceasta tara au nevoie de un simplu: "La Oltchim am facut...". Viitorul etern din declaratiile dvs nu va face cinste, dar nu de cinstea dvs va scriu eu aici, ci de impactul emotional pe care il au afirmatiile dvs gratuite (desi sunteti platit pentru ele).

    Craciun Fericit!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă