Airbus va detine o participatie majoritara in programul C-Series al constructorului canadian de avioane Bombardier, un avion comercial cu 100 pana la 150 de locuri care va completa gama producatorului european pe acest segment, anunta AFP.

Aceasta apropiere spectaculoasa intervine in momentul in care Statele Unite au impus drepturi de vama de 220% pentru aceste avioane importate in America, alaturi de o taxa antidumping de 80%.

Boeing acuza Bombardier ca beneficiaza de subventii publice si ca a vandut in pierdere avioane catre Delta Air Lines.

Acordul dintre Airbus si Bombardier va permite obtinerea unor importante economii la costul de productie pentru C-Series si ii va oferi forta comerciala a Airbus, afirma cele doua companii, intr-un comunicat. Sediul productiei programului va ramane in Quebec.

Airbus va detine aproximativ 50,01% din actiunile CSALP, entitatea care gestioneaza programul C-Series, iar Bombardier si Investissement Quebec 31 si, respectiv, 19%.

O astfel de apropiere a fost evocata in urma cu doi ani, dar proiectul fusese abandonat intre timp.

C-Series este un avion de ultima generatie construit in mare parte din materiale compozite.