Echipele de conducere de la multe companii mari au ajuns sa fie formate preponderent din romani, tendinta sustinuta de maturizarea managerilor locali, dar si de costurile mai mici fata de cele implicate de un expat, apreciaza Oana Datki Botolan, SEE managing partner Consulteam, citata de Mediafax.

"Principalul motiv al acestor miscari este ca romanii manageri s-au maturizat, au avut timp sa invete, sunt suficient de pregatiti sa ocupe functii de management. Un al doilea motiv pentru aceasta evolutie poate fi legat de costuri. Pentru un expat, costurile sunt usor disproportionate, si nu este vorba neaparat de salariu, ci de cheltuieli cu locuinta, mutarea familiei, costurile cu educatia copiilor", a spus Oana Datki.

Pe de alta parte, la nivel de top management in multinationale continua sa domine expatii, iar in sistemul bancar doar patru banci din top 10 au CEO roman.

Aceasta tendinta ar putea sa continue si nu pentru ca nu ar exista romani suficient de bine pregatiti pentru a ocupa astfel de pozitii, ci in principal ca urmare a politicii rotatiei de cadre (CEO) din cadrul bancilor mari si marilor companii multinationale, mai spune Oana Datki Botolan.

Potrivit unui studiu realizat de grupul de firme din domeniul imobiliar Nordis, cetatenii straini veniti in Bucuresti de regula cu jobul prefera sa locuiasca in zona centrala sau in cea de Nord a Capitalei, zona Baneasa-Pipera fiind preferata de familisti, pe cand Dacia-Polona-Piata Romana-Universitate fiind aleasa de personalul diplomatic si de tineri.

Chiriile variaza intre 1.000-1.800 euro pentru apartamente cu trei camere si 1.600 -2.500 euro pentru apartamente cu patru camere.