CEO-ul OMV, Gerhard Roiss, ar putea fi demis de la conducerea companiei austriece

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 13 octombrie 2014, 19:16 Economie | Companii

Gerhard Roiss, directorul general executiv al OMV, ar putea fi demis de la conducerea companiei austriece inainte de expirarea contractului sau (martie 2017), pe fondul scaderii veniturilor operationale si a unor neintelegeri din cadrul grupului, anunta Reuters. Surse citate de presa din Austria sustin ca o eventuala despartire de Gerhard Roiss ar urma sa fie discutata intr-o intalnire a conducerii OMV programata marti.

Contractul lui Gerhard Roiss cu OMV a fost prelungit anul trecut pana in 2017, el fiind CEO al companiei din 2011.

In ultimul an, compania a inregistrat rezultate financiare slabe. Profitul operational s-a injumatatit in al doilea trimestru din acest an pe fondul crizei din Libia, care a determinat grupul sa creasca productia de petrol in tari unde costurile sunt mai mari, precum Norvegia, noteaza Mediafax.

De asemenea, divizia de gaze naturale nu a consemnat un avans important, asa cum a sperat conducerea companiei. In aceste conditii, Roiss a incercat sa reduca divizia, ceea ce a determinat aparitia unor neintelegeri intre el si seful unitatii, Hans-Peter Floren, potrivit surselor citate de Reuters.

In 2013, divizia de gaz si energie a contribuit cu doar 1 milion de euro la profitul grupului, inainte de dobanzi si taxe, care a inregistrat o valoare de 2,7 miliarde de euro.

O alta sursa apropiata situatiei a dezvaluit ca Gerhard Roiss si Hans-Peter Floren, pe care i-a numit "masculi alfa", poarta o lupta pentru putere in interiorul companiei. Actionarii principali ai OMV, compania de stat austriaca OIAG (cu o participatie de 31,5%) si International Petroleum Investment din Abu Dhabi (cu o participatie de aproape 25%), le-au cerut celor doi sa ajunga la un acord.

 In cazul in care Roiss si Floren vor parasi OMV, board-ul companiei va pierde trei dintre membrii existenti, si anume Manfred Leitner (director de Marketing), David Davies (directorul de Finante) si Jaap Huijskes (directorul diviziei de explorare si productie).

De altfel, in septembrie, OIAG a anuntat ca OMV si-ar putea schimba conducerea si strategia de afaceri in urma unei evaluari incepute in primul trimestru al anului.

Actiunile OMV au coborat, vineri, la minimul ultimilor doi ani, valoarea acestora scazand cu aproape o treime de la inceputul anului pana in prezent.

In Romania, compania OMV Petrom, controlata de grupul austriac OMV, administreaza o retea de 545 statii de distributie a carburantilor, din care 392 operate sub brandul Petrom si 153 sub brandul OMV.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o productie anuala de titei si gaze de 66 milioane de barili echivalent petrol (bep). Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual si detine o centrala electrica de 860 MW si un parc eolian de 45 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pietele din Romania si tarile invecinate, prin intermediul a circa 800 benzinarii.













Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1567 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Nu e deja demis... (Luni, 13 octombrie 2014, 20:47)

    erl2014 [utilizator]

    Pai nu l-au demis deja si inca de săptămâna trecută .....
    • +1 (1 vot)    
      Sifon (Marţi, 14 octombrie 2014, 13:21)

      Close [utilizator] i-a raspuns lui erl2014

      Se pregatesc niste chestii deosebite la cati bani au fost sifonati in ultima perioada. Valabil pentru tot grupul, nu doar bucata romaneasca.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică