UPDATE: Schimbare in legislatia RCA: Pagubitii vor putea cere despagubiri inainte de reparatia autovehiculelor accidentate

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 22 februarie 2010, 16:29 Economie | Companii

 documente
(22 Feb 2010) DOC, 172KB
Asiguratii RCA vor avea in curand drept de a solicita despagubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului, inainte de efectuarea reparatiei acestuia, potrivit unei modificari legislative anuntate luni de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Asiguratorul RCA va avea obligatia de a stabili cuantumul despagubirii la valoarea preturilor practicate de catre unitatile de specialitate sau prevazute in cataloagele de specialitate astfel incat despagubirea primita sa-i permita pagubitului efectuarea reparatiilor.

  • Despagubirile se vor achita in cel mult 10 zile

Potrivit CSA, pana acum in astfel de situatii, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de catre unitatile de specialitate, noua masura urmand sa permita pagubitilor sa solicite intai plata despagubirilor si ulterior sa efectueze reparatiile necesare.

In plus, despagubirea va fi achitata in termen de maximum 10 zile de la depunerea ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, fata de 15 zile, cat era pana acum.

  • In cazul unor suspiciuni de frauda, investigatiile vor fi anuntate in cel mult 10 zile si nu vor depasi 3 luni

O alta schimbare vizeaza daunele susceptibile de frauda. Asiguratorii care au suspiciuni cu privire la dauna RCA si intentioneaza investigarea cazului, vor fi obligati sa le comunice in scris acest lucru atat asiguratului cat si pagubitului in termen de zece zile de la data avizarii daunei. Investigatiile nu se pot intinde pe mai mult de 3 luni, mai arata oficialii CSA.

"Am decis modificarea normelor RCA pentru a sprijini si mai mult interesele asiguratilor si imi exprim speranta ca aceste demersuri vor conduce la imbunatatirea serviciilor prestate de catre companiile de asigurare. Daca pana acum societatea de asigurare stabilea valoarea despagubirilor potrivit propriilor criterii, acum valoarea pagubei se stabileste avand in vedere preturile practicate de catre unitatile de specialitate sau cele din cataloagele de specialitate", a declarat presedintele CSA, Angela Toncescu.

Aceste modificari vin dupa ce in ultima perioada, o serie de service-uri auto s-au plans ca au sume mari de recuperat de la asiguratori pentru reparatiile efectuate in baza politelor Casco si RCA. Scandalul dintre asiguratori si service-uri dateaza de cateva luni, gestul CSA fiind un pas in directia impacarii celor doua tabere.

  • Cristian Muntean, ASSAI: Pe fond, lucrurile raman neschimbate

Contactat de HotNews.ro, Cristian Muntean, director in cadrul ASSAI, asociatia care sustine ca reprezinta interesele a peste 400 de service-uri auto independente si care a protestat luni in Capitala fata de neregulile care se petrec pe piata asigurarilor sub supravegherea acestei Comisii, considera ca modificarile aduse nu schimba fundamental situatia.

"Stiti ce inseamna "de la data depunerii ultimului document"? Este o formula nefericita pe care din pacate au mentinut-o. Depunerea ultimului document inseamna momentul in care se termina investigatia. Daca aceasta dureaza 3 luni de zile, inseamna ca despagubirea nu va mai fi achitata in 105 zile, ci in 100 de zile. E mai bine, corect, dar nu se spune nici in lege si nici in aceste modificari, ce sanctiuni primeste compania de asigurari in situatia in care refuza efectuarea platii in acel termen. Sunt niste asa zise schimbari, dar pe fond lucrurile raman neschimbate. Nu a adus nici un fel de modificare majora fata de vechile norme", a declarat Cristian Muntean.

  • ASSAI: Euroins si Carpatica sunt companiile cu cele mai mari intarzieri la plata din piata, iar CSA nu face nimic

In opinia directorului ASSAI, "companiile de asigurari raman in continuare copii rasfatati ai CSA", Muntean precizand ca a avertizat CSA fata de companiile cu cele mai mari intarzieri la plata facturilor de reparatie inca de anul trecut, fara ca autoritatea sa intreprinda vreo actiune.

"Euroins si Carpatica sunt companiile cu cele mai mari intarzieri la plata. In prezent, daca in Bucuresti sunteti lovit de un asigurat RCA Carpatica sau Euroins veti avea o reala problema de a gasi un service care sa accepte o reparatie pentru aceste companii de asigurari. Eu nu cunosc nici un service care sa accepte, pentru ca intarzierile sunt de la 6 luni in sus.

Eu anul trecut am avut o intalnire cu CSA si le-am zis de Carpatica ca au intarzieri la plata. Mi-au spus sa le transmit un document excel cu toate datele. Le-am transmis peste 200 de astfel de situatii, am si confirmarea de primire a mailului dar nici pana azi nu mi-au raspuns. De ce? Pentru ca CSA protejeaza interesele companilor de asigurari nu ale asiguratilor", a mentionat Muntean.

ASSAI a transmis luni o scrisoare de protest catre autoritatile romane, in care avertizeaza printre altele ca in prezent "exista in piata doua societati de asigurare ce au grave probleme de solvabilitate si cu intarzieri de pana la 2 ani la plata facturilor de reparatii, cunoscute de Angela Toncescu, presedintele CSA, carora li se permite in continuare sa vanda polite RCA.

  • Ion Vasile, fostul presedinte ASSAI: Masura CSA vine in sprijinul asiguratului

Nu de aceeasi parere este insa si Ion Vasile, fost presedinte ASSAI, care si-a anuntat luni dezaprobarea fata de protestul ASSAI, demisia din aceasta asociatie si intentia de a infiinta o noua asociatie, respectiv Patronatul Societatilor de Sevice Auto din Romania (PSSAR).

"Cred ca modificarea normelor privind RCA vine in sprijinul asiguratului si a service-urilor, astfel ca o parte din asigurati pot opta pentru a cere banii inainte, ceea ce este si in avantajul unitatii reparatoare pentru ca aceasta isi va incasa contravaloarea reparatiei direct de la asigurat si nu de la asigurator ceea ce va reduce perioada pina la incasarea facturilor, scurtand foarte mult perioada acestora de decontare si asigurand un cash flow pozitiv. (...)  In toata aceasta schema are de castigat pagubitul care nu mai este afectat de un eventual litigiu ce poate aparea intre asigurator si unitatea reparatoare", a spus Ion Vasile.

  • CSA sustine ca verifica indicii de solvabilitate ai asiguratorilor si ca nu poate interveni in relatiile comerciale dintre service-urile auto si asiguratori

Contactati in legatura cu acuzele ASSAI, privind problemele de solvabilitate ale unor companii de asigurari, oficialii CSA au explicat pentru HotNews.ro ca monitorizeaza periodic acesti indicatori.

"Permanent, CSA monitorizeaza indicatorii de solvabilitate si prudentialitate ai societatilor de asigurare, astfel incat in orice moment acestea sa-si poata onora toate obligatiile asumate prin contractele de asigurare", au precizat oficialii CSA.

Cat priveste acuzele privind masura diminuarii contributiilor datorate de asiguratori care nu s-a reflectat si in buzunarele asiguratilor, CSA sustine ca decizia a fost luata tocmai pentru a ajuta asiguratorii sa-si indeplineasca obligatiile de plata fata de asigurati.

"Prin aceasta masura s-a avut in vedere mentinerea gradului de solvabilitate al societatilor de asigurare la un nivel ridicat, astfel incat acestea sa-si poata onora toate obligatiile catre asigurati/pagubiti care au fost asumate prin contractele de asigurare", au spus oficialii CSA.

Nu in cele din urma, reprezentantii CSA au reamintit faptul ca toate contractele comerciale incheiate intre prestatorii de servicii si societatile de asigurare nu sunt supuse aprobarii CSA si prin urmare nici obligatiile companiilor de asigurare ce decurg din aceste contracte nu fac obiectul supravegherii CSA.


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

7957 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    mai sa fie (Luni, 22 februarie 2010, 16:52)

    lmc [utilizator]

    sa o vad si pe asta, dar tare mi-e teama de niste clauze asa de restrictive ca o sa fie ca'n Caragiale: "sa se schimbe, dar pe ici pe colo"
    • +1 (1 vot)    
      Incredibil (Marţi, 23 februarie 2010, 11:38)

      AAA [anonim] i-a raspuns lui lmc

      In tara asta de kko se pare ca totul e posibil. E un pas inainte ca se dau banii in avans, dar total insuficient! Adica tot eu, lovit-pagubit, trebuie sa alerg pe la constatare, investigare, evaluare, reevalure, ridicare pesches etc. ca sa-mi repar masina lovita din vina altuia.
      Pe cand un sistem NORMAL in care in momentul in care eu, lovit-pagubit, nu am nicio vina, iau RCA-ul vinovatului (vina stabiita de organele abilitate, in cazul de fata Politia Rutiera) si ma duc la service-ul autorizat (obligatoriu mai ales in cazul masinilor in garantie), aia mi-o repara si mi-o dau IMEDIAT ce e gata? Nu ar trebui sa fie treaba mea cand li se vireaza banii service-urilor. Nu trebuie sa astept eu, lovit-fara-vina, sa se vireze banii! Atat vreme cat vinovatul are RCA valabil la o firma acreditata, firma aceea ar trebui sa poata plati, nu? "Permanent, CSA monitorizeaza indicatorii de solvabilitate si prudentialitate ai societatilor de asigurare, astfel incat in orice moment acestea sa-si poata onora toate obligatiile asumate prin contractele de asigurare", citat de mai sus. :)
      Dar toate astea sunt vise in Romanik!
  • +3 (5 voturi)    
    Unde? In Romania??? (Luni, 22 februarie 2010, 16:56)

    Spartakus [anonim]

    Deci cum asta? Ma loveste Dorel, el este de vina, eu merg la asiguartorul lui si el imi da mie bani cit zice service-ul ca ma costa reparatul masinii? Dumnezeule Mare, astia-s toti tantalai. Cum sa faci asa ceva in tara in care toata lumea minte pe toata lumea si nimeni nu crede, toata lumea fura de la toata lumea si nimeni nu se plinge, in fine, toata lumea tamponeaza pe toata lumea si nimeni nu "si-o mai" repara... Ah, Mircea, si mie-mi place mult tara in care traiesc!
    • +2 (4 voturi)    
      Tamponare (Luni, 22 februarie 2010, 17:00)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Spartakus

      Tamponeaza tu pe unul de 2 ori sa vezi ce-ti trece cand vei afla pretul la RCA la reinnoire. O sa platesti doar de 3 ori mai mult, asa ca du-te si tamponeaza cativa.
    • +2 (2 voturi)    
      cam ai dreptate (Luni, 22 februarie 2010, 17:06)

      Luke [anonim] i-a raspuns lui Spartakus

      cu toate ca ar trebui sa fim mai bine protejati noi, clientii acestor asiguratori, prevederea este cam aiurea sau cel putin cam vaga exprimarea sau incompleta descrierea procedurii.
      Pai sa vedem: mi-o zgarie dorel, iau bani de la rca, mi-o zgarie costel, iau bani de la rca, etc, si la o colectie de 10 zgarieturi si cu banii in buzunar mi-o fac pe casco.
      • 0 (0 voturi)    
        Contract (Luni, 22 februarie 2010, 17:47)

        Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Luke

        Luke, lui Dorel nu cred ca-i convine sa-ti dea RCA-ul lui ca sa-ti repari masina pentru ca la anul va plati o asigurare cu 35% mai scumpa.
        Daca are norocul si mai face inca un accident o sa plateasca doar cu 300% mai mult.
        Anul asta mai merge, ca Dorel nefiind informat habar nu are ce-l asteapta.

        Tu, baiat destept, iei banii de pe RCA-urile lor si-ti deschizi dosar pe Casco. La reinnoire si tu vei plati mai mult asigurarea Casco. Unde e afacerea?
        Nu mai punem la socoteala ca societatile de asigurari mai vorbesc intre ele si s-ar putea sa te trezesti si cu un dosar penal de frauda.
        • 0 (0 voturi)    
          pai... (Luni, 22 februarie 2010, 17:55)

          Luke [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

          nu conteaza ce-i convine sau nu lui dorel, el m-a lovit...si chiar si sa aranjez cu dorel si tot i-ar conveni sa-mi loveasca cu dacia lui masina. si fi linistit mai mult nu inseamna dublu, si lejer mi-am indoit tabla la masina pana acum si au platit aia cat am dat si io la asigurare.
          ATENTIE: din ce scrie in comunicat aia trebuie sa-ti dea banii ca asa-i ceri tu, nu se deduce de nicaieri ca trebuie sa faci ulterior dovada folosiri lor la reparatie...eu in ipoteza asta vorbesc
        • 0 (0 voturi)    
          Casco (Luni, 22 februarie 2010, 17:56)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

          Cazul tau in conditiile in care ai fransiza.
          Pentru cele 2 zgarieturi platesti 2 fransize, adica 200 Eur. Pentru zgarieturile alea probabil primesti de la asiguratorul RCA tot 200 Eur.
          Unde mai e afacerea? Ca platesti la anul Casco mai mare? :)

          Numai la furat ii sta gandul romanului.
        • 0 (0 voturi)    
          Casco (Luni, 22 februarie 2010, 17:56)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

          Cazul tau in conditiile in care ai fransiza.
          Pentru cele 2 zgarieturi platesti 2 fransize, adica 200 Eur. Pentru zgarieturile alea probabil primesti de la asiguratorul RCA tot 200 Eur.
          Unde mai e afacerea? Ca platesti la anul Casco mai mare? :)

          Numai la furat ii sta gandul romanului.
    • +2 (2 voturi)    
      plata despagubiri RCA. (Luni, 22 februarie 2010, 17:09)

      Vlad Tepes [anonim] i-a raspuns lui Spartakus

      Spartakus a fost sclav si cinstit.Tu ,cum vorbesti pari mai degraba hot,dar daca este asa sa nu crezi ca toti romanii sunt hoti,asa ca nu mai vorbi cu noi.A vorbi cu noi este un obicei comunist,cand ei erau cu felicitarile si "noi" cu belele(raspunderile).Plata anticipata a despagubirilor RCA este normala si cine va incerca ce spui tu,va raspunde(individual).Fara"noi".
      • +1 (1 vot)    
        bravo! (Luni, 22 februarie 2010, 17:42)

        lmc [utilizator] i-a raspuns lui Vlad Tepes

        ai pus problema f. corect! Daca unii se gandesc la hotii, nu inseamna ca toti fac asta!!! Sunt si oameni care vor sa traiasca normal, nu numai sa fure toata ziua!
    • 0 (0 voturi)    
      pai nu!!!domnule (Luni, 22 februarie 2010, 17:12)

      pagubosul [anonim] i-a raspuns lui Spartakus

      te duci iti iei banii de la asigurator vii la service-ul care face lucrarea si numai dupa ce vezi masina facuta le dai banii, si aici te poti lasa cu mofturi daca ceva nu-ti convine.Mama ce lege tare!!!
    • +1 (1 vot)    
      ba e foarte corect asa (Luni, 22 februarie 2010, 17:24)

      io [anonim] i-a raspuns lui Spartakus

      sau preferi sa stai cu masina blocata in service
      pina catadicsesc cei de la asigurari sa plateasca? eu sunt patit cu ei, deci stiu ce spun.
      iar pentru situatiile de care te temi tu, citeste articolul in intregime, in special partea cu FRAUDA.
  • +1 (1 vot)    
    Despagubiri (Luni, 22 februarie 2010, 17:02)

    Alexandru C [utilizator]

    Ce se intampla in momentul in care cand bagi masina in service, se demonteaza si se constata avarii si la alte piese? Ar fi fost nevoie de reconstatare nu? Totul ok dar in cazul in care se despagubeste, dosarul de dauna se inchide. Se redeschide dosarul?
  • 0 (0 voturi)    
    Cititi cu atentie! (Luni, 22 februarie 2010, 17:05)

    cititor [anonim]

    Spune foarte clar ca are dreptul de a solicita in avans. Nu spune ca se schimba conditiile de plata. Ai doar un drept suplimentar fata de ce era inainte. Apelezi la el sau nu, problema ta. Mie personal imi convine, pentru ca stiu mecanici f buni care au o afacere pe cont propriu. Exceptand tinichigeria, unde ai nevoie de firma pt asta, lucrarea ar putea fi mai ieftina. In mod normal ar trebui sa scada costurile.
  • -1 (1 vot)    
    si inca ceva... (Luni, 22 februarie 2010, 17:12)

    Luke [anonim]

    completare la ce am scris mai sus:
    si asa asiguratorilor le vor creste cheltuileile, va urma o noua majorare a preturilor ca deh...au mai mult de platit. si asa cei ce doresc sa fie cinstiti vor plati mai mult, cei ce se invart vor avea de castigat ca astea-s valorile in romanica
  • +1 (1 vot)    
    drepturi (Luni, 22 februarie 2010, 17:22)

    vlad [anonim]

    Societatile de asigurari, pot amana plata despagubirilor RCA trei luni, pana cerceteaza ei procesul de constatare al politiei si tu nu poti face nimic.Nu inteleg de ce le trebuie trei luni ca sa studieze un proces verbal si mai ales de ce pe mine accidentatul, nu ma intreaba nimic in aceste luni.O consider o discriminare ,asiguratorul poate sa faca fite cat vrea el,iar eu asiguratul care astept servicii de calitate, trebuie sa am rabdare pe banii mei, pe nervii mei, fara masina,Pentru mine EUROINS este o foarte mare deceptie ,pentru ca simt ca nu -si respecta obligatiile contractuale si ma trateaza ca pe un cersetor.Am uitat sa va spun ca au o lista de asteptare in care iti primesti locul si trebuie sa-ti astepti randul.O ,hotie pe fata !
  • -5 (5 voturi)    
    Citeste si da mai departe! (Luni, 22 februarie 2010, 17:27)

    detectiv [anonim]

    Priveam la televiziinea lui Vantu (aka sluga prezidentiala) si nu imi venea sa cred cat de departe au ajuns portocaliii; Vor sa il distruga politic pe Vanghelie si, in acest sens, au angajat un numar de cativa indivizi de joasa speta care au interpretat pana de curand roluri de doi lei in serialul "Iubire Interzisa" punandu-i sa declare ca vor banii promisi chipurile de Vanghelie pentru a vota intr-un anume fel... BAI JIGODIILOR PATENTATE! Nu suntem toti amnezici asa ca potoliti-va cu marsaviile astea! Dupa ce ati trimis tigancile alea sa faca mizeria aia la Congresul PSD, oricine si-a dat sema ca vreti sa influentati voi acest partid, singurul democratic din Romania.. Eu pot dovedi ca indivizii care chipuriloe cereau bani de la Vanghelie erau pusi de portocalii si pot servi si ca martor in acest sens assa ca voi rsspandi prezentul mesaj tuturor celor interesati. Trebuie sa dispareti odasta de pe fata pamantului, lifte nenorocite ce mancati banii puvlici degeaba in frunte cu capii vostri!
    • +2 (2 voturi)    
      nene (Luni, 22 februarie 2010, 17:44)

      lmc [utilizator] i-a raspuns lui detectiv

      ai luat-o pe alta carare. aici se discuta altceva...
    • 0 (0 voturi)    
      si Vanghele asta avea RCA ??? (Marţi, 23 februarie 2010, 13:58)

      spectator [anonim] i-a raspuns lui detectiv

      dom' detectiv, dupa cum faci anuntul incep sa cred ca a descoperit Vanghele "computerul", asta pe persoana fizica! Si nu am inteles, avea sau nu RCA??? Daca nu ai observat aici nu este pagina cu politica!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Deci de la cine cere pagubitul? (Luni, 22 februarie 2010, 17:33)

    Sarsaila [anonim]

    ca io nu inteleg.... De la asiguratorul celui care a lovit adica?... Si pagubitu isi repara masina din banii aia deci?
  • 0 (0 voturi)    
    Auto second hand (Luni, 22 februarie 2010, 20:46)

    Cristian [anonim]

    Daca cineva mi-a lovit masina in lateral. si mi-a starmbat stalpul si pragul de jos pe lanaga usi, eu nu prea as mai vrea sa am masina respectiva. De ce sa merg cu o strambatura daca eu am avut o masina buna? Pentru treaba asta platim in fiecare an asigurare de 200euro. Si nu cred ca toti cei ce platesc RCA fac si accidente. Profitul asiguratorilor este imens. Eu cred ca este o idee buna sa dea banii in avans ca sa ai posibilitatea sa te gandesti daca merita sa mai pui lanaga ce ai primit, eventual sa iti vinzi masina lovita la un pret mic si asa sa poti achizitiona o alta masina.
    Cei care au auto noi au si Casco, deci discutia se pune pentru cei care au automobile mai vechi. Eu sunt de principiu ca masinile pana in 2000 sunt mai bune si mai usor de intretinut. Optiunea aceasta ar fi foarte buna din punctul meu de vedere cu conditia sa fim despagubiti la valoarea reala a pagubei.
    • 0 (0 voturi)    
      Multe prostii... (Luni, 22 februarie 2010, 22:33)

      Spartakus [anonim] i-a raspuns lui Cristian

      ... se mai scriu aici. Fransiza la RCA? Oh Lord... Masinile noi au si CASCO? Voi stiti cit e acum un CASCO? Si o masina de 4 ani e sau nu noua? Daca mi-o loveste un Dorel dupa ce n-a avut nimic, o tufleste bine, cine zice daca se repara sau daca trebe una noua? Cum sa se ia banii avans, pe ce SE VEDE IN FATA POLITIEI? BA voi numa prostii vorbiti, Tepesi, Gigeli etc. Numa bani vedeti, fac ochii precum ruleta cind flutura cineva hirtie.
    • 0 (0 voturi)    
      Teapa ! (Luni, 22 februarie 2010, 23:27)

      Mircea [anonim] i-a raspuns lui Cristian

      Societatile de asigurare au facut o miscare excelenta ! Acum pagubitii RCA se vor certa cu service-urile iar societatile de asigurare vor elabora cataloage de specialitate care nu vor fi deloc in concordanta cu pretentiile service-urilor !
      Vor fi in concordanta cu normele europene !
      Teapa !
      Ajungem la mana hotilor de la service !
  • 0 (0 voturi)    
    ASSAI (Luni, 22 februarie 2010, 21:06)

    madrian [anonim]

    Ati citit scrisoarea deschisa a acestei asociatii ASSAI. Eu nu inteleg ce drepturi apara acestia prin aceste actiuni? Ale pagubitilor? Ma indoiesc. Numai cine nu a ajuns cu masina intr-un service poate crede ca tipa acesti domni. II intereseaza pe ei de oful pagubitului ca pe mine acum. Pe ei ii intereseaza doar sa incaseze cat mai mult si cat mai repede, cu reparatii facute de mantuiala. De fapt, hotul striga hotii.
    Ati vazut pe site-ul lor care este contributia lunara a unui service din asociatie. 100 euro. Iar la 400 service-uri cate se lauda ei ca reprezinta asta inseamna 40.000 euro. Pentru cei 3 conducatori ai asociatiei ce salariu inseamna pe luna. Cam cat al Tonceascai(care este o proasta si doar prin faptul ca nu a stiut sa isi angajeze niste oameni competenti in jurul ei care sa nu o lase in fata unor asemnea atacuri neaparata. De, fiecare pasare pe limba ei piere).
    Pentru ca cea mai buna defensiva aparare este atacul ce fac service-urile. Au vazut ca vine scadenta practicilor de pana acum cand aveau adaosuri de nesimtiti, facturau piesa pe original si puneau piese pe after market(cu acceptul tacit al unor asiguratori, inspectorii de dauna avand comision de la tot aceleasi service-uri care acum tipa ca mor si nu mai pot), faceau sau nu reparatiile, asa ca acuza ele primele ca sa isi faca un cat de cat avantaj in lungile negocieri care vor urma. Succes tuturor!
    Si mai puneti mana si cititi si consultati legile si angajati un jurist la ASSAI inainte sa scrieti o scriosare deschisa. Sunteti penibili!
  • 0 (0 voturi)    
    Un pas spre normalitate (Luni, 22 februarie 2010, 21:08)

    moucha [anonim]

    Urmatorul este "dreptul" de a solicita banii inca inainte de lovirea masinii. Ca sa stii exact cu ce viteza si sub ce unghi sa intre in tine si sa o pui pe soacra pe locul potrivit ;)
  • 0 (0 voturi)    
    dreptate (Luni, 22 februarie 2010, 21:09)

    saladin [anonim]

    Atita timp cit CSA va fi platita din banii societatilor de asigurare, respectiv procente din incasari, asiguratii nu vor fi ajutati. Pai cum o sa dea CSA in societatile de asigurari cind de acolo le vine "malaiul". Pentru cine nu stie Toncescu a fost director la Asirom si cei care a avut probleme cu ei stiu despre ce este vorba. Poate la conducrea CSA nu ar trebui numit un fost director de asigurari - el nu va proteja niciodata interesele asiguratilor - prietenii stiu de ce !.
    • 0 (0 voturi)    
      Taxe (Luni, 22 februarie 2010, 23:34)

      cameleon [anonim] i-a raspuns lui saladin

      Poate vrei taxe ca in germania, platite de client, mai mari decat TVA. Asta e o problema falsa.

      Poate ca presedintele nu e bine sa fie din asigurari, dar macar aia de sub el/ea sa fie, ca nu cred ca vi s-ar parea distractiv sa-i explicati unui sudor profesionist ce e aia tratat de reasigurare.

      Primul pas ca sa rezolvi o problema e ca mai intai sa o intelegi. Toata lumea se plange - puneti mana si munciti, faceti-va treaba bine, si incercati sa nu dati spaga si cu timpul o sa se schimbe ceva.

      Zice lumea de politicieni ca sunt asa si pe dincolo - daca esti tu tare, candideaza. Ca la fotbal - daca stii tu mai bine, lasa berea si treci pe teren.

      La fel si in asigurari - crezi ca intelegi, ia un CV si trimite-l la firma de asigurari, si sa vedem de ce esti in stare. Ce e drept, multi cretini sunt pe lumea asta, dar ca in asigurari in Romania mai rar.
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru Hotnews si nu numai (Luni, 22 februarie 2010, 21:39)

    cobra [anonim]

    Daca vreti sa vedeti cat de bine isi fac treaba cei de la CSA faceti o verificare si vedeti cand prezinta CSA Raportul anual si daca-l prezinta in fiecare an.
    • 0 (0 voturi)    
      !!! (Marţi, 23 februarie 2010, 9:30)

      anonimus [anonim] i-a raspuns lui cobra

      Daca vrei sa nu mori in ignoranta fa bine si documenteaza-te inainte sa acuzi. CSA are obligatia sa prezinte in fata Parlamentului un raport de activitate anul la o anumita data.
      Cauta pe www.csa-isc.ro la rubrica publicatii si vei gasi rapoartele din fiecare an.
      Si inca ceva inainte de a dezinforma lumea incearca sa te informezi putin.
  • 0 (0 voturi)    
    Carpatica (Luni, 22 februarie 2010, 22:23)

    marcu [anonim]

    NU FACETI ASIGURARI LA CARPATICA ! SUNT CEI MAI MARI TEPARI !
  • 0 (0 voturi)    
    RCA si CASCO (Luni, 22 februarie 2010, 22:32)

    austral [anonim]

    Industria asigurarilor in Romania se bazeaza pe politele RCA (obligatorii), CASCO si cele "de viata". Altfel spus e inca in pantaloni scurti.

    Referindu-ma strict la asigurarile auto: societatile de asigurare au incheiat un protocol conform caruia isi vor compensa daunele intre ele cu celeritate si fara gres.
    Asiguratul beneficiaza de aceasta compensare in conditiile in care a incheiat si o polita CASCO.
    Articolul indica doua societati notorii pentru modul in care administreaza dosarele de dauna.
    Daca sunteti implicati intr-un accident iar vinovatul (altul decat dumneavoastra) prezinta o polita RCA emisa de Capatica, Euroins, etc si aveti calitatea de asigurat CASCO, faceti o copie dupa polita RCA a vinovatului si prezentati-va la asiguratorul CASCO.
    Acesta va deschide dosar de dauna, va plati reparatiile si isi va recupera costurile de la asiguratorul RCA al vinovatului.

    Se poate spune ca astfel se "forteaza" intrucatva incheierea celor doua tipuri de asigurare si prin aceasta scoaterea masinilor de valoare mica (vechi) de pe piata.

    O seara buna.
    • 0 (0 voturi)    
      Cum sa nu... (Marţi, 23 februarie 2010, 7:44)

      Sorin [anonim] i-a raspuns lui austral

      ... fa tu asta si vezi ce malus o sa ai pe Casco la anul :)
      • 0 (0 voturi)    
        Nu e adevarat (Marţi, 23 februarie 2010, 12:26)

        Gogu [anonim] i-a raspuns lui Sorin

        Nu ai nici un malus la Casco daca reparatia se face cu regres pe RCA vinovat, singura conditie e sa ai Casco la un asigurator serios ca daca o ai la Euroins, tot aia e. Sau poate ai norocul sa te loveasca unul cu RCA la o companie serioasa.
  • 0 (0 voturi)    
    asigurare adevarata (Marţi, 23 februarie 2010, 5:25)

    tsunami [utilizator]

    eu tot nu vad protectia asiguratului.
    EU platesc asigurare. am accident. e de datoria asigurarii mele (ca d-aia o platesc) sa rezolve situatia cu asigurarea celui vinovat sau in caz contrar sa plateasca ei pentru mine si sa-mi umfle asigurarea la reinoire. pana o rezolva, imi asigura inchiriere (tot pe banii asigurarii).
    oricare alta varianta se numeste tiganie nu asigurare.
    ce asigurare e aia cand eu platesc asigurare, eu alerg la asigurarea celuilalt sa ma milogesc de ei, eu imi inchiriez masina daca am nevoie din banii de buzunar. eu platesc asigurare, si tot eu le fac lor treaba
  • 0 (0 voturi)    
    Cu ce se ocupa de fapt ASSAI? (Marţi, 23 februarie 2010, 11:27)

    gcorneille [anonim]

    De cand are ASSAI dreptul de reprezentare al asiguratilor ? Parca sunt asociatie de service-uri, de ce vorbesc in numele meu? De fapt nu e decat un bla bla toata aceasta tevatura provocata de ASSAI , cu o singura finalitate : service-urile super nesimtite isi doresc sa li se plateasca orice factureaza ei, la ce pret vor ei. Daca exista litigii intre service-uri si asiguratori, acestea se rezolva in instanta, CSA nu este judecatorie. Este vorba de procese civile.
    • 0 (0 voturi)    
      Vorba dulce multi bani aduce (Marţi, 23 februarie 2010, 23:03)

      Angela Toncescu [anonim] i-a raspuns lui gcorneille

      Felicitari pentru buna si logica argumentatie descrisa cu o excelenta abilitate de catre dvs. - gcorneille.Sa nu uitati sa treceti pe la casieria CSA ca sa va ridicati decontul pentru vorbele foarte corect alese.Pe decont treceti la nume "Angela Toncescu", iar la explicatii "bani de cumetrie".Sa va dea D-zeu sanatate!
  • 0 (0 voturi)    
    feritiva de carpatca (Miercuri, 24 februarie 2010, 17:37)

    buniculmiti [anonim]

    am fost accidentat de un asigurat al carpatica,miau dat o hirtie sa intru in reparatii ca dupa 3 saptamini sami trimita alt act prin care miau adus la cunostinta ca din verificarile facute de ei la sibiu rezulta ca accidentul nu a avut loc si ca a fost aranjat.Masina mea are 4 ani vechime fusese reparata intre timp.am fost nevoit sa platesc reparatia si acum ma judec cu carpatica.Mai mult ca atit acum cei de la carpatica au venit cu intimpinare precum ca eu nu iam chemat mai intii la conciliere si apoi sai dau in judecata .Deja ma judec cu ei de 5 luni.Asa ca va sfatuiesc pe toti daca cumva veti fi loviti de un asigurat al carpatica indreptativa si impotriva celui ce va lovit.Nu are decit sa se judece el cu asiguratorul lui


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică